Drumeţiile montane, tratament antistres

Dintotdeauna, vacanţele la munte au atras pentru aerul curat şi peisajele sublime. Însă puţini ştiu că drumeţiile au numeroase efecte pozitive asupra sănătăţii noastre. Pe lângă faptul că este un excelent exerciţiu aerob, un traseu montan ajută şi inima, creierul, oasele şi îţi dă o stare de fericire.

Din punct de vedere medical, drumeţia este un excelent exerciţiu aerob, fiind solicitate toate grupele musculare. Însă cel mai important beneficiu al unei drumeţii este cel de ordin psihic. Astfel, aerul curat, împreună cu peisajul minunat de la munte vor crea un moment propice de relaxare. Indiferent de cât de dificilă este drumeţia, datorită contextului plăcut de la munte, o veţi percepe ca fiind mai uşoară. Mai mult decât atât, mersul pe munte prezintă beneficii şi asupra aparatului cardiovascular. Astfel, punerea sângelui în mişcare va duce, în timp, la diminuarea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare. 

Scade riscul de diabet şi cancer

Cei care merg pe munte prezintă un metabolism bazal accelerat, astfel încât reuşesc să se menţină în formă din punct de vedere al indicelui de masă corporală. Coroborarea tuturor acestor date atestă valoarea de netăgăduit pentru organism a drumeţiilor montane. De asemenea, cei care merg pe munte au un nivel mai mic de grăsimi în sânge, ceea ce îi va proteja împotriva bolilor de inimă, dar şi împotriva diabetului zaharat. În plus, a fost demonstrat faptul că stresul oxidativ scade după o drumeţie de câteva ore, ceea ce diminuează riscul de apariţie a afecţiunilor oncologice.

Muşchi şi oase sănătoase

Este demonstrat că mişcarea din timpul drumeţiilor creşte tonusul muscular, ceea ce ajută la menţinerea flexibilităţii articulaţiilor. Dacă de tineri vă veţi menţine mobili cu ajutorul acestui tip de mişcare, riscul de osteoporoză şi boli degenerative se va diminua.

Fericire şi longevitate

O drumeţie în aer liber are numeroase efecte pozitive asupra stării generale de bine. Mişcarea în aer liber, cu cerul deasupra şi priveliştea incredibilă din jur, duce la stimularea descărcării de serotonină (hormonul fericirii). În acest fel, cei care fac drumeţii sunt în mod constant bine dispuşi, dorm bine şi au un tonus general de invidiat. Mai mult decât atât, datorită menţinerii unei greutăţi normale şi a unui tonus muscular de invidiat, cei care fac drumeţii sunt, de regulă, persoane mulţumite de aspectul exterior, ceea ce are un efect pozitiv asupra psihicului. Şi, nu în ultimul rând, aceste drumeţii sunt considerate un tip de activitate ce creşte şansele de longevitate, conform www.farmaciata.ro.

Cum obţii beneficiile

Experţii medicali recomandă două ore şi jumătate de drumeţii săptămânal. Vestea bună e că cele 150 de minute pot fi efectuate fracţionat în fiecare zi, fără ca efectele pozitive să fie anulate. În cazul drumeţiilor dificile, care presupun un efort fizic mai mare (escaladarea unui munte cu un rucsac greu în spate) 75 de minute săptămânal sunt suficiente. Dacă în timpul drumeţiilor puteţi să vorbiţi, fără probleme de respiraţie, înseamnă că le efectuaţi într-un ritm moderat. În schimb, drumeţiile viguroase nu vă permit să rostiţi mai mult de câteva cuvinte, fără să fie nevoie de o pauză de respirat. 

Loading...