Monica Cadogan de la “Imperiul Leilor” e măritata cu un irlandez și are patru copii. Cum împacă afacerile cu familia

Ultima actualizare:

    Monica Cadogan este familistă convinsă, dar și femeie de afaceri de succesfoto: arhivă personală
Monica Cadogan este familistă convinsă, dar și femeie de afaceri de succesfoto: arhivă personală

Prima ediție a emisiunii “Imperiul leilor” a debutat la PRO TV miercuri, 12 februarie, iar audiențele au fost conform așteptărilor. Printre cei cinci investitori de la “Imperiul leilor” se numără și Monica Cadogan, afaceristă dar și femeie de casă, care ne-a vorbit, deschis, despre viața ei de familie.

Miercuri, 12 februarie, am văzut la Pro TV prima ediție a emisiunii “Imperiul leilor”, o nouă producție de divertisment adresată celor care au deja o afacere sau o idee de business și vor să își vadă visul finanțat! Unul dintre investitorii care vor trebui să fie convinși pentru a finanța aceste afaceri e Monica Cadogan (37 de ani), CEO al companiei Vivre, cel mai mare brand de home-deco din sud-estul Europei. În cei 7 ani de la lansarea companiei, Monica Cadogan a reușit să construiască un business de succes în nouă țări din sud-estul Europei, printre care se află Bulgaria, Ungaria, Croația și Polonia. Mamă a patru copii, Monica reprezintă antreprenorul model care combină cu naturalețe rolul de mamă și cel de lider în afaceri.

Nu s-a gândit vreodată că va face televiziune

Noua vedetă TV, născută pe 19 martie și căsătorită de la 20 de ani, ne-a povestit cum e viaţa ei în familie şi cum a fost înainte să se căsătorească.

“Mi-am dorit să încep afacerile de la 16 ani. Şi a contat foarte mult, că atunci când aveam 14 ani tatăl meu s-a apucat de afaceri. Adevărul că pentru majoritatea copiilor părinţii reprezintă un model. Şi aşa e bine. Nu trebuie să fie singurul model, dar să fie un exemplu puternic. Pentru mine experienţa tatălui meu a fost una pozitivă. Şi acum e în zona de construcţii, dezvoltări, învăţate de la 0. Nu este mare, dar e bine dezvoltat. Practic, am avut întâi modelul tatălui meu şi apoi curiozitatea m-a dus pe căi noi”, povesteşte Monica.

Monica Cadogan, CEO al companiei Vivre, cel mai mare brand de home-deco din sud-estul Europei
Monica Cadogan, CEO al companiei Vivre, cel mai mare brand de home-deco din sud-estul Europei

Am vrut să ştim cum e ea în particular şi ne-a spus că „femeia Monica este artistică, visătoare, romantică, aproape copilăroasă”. „Mă bucur de lucrurile simple, îmi plac soarele, natura, muzica, să vorbesc cu oameni, lucruri absolut simple. În ultimul timp nu mai e loc de pasiuni, dar îmi place foarte mult muzica, pentru că vin dintr o familie în care s-a facut muzică şi s-a predat. Fratele meu a făcut muzică de performanţă la contrabas şi tatăl meu a şi predat muzica clasică. Eu am făcut artă plastică vreo doi ani, dar nu am cântat”, ne-a mai spus ea. Nu s-a gândit că va face televiziune, ci voia să se facă medic.

Monica Cadogan are patru copii: trei fetițe și un băiețel

“Am intrat în zona de afaceri înainte de a avea familie. Am avut timp să mă definesc şi asta să devină o parte din mine. Adică atunci când soţul meu m-a cunoscut știa deja ca am mult interes pentru afaceri și și-a asumat, a înţelesș ce înseamnă. El este din Irlanda, se ocupă tot de afaceri, suntem o familie internațională, ceea ce aduagă o doză de exotism vieţii mele, că suntem jumătate irlandezi, jumătate români, deşi locuim aici, avem şi mentalitatea de acolo. Soţul are afaceri în România. Trebuie să comunici oamenilor ceea ce e important pentru tine şi să primesti înţelegere. Avem patru copii, trei fetiţe, una de 11, una de 9 și una de 5 ani și un băieţel de aproape 2 ani. Văd că le place flexibilitatea de a alege, de a avea acces la bani, la informaţie, dar cred că maxim doi dintre ei au înclinaţii pentru afaceri. Modul în care se vor face afaceri în generaţia lor, peste 20-30 de ani, va fi diferit”.

“Contează sau nu că îmi place să gătesc, familia îmi cere”

 „Îmi place să gătesc. Îmi plac lucrurile exotice, pentru că vin dintr-o familie în care s-a gătit mult şi tradiţional. Cumva bucătăria mediteraneană, cu peşte şi salată, este mai aspiraţională. Fac lucruri la cuptor, uşoare, cu ingrediente sănătoase şi de calitate. Contează sau nu că îmi place să gătesc, familia îmi cere. E unul dintre lucrurile cele mai importante pentru ei, să miroasă în casă a mâncare. Chiar vorbeam cu una dintre fetiţe că miroase părul a mâncare şi mi-a zis că aşa trebuie să miroasa o mamă: a mâncare, a bun. Ele pun masa, aranjează farfuriile, stăm, povestim ce am mai făcut, vorbim, e un ritual. În familie vorbim ambele limbi, soţul meu vorbeşte cu ele în engleză, eu vorbesc cu el în engleză dintotdeauna, şi cu ele în română. Regula spune că e bine să vorbeşti cu copiii tăi limba ta nativă, pentru că în ea eşti cel mai coerent, ai cel mai bun nivel de înţelegere, că doar e limba ta, plus că îi oferi şi o parte culturală”.

"Imperiul leilor", lider de audiență

Prima ediție Imperiul Leilor a condus detașat topul audiențelor pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. Show-ul a înregistrat 9.5 puncte de rating și 27.7% share, în timp ce postul de televiziune clasat pe locul doi a obţinut numai 5.2 puncte de rating și 15.0% share.

Citește și:

Caz uluitor la «Imperiul Leilor»: «Ziua sunt preot, noaptea sunt traficant de endorfine!»

Care sunt cele 12 vedete de top readuse de PRO TV în grila de toamnă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net