EXCLUSIV! Mădălin Voicu şi-a dat fosta nevastă în judecată, de Sărbători

Ultima actualizare:

    Artistul şi pictoriţa Carmen Olteanu au divorţat în vară, la notar, însă acum se ceartă pe programul de vizitare a celor doi copii
Artistul şi pictoriţa Carmen Olteanu au divorţat în vară, la notar, însă acum se ceartă pe programul de vizitare a celor doi copii

Unii împachetează sarmale de Sărbători, alţii fac drumuri la Judecătorie. Aşa a procedat Mădălin Voicu, politicianul fiind scos din sărite de discuţiile pe care le tot are cu fosta soţie, din cauza celor doi copii ai lor. Enervat că nu poate să-i vadă când doreşte, Voicu i-a intentat proces fostei neveste, la Judecătoria Sectorului 1. Pe 29 decembrie, cu trei zile înainte de Revelion!

Divorţul dintre Mădălin Voicu (65 de ani) şi Carmen Olteanu (37 de ani), consemnat în vara lui 2017, părea liniştit şi amiabil. Cei doi soţi s-au separat la notar, după o relaţie de 17 ani, dintre care doi de mariaj, şi stabiliseră şi detaliile legate de cei doi minori ai lor, Ştefan (8 ani) şi Ion (6 ani).


    În vară, Carmen Olteanu a fost la mare doar cu cei doi băieţi. Părea tristă
În vară, Carmen Olteanu a fost la mare doar cu cei doi băieţi. Părea tristă

“Am divorţat, dar nu vreau să fac mare tam-tam cu chestia asta. Sunt în regulă, sunt foarte bine, îmi duc viaţa liniştit. Chiar dacă am divorţat, nu există o restricţie în privinţa programului. De fapt, nici nu se poate pune problema de program, căci eu îmi văd copiii ca şi înainte. Asta e o chestiune de bună înţelegere”, declara Mădălin Voicu pentru Click!, în luna octombrie, când a ieşit la lumină ştirea divorţului. Ei bine, iată că înţelegerea n-a durat prea mult, căci în prag de Revelion, Mădălin Voicu, acum secretar de stat la Ministerul Culturii, a dat cu subsemnatul la Judecătoria Sectorului 1, unde a deschis proces pe numele fostei neveste, motivul fiind stabilirea programului de vizitare a celor doi minori.

“La notar am stabilit chestiuni sumare, în sensul că ne înţelegem cum şi când ne împărţim statul cu copiii, dar eu nu am reuşit să mă înţeleg cu mama lor. Pentru că ea a impus, nu s-a înţeles cu mine. Eu fiind un om foarte ocupat, pot lua băieţii doar în anumite zile şi nu când doreşte ea, mai ales că ei stau la ea, şi nu la mine, deşi avem custodie comună. Divergenţele apar când mă obligă să-i iau când doreşte ea şi nu pot eu”, a declarat ieri, pentru Click!, celebrul dirijor şi violonist.


    Click! l-a surprins, în iunie, pe Mădălin Voicu, intrând într-un bloc din Pantelimon. A ajuns noaptea, cu taxiul
Click! l-a surprins, în iunie, pe Mădălin Voicu, intrând într-un bloc din Pantelimon. A ajuns noaptea, cu taxiul

Mădălin Voicu ne-a mai precizat că zilele acestea se bucură de prezenţa băieţilor, pentru că mama lor nu se află acasă. “Băieţii sunt la mine din 28 decembrie şi vor sta până pe 8 ianuarie. Mama lor este în vacanţă”, ne-a mai spus Voicu. Politicianul trebuie să se înarmeze cu multă răbdare după acest demers, căci procesele care implică minori sunt lungi şi anevoioase. În showbiz sunt o mulţime de exemple, dintre care amintim doar cazurile cuplurilor Adriana Bahmuţeanu-Silviu Prigoană, Iulia şi Mihai Albu, Irinel Columbeanu şi Monica Gabor etc. În toate cazurile, procesele au durat cel puţin doi ani. În tot acest război, Mădălin Voicu are sprijinul actualei iubite, cu care şi-a refăcut viaţa după divorţ, dar şi sprijinul necondiţionat al celorlalţi copii: Ioana, Tudor şi Mădălin Voicu Junior, pe care îi are din căsnicia cu Adriana. 

Are 7 copii cu 5 femei


    Mădălin Voicu Junior (45 de ani), primul copil
Mădălin Voicu Junior (45 de ani), primul copil

Cristi Borcea nu e singurul cu 7 copii, făcuţi cu mai multe femei. Mădălin Voicu e în aceeaşi situaţie şi nu s-a ferit să recunoască. El are doi băieţi cu Carmen Olteanu, pe Ştefan (8 ani) şi pe Ion (6 ani), doi copii cu fosta soţie, Adriana, pe Ioana (29 de ani) şi pe Tudor (26 de ani), pe Mădălin Voicu Junior (45 de ani), dintr-o relaţie anterioară, şi încă doi băieţi nerecunoscuţi, stabiliţi în străinătate, proveniţi tot din iubiri pasagere. “Mai am doi copii, Bogdan şi Alex. Unul trăieşte în Franţa, celălalt în Italia”, declara politicianul în 2008, la matinalul de la OTV. Ulterior, el a detaliat pentru Click!: “Băieţii nu poartă numele Voicu. Mamele lor susţin că sunt ai mei, dar eu nu am făcut un test ADN, ca să mă conving dacă sunt sau nu tatăl biologic. Oricum, nu le-am plătit niciodată pensie alimentară”, ne-a spus el.


    Ioana (29 de ani) şi Tudor (26 de ani), copiii din prima căsătorie
Ioana (29 de ani) şi Tudor (26 de ani), copiii din prima căsătorie

Şi deşi relaţiile cu mamele s-au deteriorat, Voicu a încercat să rămână aproape de copii. Cel puţin, pe cei mici, pe care îi are cu Carmen, îi vede des. “Ştefan e la şcoală în clasa a doua, iar Ioan, în grupa mare la grădiniţă. Ăştia mici mă ţin într-un tonus care îmi face bine. Îi iubesc pe toţi copiii extraordinar de mult şi ei mă iubesc, în special ăştia mici, pentru că mă văd mai des cu ei”, a spus politicianul la emisiunea lui Cristi Brancu. 

image
image
image
image
image
image
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
image
actualitate.net
image
actualitate.net