Ce spune Matei Negrescu despre concurentele din Ferma. «Femeia ideală trebuie să aibă fundul Ioanei»

Ultima actualizare:
Ioana Filimon este idealul de frumuseţe a lui Matei
Ioana Filimon este idealul de frumuseţe a lui Matei

Matei Negrescu a avut o experienţă scurtă la “Ferma”, după ce în ediţia de joi seara a fost eliminat la duel de Florin Pastramă. Cu toate acestea, rămâne o prezenţă care a animat jocul şi care le-a cam vrjit pe concurente. Iată un interviu exclusiv despre experienţa în reality-show-ul de la PRO TV, dar şi despre pasiunea şi cariera lui Matei Negrescu.

Click! Ai jucat în seriale, ai filmat reclame și ai apărut în reality-show-uri. Care experiență te reprezintă cel mai bine?

Matei Negrescu: Evident, cea de actor. Aparent nu pot să fiu ceva, orice, pentru prea mult timp, așa că singurul lucru care mi se potrivește, în definitiv, este actoria. În ciuda tuturor rătăcirilor, actoria pare să-mi rămână piatră de temelie.

Interpretarea unui rol este, de departe, cea mai palpitantă și complexă experiență. Mă stimulează creativ, iar din alt punct de vedere fiecare rol reprezintă o oarecare evadare din zona mea de confort. Mi-ar fi ușor să fac reality non stop și să fiu eu însumi…

Ce te-a convins să intri în Fermă?

Pentru mine a fost senzația de nou. Mi-a plăcut ideea de experiment social, mai ales în contextul în care abia mă întorsesem dintr-o călătorie solo prin Sri Lanka. Mi s-a părut că saltul de la o extremă la altă m-ar forța să mă adaptez noilor condiții și că ceva interesant va ieși la iveală sub o formă sau alta.

Matei Negrescu a fost ispită la "Insula Iubirii"
Matei Negrescu a fost ispită la "Insula Iubirii"

Ai reușit să slăbeșți cât ai stat acolo?

Nu mi-am propus să slăbesc, dar am slăbit enorm. Venisem deja slăbit cu vreo 3 kg și în fermă am mai dat jos 5 kilograme. Când am ajuns acasă și m-am cântărit, aveam un pic peste 80 kg.

Ce ți-a plăcut cel mai mult din această experiență?

Mecanica jocului mi s-a părut interesantă, deși nici acum nu m-am împăcat cu ideea schimbatului de reguli. Cred că puteau fi făcute multe combinații de joc și precis mi-a scăpat un alt tip de abordare al jocului. Per total, partea socială m-a atras cel mai mult. Descoperi multe despre fiecare caracter în parte.

Cu cine vei păstra legătură după terminarea filmărilor?

Probabil cu Ioana Filimon cel mai mult...

A fost un moment care ți-a plăcut foarte mult din perioada scurtă în care ai stat?

De departe, provocarea lui Florin Pastramă la duel.


    Ioana Filimon este idealul de frumuseţe a lui Mateifoto: arhivă personală
Ioana Filimon este idealul de frumuseţe a lui Mateifoto: arhivă personală

Care-i până la urmă genul tău: Ioana, Brigitte sau Otniela? Fanele tale vor să știe dacă ai o relație… și care e femeia ideală pentru ține

Deocamdată sunt singur. Femeia, să-i spunem Femeia… se bucură de o frumusețe exterioară pe măsura celei interioare, se prezintă cât mai naturală (din momentul acesta o excludem pe Brigitte), este o fire introspectă, căreia nu-i este greu să-și conștientizeze sau să-și confrunte propriile frici și bariere (aici o excludem pe Otniela). Are fundul Ioanei, dar nu este neapărat Ioana, pentru că mai reține și un pic mister. E înăltuță, pasională, are spiritul aventurii și mă stimulează creativ. În definitiv, Femeia este cea care mă face să vreau să fiu mai bun, care mă face să uit de mine și de egoismul meu nativ, este slăbiciunea mea, iar eu, puterea ei.

Pe rețelele tale sociale ai poze numai din destinații exotice. Îți place să călătorești? Care e locul unde te-ai simțit cel mai bine?

Am o relație love-hate cu rețelele sociale, în principal pentru că nu-mi place să postez decât atunci când călătoresc. Cel mai interesant și spiritual loc în care am călătorit până acum a fost insula Bali din Indonezia, unde am petrecut și cel mai mult timp (2 luni). Sunt atâtea locuri de văzut, că nu știu cât timp am la dispoziție să le văd pe toate. Poate că nici nu e vorba despre număr, cu toate astea am tendința să nu merg de două ori în același loc.

Ce urmează în cariera ta?

Cred că e departe de a o numi o carieră, dar adevărul este că la orizont nu se arată vreun proiect concret. M-am obișnuit cu incertitudinea, așa că încerc să rămân funcțional și creativ în momentele de pauză

Matei este pasionat de călătorii. A stat două luni în Bali, Indonezia
Matei este pasionat de călătorii. A stat două luni în Bali, Indonezia

Ce ar trebui să știe fanii tăi despre ține?

Nu cred întotdeauna ce spun și nu mă iau în serios. Autoironia, fie ea vădită sau interiorizată, te ține cu picioarele pe pământ.

Ce sporturi practici și de când?

Nu mă consider un sportiv sau atlet, practic doar fitness-ul de la vârstă de 17 ani și îmi place să mă mențin într-o formă fizică decentă.

De când ai început să te intereseze felul în care arăți?

De când am devenit narcisic. Probabil din copilărie.

De la ce vârstă ai început să apari în reclame? Îți mai amintești prima reclamă făcută?

Cred că de pe la 22 de ani. Prima filmare a fost un promo PRO TV, în care am și tras pentru prima oară cu arma. Am avut o secundă de glorie îmbrăcat în polițist american. Dacă nu mă înșel… cred că personajul principal în reclamă era Adi Nartea și se plimbă cu o tipă prin mai multe scene, una dintre ele avându-mă pe mine și pe încă un prieten ieșind dintr-o mașină de poliție și trăgând niște focuri de armă. Fun stuff!

Citeşte şi:

Cine e Matei Negrescu, noul concurent Ferma 2019. A fost ispită la Insula Iubirii

Ferma 2019. Cine e Florin Pastramă, concurentul care le face avansuri frumuseţilor din show

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net