Divorţul de pictoriţa tinerică l-a costat scump pe Mădălin Voicu

4-actu-1.jpg

Politicianul plătea lunar o pensie de 2.500 de lei pentru ambii copii

Va avea Sărbători mai liniştite, însă îl va costa mai scump! Mădălin Voicu a primit decizia magistraţilor după ce s-a ”războit” cu fosta nevastă, Carmen Olteanu, pe programul de vizitare a copiilor. El a vrut timp mai mult alături de Ştefan şi Ioan, iar ea bani mai mulţi la pensia alimentară. Decizia a fost convenabilă pentru ambele părţi.

Anul trecut, mai precis pe data de 29 decembrie 2017, Mădălin Voicu (66 de ani) a făcut primul drum la Judecătoria Sectorului 1. După divorţ, pictoriţa Carmen Olteanu şi celebrul politician nu s-au înţeles deloc în ceea ce priveşte vizitele şi timpul petrecut alături de băieţii lor, Ştefan (9 ani) şi Ioan (7 ani). ”La notar, eu nu am reuşit să mă înţeleg cu mama lor. Pentru că ea a impus, nu s-a înţeles cu mine. Eu fiind un om foarte ocupat, pot lua băieţii doar în anumite zile, ci nu când doreşte ea”, a declarat Mădălin Voicu, la vremea respectivă, pentru Click!

4-actu-2.jpg

Mădălin și Carmen Olteanu au fost căsătoriți timp de doi ani. Au divorțat anul trecut

Iată că după un an de aşteptări, la începutul acestei luni, de Moş Nicolae, a sosit şi decizia magistraţilor care îi stabileşte un program bogat alături de băieţii săi, dar şi o pensie alimentară pe măsura salariului său. Astfel, judecătorii au stabilit ca Mădălin Voicu să îşi petreacă  cu băieţii două weekenduri pe lună, de vineri, ora 16,  până duminică la ora 18, la domiciliul său. Apoi, pe timpul vacanţei de vară, copiii vor petrece o lună la domiciliul tatălui. Astfel, vacanţa şcolară de iarnă care începe pe data de 22 decembrie şi se termină pe 13 ianuarie, prima parte până pe 30 decembrie o vor petrece cu Mădălin Voicu, iar cu mama vor petrece cealaltă parte a vacanţei.

Carmen Olteanu a considerat că nu se descurcă cu 2.500 de lei (550 de euro) pe lună pentru cei doi băieţi, şi a cerut majorarea pensiei de întreţinere. Iată că judecătorii au dat o decizie bună şi din acest punct de vedere. ”Majorează pensia de întreţinere datorată de reclamantul-pârât conform convenţiei de divorţ, de la 2.500 lei lunar pentru ambii copii la 1/4 din venitul mediu lunar net realizat, pentru ambii copii, urmând a fi calculat exclusiv în raport de veniturile cu caracter permanent”, se arată în decizia de pe portal.

4-actu-3-benzi-la-copii.jpg

Împreună au doi băieți, pe Ștefan și pe Ioan

În pragul Sărbătorilor, magistraţii au fost buni şi cu tatăl, căruia i-au făcut un program bogat alături de copii, dar şi cu mama. Probabil că pensia alimentară se va dubla, însă asta nu este o problemă, pentru că Mădălin Voicu nu fixează sume când e vorba de propriii copii. Chiar luna trecută, fotoreporterii Click! l-au surprins pe politician la o sesiune de shopping alături de băieţii săi, iar pungile erau pline de cumpărături. 

Click! spune

Are 7 copii cu cinci femei. Fostul politician are doi băieţi cu Carmen Olteanu, pe Ştefan (9 ani) şi pe Ion (7 ani), doi copii cu fosta soţie, Adriana, pe Ioana (30 de ani) şi pe Tudor (27 de ani), pe Mădălin Voicu Junior (46 de ani), dintr-o relaţie anterioară, şi încă doi băieţi nerecunoscuţi, stabiliţi în străinătate, proveniţi tot din iubiri pasagere.

loading...
Loading...

Citește și

  • A divorţat, anul trecut, de Carmen Olteanu, cea de-a treia soţie, însă Mădălin Voicu (66 de ani) şi-a şi găsit o altă femeie pe placul lui, Adriana (44 de ani), pe care a tot ţinut-o ascunsă, de teama bârfelor. Iată însă că fotoreporterii Click! l-au surprins, zilele trecute, pe celebrul artist, la o sesiune de shopping, alături de dragostea vieţii lui şi de băieţii acestuia, Ştefan şi Ion.

  • madalin voicu

    După o relație de 17 ani, dintre care doi de căsnicie, cu artista Carmen Olteanu (37 de ani), Mădălin Voicu (65 de ani) a divorțat de femeia care i-a dăruit doi copii. Mai mult, în preajma Sărbătorilor, cei doi foști parteneri de viață au avut neînțelegeri legate de programul de vizitare al celor mici, iar Voicu a dat-o în judecată pe cea pe care a iubit-o aproape două decenii.