Tatăl lui Catrinel Sandu s-a trezit din comă, dar are mâna și piciorul paralizate

12_2-col-parinti-catrinel.png

parinti catrinel
Părinţii lui Catrinel Sandu şi cele două nepoţele
foto: arhivă personală

Zilele acestea au fost critice pentru familia lui Catrinel Sandu. Miercuri, 20 martie, tatăl vedetei a făcut un atac cerebral în casa pe care o au în afara Bucureștiului și a fost operat de urgență. Astăzi, 22 martie, el a fost trezit din coma indusă, răspunde bine, însă are o mână și piciorul paralizate pe partea stângă.

Nicu Sandu, în vârstă de 69 de ani, cunoscut bioterapeut, a ajuns la spitalul Colentina cu creierul inundat de sânge. Medicii l-au luat imediat în primire pentru investigații și au hotărât să îl opereze de urgență,  încercând să-i salveze viața. Iată că specialiștii și-au făcut treaba bine și, deși sună sumbru, Nicu Sandu chiar a fentat moartea. În această dimineață, el a fost trezit din coma indusă, însă are câteva probleme. Soția acestuia, Mia Sandu, ne-a dat detalii, în exclusivitate. ”Am trecut prin cele mai urâte momente din viața mea. Nicu nu mai este intubat, e coerent, răspunde la întrebări, însă sunt probleme cu mâna și cu piciorul stâng, nu le simte. Trebuie să facă tratament, pentru că centrii nervoși sunt afectați. Din păcate, eu nu am voie să îl văd. Nu este recomandat, pentru că prezența mea i-ar putea crea emoții și nu ar fi deloc bine pentru el. Probabil că abia luni îl voi vedea. Catrinel voia să vină imediat, însă după ce a discutat cu medicii, ar fi venit degeaba. Lui îi trebuie liniște acum, sigur ar plânge dacă și-ar vedea fiica și i s-ar înrăutăți sănătatea. Am cei mai buni oameni lângă mine și le mulțumesc din suflet pentru ajutor. Mirela Florea, cea mai bună prietenă a lui Catrinel, mă duce unde am nevoie, doarme cu mine în casă, iar Carmen și Marius Iftimi sunt ca și copiii mei. La orice oră din zi și din noapte sunt alături de mine. M-au ajutat cu tot ce am avut nevoie”, a declarat, pentru Click!, Mia Sandu.

catrinel-sandu-relatie-steve.png

Catrinel Sandu are parte de toată susţinerea lui Steve, logodnicul ei
Foto: Arhivă personală

Echipa de medici a spitalului Colentina și-a dat toată silința pentru a-l salva pe tatăl lui Catrinel, iar acum familia este recunoscătoare pentru tot efortul depus. ”Le mulțumim foarte mult pentru tot, pentru profesionalism și bunătate. Domnul doctor Mihai Crăciun l-a operat pe Nicu, este un om extraordinar de bun, înțelegător și a avut răbdare să îmi explice tot ce a fost nevoie, apoi am primit consolare din partea personalului de la Terapie Intensivă. Am primit sprijin enorm din partea directorului Spitalului Colentina, Ion Bogdan Furtună, dar și din partea medicului Dan Potecă, cel care a operat-o de apendicită pe Catrinel”, a mai spus Mia Sandu, mama lui Catrinel.  

Loading...

Citește și

  • America sau Tărâmul Făgăduinţei este o vorbă în care crede şi Catrinel Sandu. După divorţul de Gabi Trifu, care s-a lăsat cu lacrimi şi suferinţă, a apărut imediat soarele pe strada ei. Curtată de un medic stomatolog chipeş din SUA, acum cei doi se pregătesc de nuntă. Evenimentul va avea loc în America, pe data de 11.11, un număr cu semnificaţie pentru ei.

  • “Nu am scris niciodată astfel de mesaj, dar am citit şi m-am rugat când am văzut la alţi prieteni pe pagină. Am nevoie, de fapt tatăl meu, Nicu Sandu, are nevoie de gândurile şi rugăciunile voastre. În câteva ore intră într-o operaţie foarte grea la Spitalul Colentina. Vă rog să ne rugăm să fie totul bine. Doamne ajută!”, a scris Catrinel Sandu (41 de ani) pe reţelele sociale, în urmă cu doar câteva ore.