Mormântul lui Răzvan Ciobanu a devenit loc de pelerinaj

Ultima actualizare:
Maşina condusă de Răzvan Ciobanu  a fost complet distrusă în accident
Maşina condusă de Răzvan Ciobanu a fost complet distrusă în accident

Locul de veci al creatorului de modă Răzvan Ciobanu, aflat în Cimitirul Progresul 1 din Capitală, a devenit loc de pelerinaj pentru prietenii designerului, admiratori şi curioşi. La două săptămâni de când a fost condus pe ultimul drum, cavoul lui este acoperit cu zeci de coroane, dar şi cu flori proaspete, iar candela arde continuu.

Moartea fulgerătoare a lui Răzvan Ciobanu la doar 43 de ani a întristat nu doar familia designerului, ci o ţară întreagă. În dimineaţa de 29 aprilie, a doua zi de Paşte, creatorul de modă consumase droguri şi se întorcea de pe litoral cu maşina unor prieteni, un Range Rover negru.

† Răzvan era singurul  fiu al familiei Ciobanu
† Răzvan era singurul fiu al familiei Ciobanu

Între Săcele şi Năvodari, judeţul Constanţa, a pierdut controlul volanului, a mers pe un câmp circa 800 de metri şi s-a izbit violent de un copac. El era singur în maşină şi pentru că nu purta centura de siguranţă, în momentul impactului a fost proiectat prin parbriz. Trupul lui neînsufleţit a fost descoperit câteva ore mai târziu de un localnic. Medicii de la Ambulanţă şi poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat decesul.

Părinţii vedetei au trecut cu greu  peste înmormântarea fiului lor
Părinţii vedetei au trecut cu greu peste înmormântarea fiului lor

Designerul a intrat cu maşina într-un copac

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că expertiza preliminară arată că, atunci când s-au deschis airbag-urile, maşina condusă de Răzvan Ciobanu circula cu o viteză de 126 de kilometri pe oră. Acest lucru înseamnă că e posibil ca înainte de impact şoferul să fi condus cu o viteză mai mare. Aceleaşi surse au precizat că în istoricul înregistrat de computerul de bord al vehiculului se vede că bolidul a circulat şi cu 250 de kilometri pe oră. Anchetatorii iau în calcul ca aceasta să fi fost, totuşi, viteza cu care s-a circulat pe autostradă şi nu cea anterioară accidentului. De două săptămâni de când a fost îngropat în cavoul familiei din Cimitirul Progresul 1, alături de bunicii şi de străbunicii lui, mormântul lui Răzvan Ciobanu, a devenit loc de pelerinaj pentru locuitorii din cartierul Progresul, unde a copilărit designerul.


    Părinţii vedetei au trecut cu greu  peste înmormântarea fiului lor
Părinţii vedetei au trecut cu greu peste înmormântarea fiului lor

Prieteni de şcoală, foşti vecini, profesori, dar şi învăţătoarea designerului au trecut pe la mormântul lui pentru a-i aduce un pios omagiu cu o lumânare sau cu o floare în mână. Aşa se face că peste zecile de coroane care i-au împodobit cavoul au fost aşezate flori proaspete, iar o amică i-a adus miercuri un buchet imens de trandafiri albi pe care l-a lăsat în stânga mormântului. În ciuda ploilor şi a vântului din aceste zile, candela era aprinsă, semn că oamenii vin constant la cavoul designerului. Însă părinţii lui, care locuiesc în judeţul Vâlcea, nu au mai reuşit să ajungă la cimitir. Ei trăiesc în localitatea Ciungetu, unde deţin Pensiunea „Ciobănelu”, aflată într-o oază de linişte, pe valea Latoriţei, între Munţii Latoriţei, Căpăţânii şi masivul Parâng. Pensiunea „Ciobănelu” e localizată la 200 de metri de intrarea pe drumul ce leagă şoseaua DN7A de la Brezoi la Voineasa, de satul Ciunget şi de Uzina Hidroelectrică Ciunget.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Fostul iubit al lui Răzvan Ciobanu, șocat de moartea designerului

Răzvan Ciobanu, imagine din intimitate cu care şi-a oripilat fanii: «Îţi place sexul dur!»

image
image
image
image
image
image
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
banner alexandra stan png
banner oana matache png
banner laura cosoi png
banner minodora png
image
actualitate.net
image
actualitate.net