Războiul dintre Amber Heard şi Johnny Depp continuă! Mesajul transmis de actriţă tuturor femeilor

johnny-depp-amber-heard-l-920x690.jpg

johnny depp si amber heard
Amber Heard l-a acuzat pe Johnny Depp de violenţă şi de abuz psihic
Foto:GettyImages

Divorţul dintre Amber Heard şi Johnny Depp a avut loc în anul august 2016 şi a fost unul zgomotos, căci de ambele părţi au fost aduse acuzaţii grave. În decembrie 2018, actriţa a acceptat să vorbească despre povestea de dragoste zbuciumată pe care a trăit-o cu Depp pentru publicaţia Washington Post, iar poveştile relatate nu au fost deloc pe placul actorului. Prin urmare, el a dat-o în judecată pentru defăimare, iar conflictul pare să fie departe de a lua sfârşit. Heard a participat la o conferinţă în Brooklyn, Statele Unite ale Americii şi a povestit despre lupta pe care o duce împotriva celui care i-a fost soţ.

Amber Heard a fost una dintre personalităţile care au participat la o conferinţă care a avut loc în oraşul Brookyln din Statele Unite ale Americii. În timpul acestei conferinţe actriţa a vorbit despre lupta legală pe care o duce împotriva fostului soţ, actorul Johnny Depp şi a subliniat că este foarte important ca toate femeile să aibă curajul să ia atitudine atunci când situaţia o cere. Actriţa a ţinut prima pagina a ziarelor atunci când a declarat că soţul ei se transformase într-un monstru în timpul căsătoriei şi că adesea el se comporta violent faţă de ea. Depp nu a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse şi a plusat, spunând că, în realitate, Amber era cea care nu avea un comportament potrivit. 

johnny-depp-amber-heard.jpg

johnny depp si amber heard
Johnny Depp şi Amber Heard au trăit o poveste de dragoste plină de conflicte
Foto:GettyImages

Adresându-se femeilor prezente la conferinţă Amber a dezvăluit că întreaga bătălie împotriva unei figuri considerate mai puternice decât ea a epuizat-o, dar nu o va determina să renunţe. “Am suferit toate consecinţele pe care o femeie le poate suferi atunci când încearcă să depună mărturie împotriva unei forţe mai mari decât a sa. Am fost ameninţată, hărţuită, m-am temut pentru siguranţa mea şi am primit ameninţări cu moartea. Cu toate acestea, sunt încă aici. Refuz să accept termenii şi condiţiile impuse de alţi oameni aflaţi într-o poziţie de putere”, a declarat aceasta. În plus, ea a mărturisit că mai curând ar fi nepopulară şi ar pierde o parte din urmăritorii de pe Instagram decât să rămână tăcută şi să nu le transmită femeilor că este important să ia atitudine şi să lupte pentru ceea ce este corect.  

amber-heard-2.jpg

amber heard batuta
Amber Heard a fost bătută de Depp
Foto:Arhivă personală

În urma divorţului din luna august 2019, Amber Heard a primit 7 milioane de dolari, sumă pe care a donat-o în întregime în scopuri caritabile, relatează dailymail.co.uk. După ce a acceptat să vorbească despre repercursiunile pe care le-a avut divorţul de Depp asupra carierei sale şi a imaginii publice, Amber a fost dată în judecată acesta pentru defăimare. În interviul acordat publicaţiei Washington Post, ea a vorbit deschis despre frica pe care o trăia ori de câte ori Depp făcea abuz de stupefiante. “De fiecare dată când consuma droguri deveneam îngrijorată pentru noi, nu doar pentru propria persoană. Devenea o persoană complet diferită, care nu se afla în contact cu realitatea şi adesea avea răbufniri violente”, au fost o parte din cuvintele acesteia.

depp-and-heard.png

depp si amber
În urma divorţului din 2016, Amber a primit 7 milioane de dolari pe care le-a donat unei organizaţii caritabile
Foto:GettyImages

Johnny Depp a dat-o în judecată pe Amber Heard pentru defăimare și acuzații false de abuz

Johnny Depp a decis să o dea în judecată pe fosta soţie pentru defăimare, după ce aceasta l-a acuzat că a abuzat-o atât fizic, cât și psihic. Îndrăgitul actorul american nu se mulțumește doar cu eventuala spălare a imaginii, ci vrea 50 de milioane de dolari despăgubiri de la Amber Heard, pe care o învinuieşte că i-a adus acuzaţii false de abuz.

În timpul divorţului scandalos din 2016, Amber Heard, în vârstă de 32 de ani, a susţinut că Johnny Depp a abuzat-o. Johnny s-a apărat mereu și a negat acuzațiile, explicând că, din punctul lui de vedere, tot scenariul a fost doar o modalitate de promovare pentru Amber, pentru a o propulsa și mai mult în atenția presei.

lily-rose_depp_main.jpg

lily rose depp
Lily Rose Depp are 19 ani şi deja este o figură cunoscută în industria modei
Foto:GettyImages

Johnny Depp și Amber Heard s-au căsătorit pe 3 februarie 2015, după aproape trei ani de relaţie. Mariajul lor a durat mai puţin de 18 luni. Actorul are doi copii - Lily-Rose, născută în 1999, şi Jack, născut în 2002 - cu Vanessa Paradis, de care s-a despărţit în 2012, după o relaţie de 14 ani.

 

Citeşte şi:

Fiica lui Johnny Depp face dezvăluiri-șoc! La numai 16 ani, a vorbit despre sexualitatea ei

Johnny Depp, înşelat cu o femeie?

Loading...

Citește și