Cristian Onețiu, de la “Imperiul leilor”, îți spune cum să-ți salvezi afacerea! "Oamenii vor fi mai focusați pe viața lor decât pe job"

Ultima actualizare:

    Cristian Onețiu are 41 de ani și este creatorul Life Carefoto: PRO TV
Cristian Onețiu are 41 de ani și este creatorul Life Carefoto: PRO TV

Cristian Onețiu (42 de ani), unul dintre afaceriștii de top de la "Imperiul leilor, emisiunea de la Pro TV, ne-a oferit câteva amănunte despre redresarea afacerilor după criza care a venit pe fondul pandemiei. Tot el ne-a povestit despre familie lui, dar și ce s-a întâmplat cu emisiunea din care face parte.

Click!: Ce faci în această perioadă, când toată lumea stă acasă?Cristian Onețiu: Muncesc la fel de mult, dar mă bucur și de prezența celor dragi! E mai ușor într-un fel, pentru că programul tuturor este același: cu toții în aceeași casă! Soția mea muncește, și eu, remote (de acasă), fetița mea are program normal de școală, dar conectată online cu clasa și profesorii. După ora 17.00 e timp de masă și jocuri. Am redescoperit fumusețea jocurilor de tip BoardGame. Cartonașe, tablă de joc și, uneori, zaruri. Te deconectează cu adevărat. Nu telefonul și social media, care sunt exact pe dos și care te fac dependent, trist și însingurat.Ce alte pasiuni ți-ai descoperit de când ai mai mult timp liber? Ai vrea să faci ceva anume?Sunt vechi, dar acum îmi dau seama că au fost prea puțin practicate în ultimul timp: documentarea online, cititul, scrisul, sportul individual, relaxarea activă. După Covid 19 mi-am propus să muncesc maxim 6 ore. Am realizat acum că am prea multe pasiuni și prea puțin timp pentru ele.Ce se întâmplă cu "Imperiul leilor"? S-au terminat filmările?Da, filmările s-au terminat în prima parte a lunii ianuarie. Am văzut peste 100 de antreprenori și cu fiecare am stat între 45 și 90 de minute. Știu că le televizor se vede doar 10% din ce am discutat live cu antreprenorii, dar partea de 90% este prea tehnică pentru a fi prezentată într-un show tv de entertainment. În plus, ar devoala prea multe secrete ale afacerii, expunând antreprenorul la riscuri prea mari în fața unor concurenți neloiali. Așa cum e editată e grozav! Iar ratingurile extrem de bune arată că românii au primit bine acest tip de Edutainment. Adică și show, dar și educație financiară, antreprenorială și personală la un loc. Dacă nu ar fi venit Coronavirus peste noi, cred că interesul pentru a avea propria afacere ar fi crescut exponențial prin intermediul acestui show.Ce sfaturi ai pentru cei cu afaceri mai mici, în această perioadă de  pandemie?Cred că deja le știu, dar e mai bine să le sumarizam. Sunt 7 la număr și le-aș pune în niște expresii pe înțelesul tuturor, ce se imprimă mai bine în minte. Apoi le explicăm puțin:1. „Mai bine precaut decât plin de regrete! Adică…. să pună siguranța angajațiilor și a clienților pe primul plan.2. „Dacă mai curge, nu opri robinetul!” Adică…. să își păstreze active orice tip de activități ce încă mai aduc încasări .3. „Când veniturile nu sunt sigure, singură certitudine este cheltuiala!” Adică…. să se replieze la nivel de cheltuiei fixe și variabile ale firmei, pentru a nu pierde sau a pierde cât mai puțin.4. „Cash-ul este rege! Întotdeauna. Dar mai ales în criză”. Adică…. să urmărească lichiditatea firmei mai mult decât oricând și să aibă surse deschise de finanțare în caz de lichiditate negative.5. „Fie schimbi tu, fie schimbarea te scoate din joc!” Adică…. să inoveze, pentru că acum este cel mai bun moment de schimbare / transformare a afacerii.6. „Trebuie să știi să faci diferența dintre oamenii care vin în viața ta pentru un motiv, pentru o perioadă sau pentru a împlini o misiune comună”. Adică…. să-i țină aproape pe toți cei valoroși cu care poate construi / reconstrui întreaga afacere (clienți de bază, angajați cheie, furnizori buni, parteneri serioși).7. „Începe reconstrucția cu sfârșitul în minte!” Adică…. să gândească în continuare MARE și curajos, chiar dacă în perioada următoare e clar că ne va fi greu și va trebui repornit de la un nivel mult mai jos decât de unde ne-am oprit. Ideea este că până la criza următoare să reușești să fii liber operațional, cu rezerve de criză și oameni pregătiți pentru orice situație. Altfel, dacă doar te-ai angajat la tine la firma, nu ești antreprenor!

Crezi că după această perioadă va dura mult până se va redresa economia?După ieșirea din starea de urgență și stăvilirea pandemiei nimeni nu știe cum și când lucrurile vor reveni la „normal”. Fiecare sector al industriei va avea un ritm diferit. Cert este că acesta „pauză” va provoca schimbări serioase. În comportamentul consumatorilor, în relațiille angajat – anagajator și, evident, în modul de lucru pe mai departe, în criteriile cerute de investitori pentru a intra în orice afacere. Și mai ales în schimbarea focusului oamenilor de la „Job”, la „Viața mea”. Mă aștept ca subiecte de creștere personală, spiritualitate și comunitate să fie mult mai importante și mai prezente în conversațiile private și publice. Estimarea mea este că în ianuarie 2021 economia românescă va fi la nivelul Ianuarie 2019.  Asta dacă statul se implică activ în acest proces de însănătoșire. Dacă o face cu jumătate de măsură nu vom depăși nivelul 2018.Ți-ai anulat vacanța sau deplasările?Evident! Trebuia să plecăm în State, pe toată coasta de Est. Aveam 14 zile de vacanță și 6 de întâlniri de afaceri și expoziții. Aveam planificată o vacanță în Grecia, locul nostru de suflet în care mergem an de an. Deplasările interne de afaceri, cursurile pe care le susțin de obicei în București, la sediul Academiei de Business, cât și alte MasterClass-uri ce urmau să fie înregistrate…. toate sunt anulate.Te-ai apucat de gătit? Îți place să mănâci ceva anume?Gătesc doar ce știu: cartofi prăjiți, salată grecească și paste. Am descoperit, însă, în „pauza” asta că e mult mai cool să gătești împreună cu familia. Parcă mâncarea are alt gust. Chiar dacă ne-a luat timp și trebuie să curățăm apoi jumătate din bucătărie, mâncarea din față e încărcată cu veselia noastră și capătă mai multă valoare prin efortul depus.Ce spun fiica și soția ta de situația actuală?Suntem împreună în acest proces. Discutăm și împărtășim experiențele individuale. Ele sunt foarte active de felul lor. Cel mai greu pentru ele în acest proces de auto-izolare este limitarea la spațiul public. Plimbăriile noastre zilnice lungi și joaca fără grijă cu cățelul nostru în parc ne lipsesc acum. În rest, ne adaptăm la toate.Ce semnificație are pentru tine acestă perioadă?E o „pauză” bună. Pentru planetă, pentru resurse, pentru animale, pentru noi, oamenii. Aduce probleme economice fără discuție, dar aduce și oportunități. De a ne regândi viața, relațiile, munca. De a petrece timp cu cei dragi și, poate, mai ales cu noi. Lumea dinainte de Coronavirus nu era o lume perfectă, dar prea era atunci lumea plictisită de prea mult bine. Nemulțumiți, deprimați, hateri la orice. Poate că acest „RESET” ne repune pe drumul recunoștinței, bucuriei de viață și conștienței de sine. Avem nevoie mai ales de asta, pentru a avea o viață bună ce merită trăită.

Citește și:

Monica Cadogan de la “Imperiul Leilor” e măritata cu un irlandez și are patru copii. Cum împacă afacerile cu familia

Caz uluitor la «Imperiul Leilor»: «Ziua sunt preot, noaptea sunt traficant de endorfine!»

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net