Delia și soțul, romantici în aeroport! S-au îmbrăcat aproape identic

Ultima actualizare:

    Delia şi Răzvan Munteanu s-au comportant ca doi adolescenţi îndrăgostiţi în aeroportFoto: Mihai Ionescu
Delia şi Răzvan Munteanu s-au comportant ca doi adolescenţi îndrăgostiţi în aeroportFoto: Mihai Ionescu

În august aniversează 7 ani de căsătorie sau nunta de lână ori cupru, așa cum i se mai spune în tradiția românească. Delia și Răzvan Munteanu au sarbatorit în avans acest moment, cu o escapada departe de casă, așa cum obișnuiesc. Cei doi sunt atât de îndrăgostiți, de parcă ar pleca în luna de miere. Fotoreporterii Click! i-a surpins extrem de amorezați și... colorați fix in aeroport, când se pregăteu să decoleze!

Au colindat cele mai exotice locuri din lume și iată că nu renunță la acest obicei al lor. Din ianuarie și până acum, Delia și soțul ei, Răzvan Munteanu, au la activ deja trei astfel de escapade. În ianuarie au fost în Filipine, în aprilie s-au bucurat de Thailanda, iar luna aceasta au ales ceva mai puțin exotic, însă cu o mare încărcătură culturală și anume țara lui Mozart, adică Austria. Mai exact, au fost câteva zile la Viena. Acolo s-au bucurat de vreme frumoasă, de shopping, de restaurante cu mâncăruri bune și de obiectivele turistice interesante. Imaginile le-ați putut admira pe Instagramul Deliei, întrucât soțul ei nu prea este fan al retelelor sociale. Pe Instagram, artista postează frecvent tot ce face, încercând astfel să și își țină la curent fanii cu toate activitățile lor.

Delia şi soţul ei au plecat împreună în Austria
Delia şi soţul ei au plecat împreună în Austria

Totuși, ceea ce nu se vede pe Instagram, îți arată Click!, pentru că fotoreporterii noștri au surprins imagini fix în aeroportul Henri Coanda, în momentul în care cei doi soți se pregăteu sa zboare către această escapadă. Săptămâna trecută, Delia și Razvan, încărcați cu bagaje, așteptau să se îmbarce în avionul care ii ducea spre cea de-a treia vacanță pe anul acesta.

Ne-au atras atenția si cu stilul lor vestimentar, extrem de colorat. Păreau îmbrăcați aproape la fel. În stilu-i caracteristic, Delia a făcut furori cu ținuta colorată, iar partenerul ei de viață a "urmat-o" cromatic și ne-au dus cu gandul la celebrul videoclip "Gagnam style". Nu este ceva anormal, pentru că se stie ca sunt cel mai colorat cuplu din showbiz.

Dacă-i vezi, nici nu zici că Delia şi Răzvan sunt căsătoriţi de şapte ani şi se ştiu de nouă
Dacă-i vezi, nici nu zici că Delia şi Răzvan sunt căsătoriţi de şapte ani şi se ştiu de nouă

Și, în afară de vestimentație, nu aveai cum sa nu remarci gesturile. Dacă nu i-am fi cunoscut, am fi spus că sunt un cuplu proaspăt, care se pregătește să plece în luna de miere, ci nu doi casatoriti peste care au trecut 7 ani de căsnicie și 9 de cand se cunosc. Artista și mangerul ei s-au strâns în brațe, el a pupat-o, ea s-a uitat în ochii lui, fix ca doi adolescenți luați de fiorii dragostei. Nu aveai cum sa nu îi remarci în tot aeroportul! După câteva zeci de minute, cei doi s-au îmbarcat în aeronava care i-a dus în vacanța romantică de la Viena.

Citeşte şi

Delia, îndrăgostită de duplexul de un milion de euro: «Stau foarte mult închisă în casă»

Pe Delia o ştie o ţară întreagă, dar cum arată soţul ei? Fotografii inedite cu Răzvan Munteanu

image
image
image
image
image
image
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
banner alexandra stan png
banner oana matache png
banner laura cosoi png
banner minodora png
image
actualitate.net
image
actualitate.net