Iubita lui Adrian Sârbu e regina minijupului. Cele mai sexy apariţii ale regizoarei de 29 de ani

Ultima actualizare:

    Adrian Sârbu şi Cristina Iacob. Regizoarea este o adevărată apariţie
Adrian Sârbu şi Cristina Iacob. Regizoarea este o adevărată apariţie

Adrian Sârbu şi iubita lui, Cristina Iacob, sunt o adevărată apariţie şi datorită diferenţei de vârstă dintre ei, 34 de ani, dar şi pentru modul în care se îmbracă. Adrian Sârbu şi Cristina Iacob reuşesc să capteze atenţia nu doar la evenimente mondene, ci şi pe stradă, la o simplă plimbare.

“Tu ai banii, eu am anii”, spunea celebrul refren al fetelor din trupa A.S.I.A, care se potriveşte perfect şi în cazul cuplului Adrian Sârbu (63 de ani) - Cristina Iacob (29 de ani).

Cei doi sunt împreună din 2012, nu sunt darnici cu detalii intime, însă nici nu se feresc de ochii curioşilor. Ba chiar în ultima vreme au bifat multe evenimente impreună, căci regizoarea e pe val în domeniul în care activează. Luna trecută, cei doi s-au afişat la premiera peliculei “Oh, Ramona”, unde Cristina a avut o apariţie ieşită din comun, extravagantă, exact aşa cum e şi filmul pe care l-a regizat, şi care e produs de Adrian Sârbu.

Iubita lui Adrian Sârbu adoră să poarte mininjup

Nu de puţine ori, îndrăgostiţii au fost surprinşi de fotoreporterii Click! şi pe stradă, plimbându-se de mână, în special în Zona Grădina Icoanei sau prin Parcul Herăstrău. De remarcat că din garderoba Cristinei Iacob nu lipsesc fustele mini şi nu doar că nu lipsesc, dar predomină. Nu e nimic rău în asta, mai ales că blondina are ce arăta. Este sexy, are picioare tonifiate şi o siluetă de invidiat. În plus, adoră culorile tari, dar şi pastelurile. Iar domnul Sârbu, care a înfiinţat imperiul MediaPro în anul 1990, nu-şi arată nici el vârsta şi preferă hainele tinereşti, aşa că cei doi formează unul dintre cele mai cool cupluri din showbizul autohton.

Zilele trecute, fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi în ţinute de primăvară. Cristina a fost din nou pata de culoare
Zilele trecute, fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi în ţinute de primăvară. Cristina a fost din nou pata de culoare

Regizoarea Cristina Iacob, care are în CV filme precum “Selfie”, “Selfie 69” sau “Poveste de dragoste”, purta o fustă mini roz-bombon, tenişi aurii, şosete roz şi o geacă gri-petrol. În 2009, Adrian Sârbu vinde grupul MediaPRO companiei americane Central Media Enterprises (CME), contra sumei de 10 milioane de dolari şi acţiuni, iar în 2013 renunţă la toate funcţiile de conducere pe care le deţinea în această companie.

Cristina iacob se asortează din cap până în picioare
Cristina iacob se asortează din cap până în picioare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net