Iubitul Elenei Băsescu vinde pizza la felie în buricul târgului. Iată ce prețuri are

e12-3-neata-1.jpg

Cătălin e cu ochii pe angajaţi, în timp ce se ocupă şi de casa de marcat
Fotografii: Mihai Ionescu

Nu degeaba i se zice Tomată, poreclă care i se trage de la afacerile pe care le are în domeniul culinar. Viitorul ginere al lui Traian Băsescu şi-a inaugurat o pizzerie inedită, în centrul Capitalei, unde feliile de pizza se taie cu foarfeca şi se vând la suta de grame, iar cea care îl ajută cu promovarea e nimeni alta decât iubita lui, EBa. Fotoreporterii Click! au surprins imagini de la lansare şi au degustat preparatele.

“La Ciorbărie” şi “Luna Pizzeria SRL” sunt firmele la care Cătălin Gheorghe (26 de ani) este administrator, aşa că o nouă afacere în domeniul culinar nu mai miră pe nimeni. Ieri, în jurul prânzului, în zona Piaţa Victoriei, iubitul Elenei Băsescu (38 de ani) deschidea oficial noua pizzerie la care a muncit pe brânci în ultima vreme.

Zoom
La pizzerie, alături de iubita Elena Băsescu

 

I-a ajutat pe muncitori la amenajare, a agăţat funiile cu ardei iuţi în tavan, a supravegheat îndeaproape toate lucrările, asta în timp ce EBa filma şi punea totul pe Instagram, aşa cum se face o promovare ca la carte.
Fotoreporterii Click! l-au surprins şi ieri la munca de jos, căci viitorul ginere al lui Băse nu a făcut fiţe de patron, ci a stat la casa de marcat, a servit şi a ajutat la vânzare. Pizza arată apetisant, se vinde la felie, iar preţul variază între 7 şi 12 lei, în funcţie de ingrediente.

Zoom
Pizza se vinde la felie, iar preţul pentru o sută de grame variază între 7 şi 12 lei

 

De exemplu, pe o felie de pizza quatro formaggi am plătit 9 lei, iar gustul a fost aşa cum trebuie, ca în Italia, acolo unde acest concept se poate întâlni la tot pasul.
Pizza cu creveţi costă 7 lei suta de grame, iar pizza cu sparanghel, la fel. Locul este primitor, iar clienţii nu au lipsit de la deschidere, căci zona este plină de sedii de corporaţii, aşa că vadul este excelent.

Zoom
Locul este primitor şi frumos amenajat

 

Cătălin Gheorghe nu şi-a scăpat angajaţii din ochi, a stat la casa de marcat, a zâmbit permanent şi a interacţionat cu clienţii, afişându-şi totodată şi ceasul de lux, Rolex, pe care l-a purtat şi pe 14 octombrie, la botezul fiicei sale, Anastasia.
Povestea de dragoste dintre EBa şi Cătălin Gheorghe, alias Tomată, a început în vara anului trecut. În ciuda vârstei, Cătălin a încercat să fie pe picioarele lui, independent de părinţii săi, care au o situaţie financiară foarte bună.

Zoom
Pizzeria se află pe strada Nicolae Titulescu din Bucureşti

 

Aşa că a început cu o pizzerie şi o shaormerie, care i-au mers bine şi l-au ajutat să acumuleze mai multă experienţă în business.
De atunci s-a ales cu porecla de ”Tomată”, după celebra pizzerie din străinătate ”Tomato”. Viitorul ginere al lui Traian Băsescu mai deţine un pub pe Calea Victoriei, care ieri, la ora deschiderii pizzeriei, era cam gol.

Elena şi Cătălin au împreună o fetiţă de 4 luni

Luna trecută s-au împlinit 2 ani de când Elena Băsescu (38 de ani) şi Bogdan Ionescu (39 de ani) au anunţat că divorţează după patru ani de mariaj.
Viețile celor doi s-au animat odată cu noile relații pe care le-au început, alături de alți parteneri.
Bogdan s-a îndrăgostit de un fotomodel pe nume Maria Grigoriu (29 de ani), cu care se înțelege perfect, iar Elena Băsescu s-a cuplat cu afaceristul Cătălin Gheorghe, zis Tomată, pe care l-a făcut tătic de fată pe 4 iunie, anul acesta.


Micuţa Anastasia  a fost creştinată pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva.
Elena mai are doi copii superbi, din căsnicia cu Bogdan Ionescu: pe Sofia Anais (5 ani) şi pe Traian Junior (3 ani şi 9 luni).
loading...
Loading...

Citește și

  • Viaţa Elenei Băsescu s-a schimbat la 180 de grade odată cu primul copil, însă acum, la cel de-al treilea, nimic nu mai aminteşte de EBa de pe vremuri. Mezina lui Traian Băsescu a dat hainele de lux pe treninguri şi jonglează cu brio cu rolurile de mamă, de gospodină şi de iubită.

  • Duminică, 14 octombrie, Elena Băsescu își botează fetița de patru luni. Ziua în care mezina fostului președinte a ales să își creștineze micuța pe care o are cu afaceristul Cătălin Gheorghe este una cu o semnificație importantă pentru credincioși, întrucât o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.