Bodo de la Proconsul vrea ca băiețeii lui să știe că sunt adoptați: «N-am vrut să-i minţim»

bodo-proconsul.png

Bodo a vorbit despre viața de familie, alături de cei doi băieței pe care el și soția lui, Loredana, i-au adoptat
Foto: Arhivă Click!

Bodo de la Proconsul a vorbit despre familia sa în cadrul unei emisiuni TV. Cântărețul și soția lui, Loredana, sunt împreună de nouă ani și se bucură din plin de cei doi băieței pe care i-au adoptat de la un centru de plasament. Artistul a dezvăluit că el și partenera lui le-au spus fiilor lor că sunt adoptați, deoarece pur și simplu nu au dorit să-i mintă.

Deși nu au reușit să aibă proprii copii, solistul de la Proconsul și soția lui actuală au decis să apeleze, acum ceva vreme, la soluția de rezervă, și anume adopția. Cei doi au devenit părinți cu normă întreagă după ce le-au fost aprobate actele de adopție și, în prezent, se bucură de fiecare moment petrecut alături de cei doi băieței ai lor. Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Bodo, pe numele său real Bogdan Mihai Marin, a vorbit despre viața de familie, mărturisind că Dumnezeu i-a ajutat să fie atât de fericiți și uniți.

Bodo, despre viața de familie

„Dumnezeu ne-a ţinut lipiţi. Dacă nu L-am fi cunoscut pe Dumnezeu şi dacă n-am fi înţeles ce înseamnă Biblia pentru oameni, o carte de instrucţiuni a vieţii, poate că n-am fi fost împreună. Asta ne-a ţinut îndrăgostiţi şi aşa am reuşit să facem schimbări majore în viaţa noastră”, a explicat cântărețul.

După patru ani de cerințe și verificări minuțioase din cadrul procesului de adopție a micuților, care nu a fost deloc unul ușor, cuplul a cunoscut fericirea deplină alături de băiețeii lor, care sunt acum parte din familie.

Zoom
Bodo, alături de cei doi fii
Foto: Arhivă personală

Soții îi educă și cresc cu multă dragoste pe Daniel, în vârstă de 6 ani, și Filip, de 5 ani, și se pare că cei mici moștenesc simțul artistic al tatălui lor. „Sunt foarte atraşi de muzică, vin la concertele noastre ori de câte ori au ocazia. Cer permisiunea să se urce la tobe pentru că sunt foarte fascinaţi de tobe, la vârsta aceasta”, a mai adăugat Bodo, la Antena Stars.

Bodo nu vrea să le ascundă băieților lui faptul că sunt adoptați

De asemenea, cântărețul a explicat că nu dorește să le ascundă fiilor lui faptul că sunt adoptați, pentru a-i pregăti pentru viitor, în eventualitatea în care artistul se gândește că, atunci când băieții vor crește mari, oricum vor afla, dintr-o sursă sau alta.

„N-am vrut de la început să-i minţim. Vrem să-i pregătim pentru anii ce vor urma. Atunci când cineva le va spune că sunt adoptaţi, să fie pregătiţi”, a mărturisit artistul. Bodo, alături de soția lui, au devenit părinți adoptivi pentru doi frați pe care i-au găsit într-un centru de plasament. Puțini știu însă că Bodo are și un fiu natural, din prima lui căsnicie.

loading...
Loading...

Citește și

  • bodo livada

    Viaţa la ţară este preferată şi de artiştii noştri, în detrimentul aglomeraţiei din Capitală. După concertele susţinute în ultima vreme şi cu gândul la următoarele spectacole, Bogdan Marin, solistul Proconsul, a fugit să-şi tragă sufletul în natură. Bodo se relaxează departe de agitaţia oraşului, în livada sa de fructe bio.

  • bodo copii piscina

    E discret cu viaţa personală, dar zilele trecute Bogdan Mihai Marin, cunoscut sub numele de Bodo de la Proconsul, a oferit un adevărat recital, dar nu de muzică, ci de portrete de familie. Artistul şi-a distrat familia la piscină, iar cei doi băieţi ai săi s-au simţit în centrul atenţiei.