EXCLUSIV Mellina, probleme de sănătate după Survivor: „Am dereglări hormonale. M-am umflat toată”

mellina.jpg

mellina trista
Mellina a suferit din cauza dereglărilor hormonale la Survivor
foto: Kanal D

Trei luni, atât a rezistat Mellina în competiția de la „Survivor România”! Cântăreața Mellina, pe numele ei adevărat Mădălina Dumitru (34 de ani), a ieșit din competiție duminică, 11 aprilie, fiind eliminată prin votul publicului.

În primele luni când a intrat în competiţia filmată în Republica Dominicană, Mellina era una dintre sportivele foarte determinate şi ielea mai mereu învingătoare pe trasee. Din păcate, în ultimele săptămâni, solista a avut o cădere psihică, era din ce în ce mai tristă şi apatică. A obosit şi-şi dorea tot mai mult să meargă acasă. Mai mult, toată lumea a observat că atât ea, cât și Elena Marin și-au schimbat fizionomia pe parcursul concursului. Fetele erau foarte umflate la față, iar asta s-a datorat unor dereglări hormonale pe care le-au suferit în junglă.

  • Click!: Te așteptai să ieși din competiție? Ai avut premoniții că vei ieși?

Mellina: Fiecare om simte când iese din competiție. Așa cum au simțit și Maria și Musty, așa am avut și eu această premoniție. Cana din care mâncam avea toarta ruptă, se mai ținea doar într-un punct, și fix în ziua aceea s-a rupt de tot. Simțim când ieșim poate și pentru că eram extrem de conectați la ceea ce se întâmpla în „Survivor România” și ne bazam mai mult pe intuiție, care, după cum se vede, funcționează foarte bine. 

  • Ce a însemnat experiența „Survivor” pentru tine?

A fost o experiență dură, nebună, frumoasă, minunată, în care am trăit lucruri pe care nu le voi mai experimenta vreodată. Am învățat foarte multe lecții de viață și să-mi prețuiesc familia și prietenii, dar, mai ales, viața pe care o am acasă. Aș spune tuturor că suntem binecuvântați pentru că avem tot ceea ce ne trebuie acasă și uneori ne este rău de prea mult bine și avem probleme care de fapt nu există. M-am bucurat de toate traseele de la „Survivor România” și sunt cea mai norocoasă ființă de pe pământ, pentru că am avut ocazia să le parcurg, să le duc la bun sfârșit și să aduc puncte importante echipei mele. 

  • S-a spus la un moment dat, aici în țară, că te protejează Musty, chiar că ați avea o relație. Ce ai simțit când a ieșit din competiție?

Oamenii au tendința să își dea cu părerea despre tot felul de lucruri... Pentru mine Musty a fost un frate mai mare, un om cu care m-am conectat și încă sunt conectată, un prieten adevărat. Este păcat că atunci când îți arăți afecțiunea față de un om, imediat se interpretează ca fiind o relație amoroasă. Afecțiunea nu o arătăm doar partenerului de viață, ci și prietenilor, familiei, celor din jur. Dar așa funcționează lumea și nu voi putea schimba eu acest lucru. 

  • Cum te înțelegeai cu Războinicii când ai ieșit? Ai declarat că te simțeai stingheră, că nu mai aveai conexiune cu niciun coleg din echipa ta.

Într-adevăr, spre sfârșit, nu mai aveam conexiune cu băieții din echipă, simțeam un zid din partea lor. Cu fetele am rămas apropiată, am reușit să mă apropii foarte mult de Sindy, de Vera, de Maria, mi-au oferit tot sprijinul lor. 

  • A fost o uzură fizică sau psihică când ai ieșit?

Pentru mine a fost o uzură psihică, dar mai ales emoțională, cauzată de  cele trei luni de zile de stat în jungla dominicană. Poți rezista o lună, chiar două, dar de la un punct încolo rămâi fără resurse și fizice, dar mai ales emoționale. 

  • Care a fost cel mai greu moment de la „Survivor”?

Nu a fost un moment în care pot spune că mi-a fost foarte greu, m-am adaptat repede. Am avut perioade în care am căzut și am reușit să mă ridic singură. Dar a fost extrem de dificil să nu știu nimic de familia mea.

  • Ce ți-a lipsit cel mai mult în junglă? Mâncarea, condițiile de igienă, dorul de casă?

Dorul de casă și mâncarea. Eu m-am bucurat foarte mult de tot ceea ce am trăit în „Survivor România”. Nu am avut o problemă cu igiena, aveam marea aproape, înotam foarte mult, aveam soare și natura care este foarte curată în Republica Dominicană.

  • Ai declarat că erai într-un punct în care ți-ai fi dorit să ieși din competiție. Ai avut probleme de sănătate?

Din fericire nu am avut probleme de sănătate. Singurele probleme pe care le-am avut au fost dereglările hormonale. M-am umflat foarte mult într-un timp foarte scurt

  • S-a comentat mult în țară că pozele tale de pe Instagram nu seamănă cu imaginea ta din realitate. Cum le răspunzi cârcotașilor?

Eu nu am venit la „Survivor România” ca să fiu frumoasă, am venit ca să fiu puternică. Când ne punem o poză pe Instagram, toți suntem frumoși. Pun poze când mă duc să îmi fac un make-up, când mă duc la coafor sau când mă pregătesc să merg la un eveniment. Pozele mele de pe Instagram sunt alese, port make-up, sunt făcute în lumina potrivită. Toate femeile fac acest lucru. Eu, în viața de zi cu zi, nu mă machiez și acest lucru mi-a placut foarte mult la „Survivor România”, nu a fost nevoie să ne aranjăm pentru a apărea în fața camerelor. 

mellina-_survivor.jpg

mellina la survivor
Mellina e mândră de felul în care a concurat la ”Survivor România”
foto: Kanal D

 

  • Ai de gând să apelezi la intervenții estetice odată întoarsă în țară?

Nu, pentru că nu am nevoie, nu știu ce aș putea să îmi fac. Acum, că m-am și îngrășat, nu mai am nici riduri. O să mă duc să îmi fac tratamente la față, la corp, cum făceam și înainte, o să am în continuare grijă de pielea mea. Pielea și părul meu arată foarte bine după trei luni la Survivor România. A fost o detoxifiere bună. 

  • Se fac strategii la „Survivor”? Cine este maestrul strategiilor?

Nu pot vorbi în numele altor persoane, eu nu am făcut strategii, nu sunt genul. Mi se pare un consum prea mare de energie și e mai bine să te bucuri de tot ceea ce trăiești în această competiție și de cine ești.

  • Cine crezi că e favorit să câștige competiția?

Este greu să îmi dau seama cine va fi câștigătorul sau câștigătoarea „Survivor România”. Este o competiție imprevizibilă. A ieșit din competiție Ana Porgras, care era cea mai bună fată, ne bătea la un moment dat pe toate. Este greu să dau un nume. 

Loading...