Fosta vilă a lui Columbeanu era pusă la vânzare cu o sumă uriașă. Palatul de la Izvorani a luat foc sâmbătă

vila-izvorani-columbeanu.jpg

Vila de la Izvorani se vinde cu 3,9 milioane de euro
foto: Mediafax / Click!

S-a dat alarma azi, 31 octombrie, la fosta vilă a lui Irinel Columbeanu. Imobilul situat pe domeniul de la Izvorani a luat foc, iar pompierii au intervenit cu 10 autospeciale și 2 autoscări, conform informațiilor oferite de IGSU. Palatul nu îi mai aparținea însă omului de afaceri, ci era scos la vânzare sau închiriere. Click! are toate detaliile.

În timp ce fostul milionar Irinel Columbeanu (63 de ani) stă cu chirie într-un apartament din Colentina, impunătoarea vilă de la Izvorani a fost scoasă la vânzare de către noul proprietar, la preţul de 3,9 milioane de euro. Vila cu 15 dormitoare se vinde cu tot cu obiecte de artă, printre care şi sculptura lui Sabin Bălaşa “Echilibru”. Dacă nu se găseşte un cumpărător pe măsura preţului, domeniul poate fi şi închiriat pentru 15.000 de euro pe lună. Click! a aflat că imobilul nu-i mai aparţine lui Columbeanu din anul 2012.

Cum sună anunuțul de vânzare

“Vilă de vânzare/închiriere Snagov, 10.000 mp teren, 2.500 mp construcţie. 15 dormitoare cu baie şi dressing propriu fiecare, saună, piscină interioară şi exterioară, ponton, 5 bărci la lac, bucătărie profesională. Ideal hotel, spa, clinică detox, azil privat sau locaţie de evenimente”- aceasta este descrierea folosită de “Regatta Real Estate”, o agenţie imobiliară care vinde proprietăţi de lux. Nu ştim dacă aţi ghicit a cui este vila somptuoasă descrisă în anunţ, dar după fotografiile prezentate pe site-ul şi pagina cunoscutei agenţii imobiliare, este uşor de intuit că este vorba despre imobilul care a aparţinut în vremurile bune lui Irinel Columbeanu.

4-2col.jpg

Vila se vinde cu toate obiectele de artă în ea

“Da, vila de la Snagov se poate cumpăra sau închiria"

Mai mult, Eduard Mircea Uzunov, preşedintele Regatta Real Estate, a declarat pentru Click! faptul că Irinel Columbeanu nu mai este proprietar încă din anul 2012 și a confirmat că vila de la Izvorani este pe piață. “Da, vila de la Snagov se poate cumpăra sau închiria. Nu aş vrea să fie marketată drept “palatul de la Izvorani”, mai ales că de opt ani nu se mai află în proprietatea lui Irinel Columbeanu. Imobilul arată foarte bine, este spaţios şi se poate închiria pentru preţul de 15.000 de euro. A cui este acum, din păcate, nu vă pot comunica. Vă mulţumesc!”, a confirmat Uzunov pentru Click!

6-2col.jpg

Domeniul are o grădină imensă cu ieșire la lac

Fostul milionar care a pierdut tot din cauza datoriilor către bănci, locuieşte acum cu chirie într-un apartament cu două camere, în Colentina, unde se gospodăreşte singur. Îşi face curăţenie, mâncare şi îşi conduce maşina singur. Odinioară, în vremurile bune, acesta era înconjurat de bucătări, şoferi şi menajere.

Vila a luat foc sâmbătă, 31 octombrie

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, 31 octombrie, la o vilă cu etaj din Izvorani, judeţul Ilfov, iar pompierii intervin cu zece autospeciale. Ulterior s-a aflat că vila este fostul imobil al omului de afaceri Irinei Columbeanu. ISU Bucureşti-Ilfov a anunţat, sâmbătă, că mai multe echipaje intervin la un incendiu care a izbucnit la o vilă cu etaj pe strada Jandarmeriei din Izvorani. Incendiul s-a extins de la subsol către parter și etaj. „Suprafaţa pe care se manifestă incendiul este de aproximativ 1.000 mp. Nu sunt informaţii privind persoane rănite”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. Sursa citată a precizat că au fost alertate zece autospeciale şi două autoscări. Potrivit Digi24, ar fi vorba de fosta vilă a omului de afaceri Irinel Columbeanu. Nu există deocamdată informaţii despre posibile victime. 

Citește și:

Imagini din apartamentul în care Irinel Columbeanu stă cu chirie. A învăţat să-şi facă singur mâncare şi curăţenie

FOTO EXCLUSIV! Irinel Columbeanu s-a mutat în Colentina și conduce un Opel la mâna a doua

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1