EXCLUSIV Alina Laufer, primele declarații despre problemele cu sarcina: "Mi se administrează antibiotic"

Ultima actualizare:

    Alina și Ilan Laufer
Alina și Ilan Laufer

Însărcinată în 29 de săptămâni, Alina Laufer (39 ani) a întâmpinat mici probleme cu gemenii pe care ar trebui să îi aducă pe lume abia în luna aprilie. Fiind însă vorba de o sarcina rezultată în urmă unei inseminari artificiale, după 8 ani de încercări, este posibil ca Alina să nască prematur.

I s-au rupt membranele și în cursul zilei de luni a ajuns la spitalul Giulești, acolo unde a și optat să aducă pe lume fetița și băiețelul din pântec. Deocamdată a fost internată și este constant monitorizată însă nu se știe cât timp va rămâne în spital. Cert este că atât mămica cât și copiii sunt în afara oricărui pericol, iar deocamdată nu există semne de naștere.

Alina Laufer: "Orice zi câștigată este binevenită"

“Vineri mi s-au rupt membranele, s-au fisurat, ieri am ajuns la spital (n.r. luni). Am sunat doctorul, i-am explicat ce s-a întâmplat, mi-a zis să stau în pat, dar având în vedere că peste weekend nu m-am simțit senzațional,  luni dimineață Ilan a sunat la spital și am venit aici, la Giulești. Eu credeam că mă lasă să plec acasă, nici nu mi-am adus bagaj, dar mi-au zis că rămân . Sunt la Giulești și sunt foarte mulțumită de sistemul de sănătate de stat. O să nasc prin cezariană, deși la prima sarcină, cu Karina (fetița de 12 ani pe care o are din prima căsătorie, cu artistul Jorje), am născut natural. Acum este inseminare, am sarcină cu gemeni și orice zi câștigată este binevenită! În luna aprilie ar trebui să nasc copiii. Acum am 29 de săptămâni, dar doctorița mea mi-a spus că nu pare că urmează să nasc. Am rămas internată, totul este sub control, toți trei suntem bine, eu și copiii. Eu stau în pat, nu am voie să fac efort, iar sarcina trebuie monitorizată. Mi se administrează antibiotic, ca să nu fac vreo infecție. Mi-am făcut ieri și testul Covid. Nu am contracții și nu există semne de naștere, dar nu știu sigur cât va trebui să stau aici sau dacă rămân până voi naște!”, ne-a declarat viitoarea mămică de gemeni, Alina Laufer.

Ilan Laufer: "Alina luptă în fiecare moment să ducă sarcina mai departe"

Omul de afaceri și politicianul Ilan Laufer, soțul Alinei, a fost cel care s-a panicat din cauza situației medicale a soției sale. De altfel, el este și foarte emoționat și nerăbdător să își țină copiii în brațe. Tot Ilan Laufer a fost cel care a postat anunțul despre starea de sănătate a soției sale, pe rețelele de socializare. 

“Scumpa mea soție Alina, a fost internată ieri de urgență la spital, din cauza că una dintre membrane s-a rupt și a inceput să piardă lichid amniotic. Totul s-a petrecut foarte repede, am ajuns la camera de gardă, Alina a fost preluată de personalul medical și, după 15 minute, am aflat că va rămâne internată în spital pentru cel puțin două săptămâni. Cu toate că nu pot fi alături de ea din cauza regulilor foarte stricte din spital, Alina luptă în fiecare moment să ducă sarcina mai departe. Mă rog la Dumnezeu să îi aducă acasă sănătoși pe toți trei. Îi puteți lăsa un mesaj de încurajare Alinei chiar aici! Mulțumesc familiei pentru tot sprijinul și suportul acordat!”, a transmis Ilan. Deocamdată se pare ca nu exista motive grave de ingrijorare, viitoarea mamica de gemeni fiind foarte pozitiva si ascultatoare, urmand cu strictete sfatul medicilor care o supravegheaza la spital. Alina și Ilan Laufer (37 ani) au anunțat anul trecut în luna septembrie faptul că urmează să devină părinți de gemeni.

Citește și:

Alina Laufer, gravidă cu gemeni, internată de urgență! Mesajul disperat al lui Ilan Laufer: "Totul s-a petrecut foarte repede"

Alina și Ilan Laufer vor avea gemeni: «După 8 ani de încercări, acum e un șoc pentru noi»

image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net