Asta înseamnă artă în bucătărie! Preparatele inedite ale lui Chef Liviu Lambrino

Ultima actualizare:

Parcă ţi-e şi milă să strici aranjamentul culinar dintr-o farfurie pe care ţi-o pune în faţă Chef Liviu Lambrino. Este o adevărată operă de artă în care se îmbină texturi inedite, culori şi arome cum nu ai mai gustat niciodată. E clar – bucătăria a ajuns azi la un alt nivel.

Liviu Lambrino nu găteşte niciodată după reţete şi nu prepară farfurii clasice. El inventează, improvizează. „Îmi vin idei de preparate în miez de noapte sau ziua, la semafor. Din acest motiv, am în permanenţă un caiet cu mine în care îmi notez. Eu întâi îmi desenez farfuriile şi abia după le execut. Nu se întâmplă să nu iasă preparatul, odată ce ai intuiţie, o cultură culinară bine pusă la punct şi experienţă. Ştiu ce perechi de ingrediente merg bine împreună, pe altele le testez pe parcurs. Fiecare farfurie este o idee, un unicat”, explică bucătarul. 

Vorbim aici despre „bucătăria gourmet”, una în care nu se mizează pe cantitate, ci pe calitate. Cu mâncăruri pe care le vezi pe internet sau în revistele de profil, pe care le admiri şi te întrebi ce gust au. Dar pe care nu le poate face în casă orice gospodină, oricât de pricepută ar fi ea. „Preparatele sunt destul de complexe şi nu le poţi face doar din câteva ingrediente. Este un artizanat culinar. Eu gătesc pentru aventuroşi, pentru cei care nu vor aceeaşi mâncare pe care o găsesc la toate restaurantele”, mai spune chef Lambrino.


    Fotografii: Sever Gheorghe
Fotografii: Sever Gheorghe

Nu-i „comanda” niciodată un fel de mâncare. Trebuie să te laşi pe mâna lui. Cu siguranţă te va surprinde plăcut. Mărturiseşte că soţia lui este primul „cobai”, dar tot el este cel mai mare critic al său. Petrece în bucătărie până la 10-12 ore pe zi şi cea mai mare satisfacţie o are atunci când i se întorc farfuriile goale, ceea ce se întâmplă aproape de fiecare dată. Atunci uită de oboseală, adoarme cu zâmbetul pe buze şi abia aşteaptă a doua zi să o ia de la capăt. Culmea, doar pentru el nu găteşte niciodată. „Mănânc orice, nu sunt pretenţios la mâncare. În timpul zilei îmi fac un sendviş sau sar peste masă, dacă am multă treabă. În bucătărie, mă satur gustând, nu stau să gătesc special pentru mine. În schimb, seara, acasă, eu mă ocup de cină şi, evident, încerc să fac ceva frumos. Cred că a devenit defect profesional. Nu pot să trântesc niciodată mâncarea din tigaie în farfurie, mi s-ar părea că nu o tratez cu respect şi e păcat”, recunoaşte fostul participant MasterChef.

Click! spune

Liviu Lambrino (42 de ani) s-a făcut remarcat în urmă cu doi ani, la MasterChef. Lucrase mulţi ani în radio, publicitate şi comunicare, însă după competiţia de la Pro Tv s-a orientat spre domeniul culinar. Acum este trainer în cadrul mai multor şcoli de gătit, face design de meniuri pentru restaurante, găteşte pentru oameni de afaceri sau pentru petreceri restrânse.

Aici aveţi un bulz cu piept de porc

Tradiţionalul bulz cu ou şi şunculiţă a luat, în farfuria lui chef Lambrino, un aspect mult mai rafinat. Carnea a fost ţinută în baiţ 24 de ore, apoi a fost gătită la abur timp de două ore şi jumătate, cu un mix de condimente (anason, cimbru, chimen, foi de dafin, chili, usturoi...), după care s-a prăjit în două rânduri. Bulzul în miniatură are mămăligă fiartă în lapte cu usturoi şi rozmarin, iar miezul conţine patru tipuri de brânză. A fost dat printr-un pesmet special, congelat şi prăjit apoi în baie de ulei. Pentru că bulzul se mănâncă alături de ou, chef Lambrino a făcut un sos olandez din gălbenuşuri, iar din albuşuri a preparat nişte găluşte cu extract natural de plante şi aromă de bacon. Ei, cei spuneţi? Aţi fi în stare să faceţi aşa ceva?

image
image
image
image
image
image
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net