Oana Roman a ajuns direct la spital după botezul fetiței Gabrielei Cristea. Ce a nemulțumit-o pe vedetă

oana-roman-spital.jpg

Oana Roman s-a simțit rău și a ajuns la spital
Foto: Instagram

Oana Roman s-a numărat printre invitații Gabrielei Cristea și soțului ei, Tavi Clonda, la botezul fetiței lor, micuța Iris, însă vedeta nu s-a putut bucura nicium de eveniment, ajungând în scurt timp de urgență la spital.

Tavi Clonda și Gabriela Cristea au organizat vineri seară botezul mezinei familiei lor, Thea Iris Selena, unde și-au invitat prietenii și apropiații, printre aceștia numărându-se și Oana Roman. Încă de când a ajuns la eveniment, Oana a explicat pe rețelele de socializare că s-a lovit de un inconvenient care a enervat-o până peste poate, având în vedere că starea ei nu era una bună deloc, făcând eforturi să ajungă la creștinarea micuței cuplului Cristea-Clonda.

Oana Roman, de la petrecerea de botez direct la spital 

„Numai eu eram în stare ca în ziua în care mi-a fost foarte rău şi am zăcut în pat, să mă mobilizez, să mă îmbrac, să mă aranjez şi să ajung la eveniment la care am fost invitată şi să nu fie nimeni. Adică, tot eu să ajung prima. Nici măcar cei care ne-au invitat nu sunt aici.

Şi eu chestia asta nu o înţeleg! N-am să înţeleg niciodată de ce oamenii nu sunt la timp nici măcar la evenimentele pe care ei le fac. Şi uite cum stau eu ca proasta, deşi mi-e foarte rău, în drum, într-o parcare goală, unde nu este absolut nimeni. Până o să învăţăm că nu trebuie să întârziem, mai durează!”, a scris Oana Roman în mediul online.

oana-roman-botez-gabi-cristea.jpg

Oana Roman s-a pregătit pentru botezul fetiței Gabrielei Cristea, însă la scurt timp a ajuns la spital, simțindu-se rău
Foto: Instagram

Mai mult decât atât, la scurt timp, vedeta a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. „V-am spus că nu mă simt bine. Pur și simplu mi s-au terminat bateriile. Am ajuns direct la spital, locul unde nu trebuie să am grijă de nimeni și doar alții au grijă de mine. (..) Sfat: nu faceți excese în a avea grijă doar de alții”, a anuțat la scurt timp Oana Roman pe contul personal de Facebook. „N-am rezistat la botez. Am aterizat direct la spital!”, a mai scris aceasta. Nu se știe exact ce problemă medicală a avut vedeta, însă soțul ei, Marius Elisei, a explicat că acesteia i se fac investigații. 

„Oana a avut o mică problemă şi a trebuit să o duc la un spital. Momentan aştept să mă sune după ce se face un control, să vedem care este situaţia. Deocamdată aştept şi eu cu sufletul la gură. Este vorba despre epuizarea energiei, consumul de energie şi agitaţie. Sper că o sa fie bine, nu că sper, trebuie să fie bine”, a spus Marius Elisei pentru Antena Stars, potrivit Spynews.
 

 

 

 

 

 

Loading...

Citește și