Madonna și-a scrântit genunchiul și a anulat două concerte, la recomandarea doctorului

Ultima actualizare:

    Madonna, 61 de ani, a fost surprinsă șchiopătând prin New Yorkfoto: Profimedia
Madonna, 61 de ani, a fost surprinsă șchiopătând prin New Yorkfoto: Profimedia

Madonna a fost nevoită să anuleze concertul de luni, 7 octombrie, după ce s-a accidentat la genunchi. Cântăreața în vârstă de 61 de ani trebuia să susțină un spectacol în cadrul turneului ”Madame X” la BAM Howard Gilman Opera House, din New York. Madonna a fost obligată de doctor să își ia trei zile de concediu medical și să nu revină în turneu decât cel mai devreme joi, 10 octombrie.

Madonna a fost obligată să se odihnească timp de trei zile după ce și-a scrântit un genunchi în timpul antrenamentelor. Conform contactmusic.com, diva de 61 de ani care are o avere estimată la peste 850 de milioane de dolari s-ar fi forțat prea tare în timpul repetițiilor și ar fi simțit o durere în spatele genunchiului, la ligamentul încrucișat. Pentru a evita o accedentare mai serioasă, doctorii i-au recomandat trei zile de pauză. ”Din nefericire, concertul Madonnei din cadrul turneului Mademe X de luni, 7 octombrie, de la BAM Howard Gilman Opera House, din New York, va fi amânat din cauza unei probleme de sănătate. Dar Madonna va reveni pe scenă joi, 10 octombrie”, s-a arătat într-un comunicat remis de organizatorii turneului. Fanii aeu fost încurajați să își păstreze biletele pentru a putea intra la concertul care va fi replanificat.  

Madonna, de nerecunoscut după accidentarea la genunchi dinaintea concertului din New York
Madonna, de nerecunoscut după accidentarea la genunchi dinaintea concertului din New York

Citește și:

Madonna, incredibil de elastică la 61 de ani

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

A împlinit vârsta de 61 de ani, la 16 august, dar nu vrea să se retragă

Madonna a explicat că a luat decizia de a nu urca pe scenă decât după ce se vindecă pentru că ”vrea să le ofere spectatorilor o experiență de neuitat”. Criticii susțin că punctul forte al turneului Madame X este partea de coregrafie. Ea are o avere estimată la peste 850 de milioane de dolari. A mai fost căsătorită cu Sean Penn, între 1985 şi 1989 şi a adoptat 4 copii, David Banta (13 ani), Mercy James (13 ani) şi Stelle şi Estere de 6 anişori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net