Anna Lesko, sexy și în papuci. Solista a făcut slalom cu noul bolid, de 60.000 de euro, pentru o ședință la solar

anna-lesko-main.jpg

anna lesko
Anna Lesko merge pe stradă de parcă ar dansa
foto: Mihai Ionescu

Anna Lesko are 40 de ani, un fiu de 5 ani și aproape două decenii de când s-a lansat în showbiz cu melodia "Ard în flăcări". Și de atunci tot fierbinte a rămas, căci timpul nu s-a scurs în defavoarea ei. Are un trup sculptat, pe care îl afișează mereu pe rețelele sociale, însă tot acolo își promovează și imaginea de mamă perfectă și de bucătăreasă desăvârșită. Iar pe Anna Lesko chiar o prind toate aceste ipostaze.

Mulți se întreabă cum e viața vedetelor dincolo de lumina reflectoarelor, atunci când se dezbracă și de celebritate, și de hainele de scenă. Iată că fotoreporterii Click! vi le arată pe celebrități așa cum nu le vedeți în fiecare zi în concerte, la televizor, în reviste sau pe rețelele sociale. Pe Anna Lesko, una dintre cele mai senzuale soliste autohtone, am surprins-o recent în timp ce mergea la solar, alergând prin oraș la volanul noului ei bolid, un BMW Seria 5, în valoare de 60.000 de euro.

anna-lesko-masina.jpg

anna lesko
Anna Lesko și noul ei bolid, un BMW de 60.000 de euro
foto> Mihai Ionescu

 

A fost într-o vizită în zona Circului, unde a poposit vreo două ore, după care a mers în zona Dorobanți, la o farmacie, apoi la solar, unde a stat 45 de minute. Îmbrăcată lejer, într-o rochie înflorată, cu spatele gol, incălțată cu papuci, Anna Lesko a atras toate privirile cu rotunjimile ei, dar și grimasele. Vântul i-a dat furcă, i-a fluturat părul, solista a gesticulat întruna, s-a strâmbat, iar fotoreporterii Click! au surprins toate mutrițele simpaticei Lesko.

anna-lesko-grimase.jpg

anna lesko
Anna Lesko, mutrițe amuzante pe stradă
foto: Mihai Ionescu

Citește și:

«Mă pricep la scule». Declaraţia-şoc a Annei Lesko i-a pus pe jar pe bărbaţi

Ce tătic perfect e iubitul Annei Lesko! Imagini rare cu DJ Vinny

 

Loading...

Citește și

  • anna lesko costum baie sani

    La 40 de ani pe care îi va împlini pe 10 ianuarie, Anna Lesko e mămică sexy, iar pozele ei în costum de baie, pe care și le puen pe Internet, i-au înnebunit pe fani.

  • Anna Lesko a dezvăluit vârsta la care și-a pierdut virginitatea

    Frumoasa cântăreață din Republica Moldova, Anna Lesko (39 ani) a dezvăluit vârsta la care și-a pierdut virginitatea, în cadrul unui interviu plin de sinceritate acordat la emisiunea Wowbiz, de la Kanal D. Cântăreața a răspuns tuturor întrebărilor, indiferent de cât de indiscrete ar fi fost, cu dezinvoltură și zâmbetul pe buze, spre încântarea celor care au aflat amănunte noi despre viața intimă a artistei.