Dorel Vișan, reacție virulentă după înmormântările discrete ale artiștilor răpuși de Covid: ”E dureros și neomenesc”

Ultima actualizare:

    Actorul Dorel Vișanfoto: Adevarul
Actorul Dorel Vișanfoto: Adevarul

Muzica lăutărească a pierdut într-o săptămână trei mari artiști. Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă au fost răpuși toți trei de Covid. Înhumările lor au avut loc respectându-se protocolul Covid, după legea aflată încă în vigoare. Joi, 8 aprilie, Ministrul Sănătății a anunțat că se schimbă regulile la înmormântările Covid.

Marii artiști au fost puși întru-n sac, în sicriu sigilat, și duși la groapă cu număr limitat de persoane. O mică excepție s-a făcut în cazul lui Gabi Luncă, în memoria căreia luni a fost organizată o slujbă la Romexpo, în absența trupului neînsuflețit. La cimitirul Dămăroaia, unde solista a fost înmormântată, au fost peste 50 de persoane, iar convoiul mortuar cu sicriul sigilat, în care se afla corpul neînsuflețit al artistei, a fost prutat prin București. Familia lui Nelu Ploieșteanu, dar și cea a Corneliei Catanga s-au revoltat, spunând că înmormântările celor doi mari artiști au fost o batjocură!

Dorel Vișan: "Slujbele de înmormântare fac parte din cultura unui neam"

Actorul Dorel Vișan a luat și el atitudine împotriva restricțiilor impuse de autorități şi a regulilor actuale de la înmormântările COVID-19, care vor fi însă schimbate printr-un nou ordin de ministru. ”Este dureros ce am văzut și neomenesc. Este o dovadă cât de fragilă este condiția umană atunci când este lovită în punctul ei cel mai sensibil în sociabilitate. Trăim într-o lume bolnavă din care a fost alungat Dumnezeu, și o lume fără Dumnezeu este o lume lipsită de sens. Slujbele de mormântare, onorurile pe care le aduceam noi celor care pleacă dintre noi, fac parte din cultura unui neam, fac parte din nivelul intelectual al neamului care este măsura cu care se măsoară preocuparea pentru valori”, a spus Dorel Vișan, la Antena 3.

„Am batjocorit familia și o batjocorim în continuare”

Actorul a făcut un apel către autorități pentru a schimba aceste reguli, care batjocoresc memoria marilor artiști, dar și a oamenilor de rând. “De 30 de ani încoace autoritățile care răspund de soarta oamenilor au impresia că sunt puși acolo pentru stăpânire, ori sunt puși acolo pentru slujire și pentru grija față de ceilalți. Cu toate eforturile biserica trebuie ajutată de instituțiile statului. Prima instituție este familia, dar am batjocorit familia și o batjocorim în continuare”, mai declarat marele actor.

Citește și:

Se schimbă regulile la înmormântările Covid. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății

FOTO Cornelia Catanga a fost înmormântată discret, la cimitirul Ghencea. Soțul Aurel Pădureanu, stană de piatră la căpătâiul soției

image
image
image
image
image
image
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
jador jpg
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
image
actualitate.net
image
actualitate.net