Ilie Năstase, declarație de dragoste ca să-și împace soția după "ploaia de palme". Cu ce poză l-a "încins" Ioana

ioana-nastase-ilie-nastase.jpg

Ioana și Ilie Năstase, dragoste cu certuri și împăcări
foto: Instagram

Ilie Nastase (74 de ani) se dă peste cap pentru a o face pe Ioana Simion (46 de ani) să uite de ploaia de palme pe care i-a aplicat-o, în urma căreia aceasta a sunat în toiul nopții, la Poliție. Ioana se lasă greu împăcată, așa că Nastase a trecut la artileria grea.

O scoate la masă în oraș, la cumpărături la mall, îi trimite florile ei preferate, asta când Ioana vine în București. Când aceasta este plecată însă la Constanța, pentru că Ioana nu s-a mutat înapoi în casa soțului ei, Ilie o răsfață cu declarații de dragoste. Cea mai recentă a fost făcută chiar în week-end, când fostul tenisman n-a mai rezistat și i-a scris un o declarație de dragoste în subsolul unei poze, de pe Facebook. “Ești cea mai frumoasă și adevarată femeie din viața mea. Sunt un norocos!”, a scris Ilie Năstase pe Facebook-ul soției sale.

ioana-nastase.jpg

Poza care l-a făcut pe Ilie să comenteze public, admirativ
foto: Instagram

Ioana Simion încă îl mai fierbe pe soțul ei după episodul violent din urmă cu o lună, declarând pentru Click!, că nu s-a împăcat cu Ilie. “Ieşim la mall, servim masa, nu trăim în junglă. Vorbim, discutăm, nu pot să spun că am trecut peste acel moment, ce va fi, va fi. Îmi place să am sufletul liniştit. Suntem doi oameni maturi, mă gândesc ce am de făcut acum că viaţa e scurtă şi merită trăită frumos”, a spus Ioana, în exclusivitate pentru Click!

mesaj-ilie-nastase.png

Mesajul scris de Ilie Năstase sub poza Ioanei
foto: Instagram

Ilie Năstase despre Brigitte:”Pentru mine nu a fost un lucru bun relația asta”

Dacă despre Ioana Simion se declară norocos că a întâlnit-o, nu același lucru a spus Ilie Năstase despre fosta lui soție, Brigitte Pastramă. Recent, Ilie Năstase a făcut declarații incredibile despre fosta lui soție, Brigitte, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. Cu Brigitte, Ilie a avut 5 ani de mariaj și 8 de relație. “Ea a câștigat imagine de pe urma mariajului cu mine. Și asta și-a dorit. Pentru mine nu a fost un lucru bun relația asta, asta e sigur! Brigitte este o persoană care își pierde controlul. Văd și acum, mă mai uit din când în când (n.red. la emisiunea cu Brigitte și Pastramă, de la Antena Stars). Femeia asta nu s-a schimbat și nici nu cred că se va schimba”, a spus Ilie Năstase, la Kanal D.

flori.jpg

Ilie îi trimite mereu florile ei preferate
foto: Instagram

Tot în aceeași emisiune, Ilie Năstase a avut numai cuvinte de laudă despre actuala lui soție, Ioana Simion, declarând că este femeia care a adus liniștea în viața lui. “Eu am avut norocul că am dat peste cineva care mă înțelege, cel puțin până acum. M-am calmat, mă simt foarte bine, mă simt liniștit, față de ce mi s-a întâmplat cu Brigitte. E singura persoană pe care o ascult, și asta pentru că îmi face bine mie", a mai spus fostul tenisman, la Kanal D.

Citește și:

EXCLUSIV Ioana Năstase: «M-am trezit într-o ploaie de palme. Nu ştiam dacă mai ies vie!» Detalii șocante despre bătaia încasată

EXCLUSIV De ce a fost Ioana Năstase acasă la Ilie, după episodul violent. "La împăcare mă mai gândesc"

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1