VIDEO Uite ce făcea Gianina din «Las Fierbinți» înainte să fie celebră! Abia dacă o recunoști

Ultima actualizare:

    Este tare convingătoare în serial
Este tare convingătoare în serial

Una dintre cele mai iubite și cameleonice actrițe, Anca Dumitra (33 de ani), interpreta Gianinei, fiica fostului primar din serialul “Las Fierbinți” (PRO TV), a muncit enorm până să se bucure de popularitate. Puțini își mai amintesc cum era ea la debut și cum a apărut în primele ei producții.

Una dintre primele producții în care a apărut Anca Dumita (33 de ani) în urmă cu 10 ani a fost în videoclipul "Temptation", al lui Dony și David DeeJay. În acel videoclip, actrița interpreta rolul unui psiholog care are ședințe cu cei doi și le oferă niște prafuri care îi fac să aibă halucinații. Iar la un moment dat, chiar ea ia acele prafuri și începe să visese în propriul cabinet. Pentru cei care văd prima oară videoclipul, nici nu o vor recunoaște pe actrița din "Las Fierbinți", aceasta fiind foarte tânără și la început de drum.

Anca s-a născut în Craiova și trăiește în București din 2006, când a intrat la Facultatea de Actorie. E drept că lumea a început să audă de ea abia după ce a apărut în “Las Fierbinți”, dar spune că n-a stat degeaba în așteptarea cele­brității. A făcut patru ani de balet, și-a încercat norocul în modelling și a-nceput să joace în piese de teatru încă din liceu, ca mai apoi, în facultate, să apară în scurtmetraje studențești. A declarat de multe ori că rolul Gianinei e o provocare pentru ea, fiindcă e greu să interpretezi o tânără “în totalitate naivă, credulă până la idioțenie”, dar serialul în sine e o distracție pentru toți actorii. În 2009 a apărut în scurt-metrajul "L'enfance d'Icare / Copilăria lui Icar" și în 2012 a jucat-o pe Stela în "Unde dai și unde crapă". În același an o joacă pe Geanina și a devenit foarte cunoscută. Cât despre teatru, când se vor redeschide, va putea fi văzută în mai multe spectacole la Teatrul de Comedie, Metropolis, Nottarra, Odeon și Elisabeta.

Ce spune despre "Las Fierbinți"

"Am primit un telefon de la directorul de casting, la momentul respectiv se credea că va fi un film nu un serial. Bineînţeles că atunci altele au fost gândurile mele, dar mă bucur că s-a dovedit a fi un serial de televiziune de o aşa lungă durată. Directorul de casting mi-a spus: <<Uite, e o gagică de 17-18 ani, fata primarului, frumuşică, dar prostuţă>>“. Asta a fost singura descriere pe care mi-a făcut-o. M-am dus la casting, unde erau foarte multe fete pe care le ştiam. Eu în acel moment, în 2009, terminam facultatea şi mă înscrisesem la master. Am lăsat toate fetele să intre, pentru că aveam foarte mari emoţii. Am intrat ultima, m-am simţit foarte bine la probă, pe care am dat-o cu Robi (Leonid Doni), şi cumva în momentul în care am ieşit simţeam că va fi bine. Eu speram în sinea mea să iau castingul, iar o lună mai târziu am primit telefonul şi am fost anunţată că am fost aleasă. A fost o aventură frumoasă", a povestit Anca Dumitra pentru Adevarul.

Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV Anca Dumitra, frumușica din "Las Fierbinți": «Îmi place să mă joc de-a Geanina. E o tipă mişto»

Gianina din «Las Fierbinţi» a pozat fără sutien! «Trebuia să rămână pentru iubit și viitorul copil»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net