Povestea lui Fărămiţă Lambru, ţiganul acordeonist al Mariei Tănase

faramita_lambru-lautar.jpg

faramita lambru lautarul lui maria tanase
Fărâmiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile, a ajuns pe culmile succesului datorită marii interprete Maria Tănase
FOTO: adevarul.ro

Fărâmiţă Lambru, cel mai cunoscut lăutar al României din toate timpurile, a ajuns pe culmile succesului datorită marii interprete Maria Tănase. Aceasta i-a deschis drumul către celebritate când acordeonistul de etnie romă avea doar 24 de ani. Povestea vieții celui mai mare acordeonist este legată de marea noastră cântăreață.

Fărămiţă îi era numele. Lambru, prenumele. Lăutar. În 1951, la 24 de ani, se întâlnește cu marea Maria Tănase, la Teatrul de Estradă, iar aceasta îl place pe loc.

Vreme de peste un deceniu, cei doi vor colinda lumea. ”Măi, Fărâmiță, mai fă niște aer cu acordeonul tău!”, îi spunea Maria Tănase.

Povestea lui Fărămiţă Lambru

Fărămiţă se trage dintr-o familie de lăutari ţigani din Bucureşti. Tatăl e violonist, Tudor. Cel mic prinde repede, are ”ureche”. Bagă voce, dar se pricepe, bine, şi la acordeon. Prin 1949, când îşi satisface stagiul militar, debutează la o formaţie. Apoi, nişte prieteni îi spun că Maria Tănase caută un acordeonist. Îşi ia inima în dinţi si, la 24 de ani, se prezintă în faţa starului. E acceptat pe loc. Din '52 până în '56 rămânea acolo, la ”Estradă”, apoi trece la ”Constantin Tănase”. Peste un deceniu stă aproape de ”Pasărea Măiastră”, Maria Tănase, care-l transformă în cel mai tare rapsod al vremii. În '62 merge la ”Electrecord”, unde trage piese alături de orchestra lui Nicolae Băluţă. Maria Tănase se stinge în 1963, iar Fărămiţă Lambru devine dirijor la Teatrul regional ”Ion Vasilescu” din Bucureşti, scrie adevarul.ro. 

Bolnav de diabet şi fumător înrăit, Lambru şi-a continuat cariera în ciuda primelor semne ale bolii de plămâni. Se spune că nu s-a menajat deloc şi nu a refuzat nicio invitaţie la spectacole, nunţi sau botezuri. S-a îmbolnăvit de tuberculoză şi după o grea suferinţă a murit în 1974, fiind înmormântat în cimitirul ”Izvorul Nou” din Bucureşti.

Fărămiţă Lambru, ţiganul acordeonist al Mariei Tănase

După întâlnirea de la Teatrul Estrada, Maria Tănase a făcut din Fărâmiţă Lambru cel mai cunoscut lăutar al vremii. Împreună cu artista, acordeonistul a făcut sute de spectacole în ţară şi în străinătate. Lambru a ajuns să cânte în Franţa, Italia şi Germania. În ţară, în paralel cu spectacolele susţinute alături de Maria Tănase, lăutarul a cântat prin cele mai cunoscute cârciumi din Bucureşti. Maria Tănase l-a ajutat să se angajeze la Teatrul ” Constantin Tănase”, acolo unde a devenit solist şi dirijor al orchestrei populare. Prietenia dintre cei doi a depăşit graniţele scenei, Maria Tănase fiindu-i lui Lambru şi martor de cununie şi naşă.

Citește și

56 de ani de la moartea Mariei Tănase. S-a iubit cu Brâncuşi când el avea 62 de ani şi ea 25

Scrisoarea de dragoste a Mariei Tănase, scrisă pe patul de moarte

Loading...

Citește și