FOTO Primele imagini cu Britney Spears de când s-a internat în clinica de psihiatrie

britney-spears

britney spears si iubitul
Cântăreaţa s-a internat într-o clinică de psihiatrie în urmă cu aproximativ o lună
Foto:Profimedia

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, trece din nou printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. Vedeta de peste Ocean s-a internat de bunăvoie la o clinică de psihiatrie de peste Ocean pentru a-şi regăsi liniştea. A trecut aproape o lună de la momentul internării, iar medicii i-au permis vedetei să părăsească clinica pentru o scurtă perioadă. Iată cum a fost surprinsă cântăreaţa, dar şi cine i-a fost alături în mica escapadă.

Britney Spears nu este străină de problemele emoţionale, ea fiind internată şi cu altă ocazie în centre de psihiatrie după ce a avut un comportament atipic. În anul 2007 a fost internată de urgenţă într-un centru din Malibu. În acelaşi an a lovit mai multe maşini cu o umbrelă şi a început să apeleze la cantităţi considerabile de alcool pentru a face faţă divorţului de dansatorul Kevin Federline. Certată cu legea şi depedentă de alcool, la doar un pas de a-ţi distruge cariera, aşa era Britney în 2007. Din fericire, a reuşit să se lupte cu demonii interiori şi să îşi refacă viaţă.

britney-spears

britney spears
Britney Spears, la ieşire din hotelul în care s-a cazat alături de iubitul său
Foto:Profimedia

Cu toate acestea, se pare că tatăl vedetei este grav bolnav,suferind două intervenţii chirugicale la nivelul colonului,  iar lunile petrecute de artistă la căpătâiul acestuia i-au pus capac lui Britney, care s-a confruntat cu probleme emoţionale şi în trecut. Observând starea precară în care se află, Britney s-a internat imediat. Timpul a trecut, iar după aproximativ o lună de la internare, medicii i-au permis să părăsească centrul pentru a petrece timpul în compania unei persoane care înseamnă foarte mult pentru ea. Este vorba despre iubitul său, Sam Asghari.

Cei doi îndrăgostiţi au fost surprinşi de fotoreporteri părăsind un hotel din Bevery Hills. Diva pop purta o rochie de culoare roşie, o geantă neagră din piele, iar părul blond îi cădea lejer pe spate. Potrivit imaginilor capturate de reporteri, Britney mai are de parcurs un drum lung până la recuperarea completă, căci privirea sa părea un pic confuză. Iubitul său a mers înaintea cântăreţei, ţinând-o de mână, pentru a o proteja de privirile curioşilor şi de blitz-urile  aparatelor de fotografiat, relatează dailymail.co.uk.

britney-spears-si-iubitul

britney spears si iubitul
Britney Spears şi iubitul său au fost aşteptaţi la ieşirea din hotel de o maşină
Foto:Profimedia

În ciuda faptului că între ei este o diferenţă de 12 ani, Britney şi Sam se înţeleg de minune şi petrec tot timpul împreună, bărbatul ajutând-o pe cântăreaţă să se menţină în formă. Un pasionat al sportului, Sam nu stă departe de sala de fitness, dar nici de iubita sa, căci cei doi se antrenează în comoditatea propriei locuinţe. Britney încarcă frecvent clipuri video din timpul antrenamentelor pe pagina personală de Instagram, iar comentariile de laudă nu întârzie să apară. “La bine şi la greu” este deviza celor doi, căci bărbatul continuă să o susţină pe iubita sa nu doar în sala de sport, ci şi în faţa problemelor pe care le întâmpină.

britney-spears-sport-cu-iubitul

britney spears
Britney Spears şi iubitul ei se antrenează împreună
Foto: Captură video

Britney Spears a fost căsătorită cu Kevin Federline

Cei doi au fost căsătoriţi pentru doar trei ani, însă divorţul a fost unul cu adevărat zgomotos. În 2007, artista a fost surprinsă atacând o maşină cu umbrela, după divorţul de fostul dansator Kevin Federline (41 de ani).

britney-spears-si-kevin-federline

britney spears si kevin federline
Britney Spears şi Kevin Federline au fost căsătoriţi timp de trei ani
Foto:GettyImages

 În 2008, cântăreaţa a fost internată la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles sub influenţa drogurilor. Ca urmare, Federline a obţinut singur custodia celor doi copii ai lor, Sean Preston (14 ani) şi Jayden-James (13 ani). La scurt timp după aceea, Britney a fost din nou internată la psihiatrie la Centrul Medical UCLA Ronald Reagan. Ca urmare, justiţia a decis ca ea să fie plasată sub tutela tatălui său şi a avocatului  Andrew Wallet, dându-le control total asupra averii acesteia, care în prezent este de 215 milioane de dolari. 

 

Citeşte şi

Britney Spears, dată în judecată de fostul soţ. Federline vrea mai mulţi bani

Britney nu mai ştie ce să facă să-şi satisfacă iubitul tânăr

loading...
Loading...

Citește și