Cleopatra Stratan a împlinit 17 ani! Ce mesaj emoționant i-a transmis tatăl ei

cleopatra-stratan1.jpg

Cleopatra Stratan a împlinit 17 ani
Foto: Instagram

Duminică, 6 octombrie, este o zi importantă în familia Stratan, Cleopatra sărbătorindu-și ziua de naștere. Tânăra, care a devenit cunoscută după ce a interpretat piesa „Ghiță”, în al cărei videoclip era parcă o păpușică vie, mai are puțin și ajunge la vârsta majoratului!

Fiica lui Pavel Stratan a împlinit 17 ani, iar în doar un an va fi majoră cu acte în regulă. Cleopatra nu mai e de ceva vreme fetița care cânta despre dragostea copilărească ci s-a transformat într-o adevărată domnișoară, care cochetează cu machiajul, cu moda și cu rețelele de socializare. În mediul online Cleo a publicat câteva fotografii prin intermediul cărora le-a arătat și prietenilor ei virtuali cum și-a serbat ziua de naștere, însă mesajul emoționant primit de la tatăl său a fost cel care a atras toată atenția. 

cleopatra-stratan12jpg.jpg

Cleopatra Stratan mai are doar un an până la majorat
Foto: Instagram

Cleopatra Stratan a împlinit 17 ani

Pavel Stratan își vede fiica crescând cu ochii și, ca orice alt părinte, asistă neputincios la aceste transformări normale din viața oricărui adolescent, cântărețul bucurându-se pentru conduita în viață aleasă de Cleopatra, care nu neglijează nici cariera ei muzicală, nici școala. Și, la o adică, dacă i se face vreodată dor de Cleo când era mică, artistul se poate uita oricând la clipurile ce o au pe aceasta ca protagonistă, de pe vremea când nu era mai înaltă decât o păpușă de porțelan. 

cleopatra-pavel-stratan.jpg

Foto: Instagram

„La mulți ani, scumpa noastră Cleopatra! În fiecare an de ziua ta, ni se pare ca ai cea mai frumoasă vârstă! Așa să fie și de acum înainte! Rămâi așa cum ești sinceră, frumoasă, cuminte, creativă si cel mai important sănătoasă! Iti dorim tot binele din lume, și să te urmărească succesul oriunde și oricând. Noi te iubim mult de tot și ne mândrim cu tine!”, a fost urarea lui Pavel Stratan. 

Cleopatra Stratan pune școala și cariera muzicală pe primul loc

Chiar dacă, probabil, mulți adolescenți îi fac curte artistei, aceasta susține că gândul ei nu stă nicidecum la băieți, ci la adevărata ei iubire: muzica. De asemenea, fiica lui Pavel Stratan nu neglijează nici școala, împărțindu-și timpul între carieră și îndatoririle pe care le are față de instituția de învățământ.

„Nu am simțit dezavantaje că sunt cunoscută. Nu mă gândesc la băieți, am multe planuri de viitor în minte și sunt foarte ocupată cu lansările, școala, muzica. Nu simt că e acum momentul. Toate la timpul lor. Școala este pe primul loc. Sunt la liceu acum, clasa a X-a, așa e în Moldova”, a spus Cleopatra Stratan recent, în cadrul emisiunii „Star Matinal de Weekend”.

 

Loading...

Citește și