Cum îţi alegi rochia în funcţie de forma corpului

Ultima actualizare:

    Există 5 tipologii. Tu unde te încadrezi?
Există 5 tipologii. Tu unde te încadrezi?

Sunt femei care au un corp frumos, dar pe care nu ştiu să şi-l pună în valoare, şi femei mai puţin avantajate de natură, dar care reuşesc să-şi aleagă haine care le vin bine, le maschează defectele şi le evidenţiază calităţile. În asta constă marea artă de a şti să te îmbraci.

Cunoaşte-ţi corpul! Este primul sfat pe care ţi-l dă designerul britanic Claudia Rawlings şi nu se referă doar la greutate, ci mai ales la formă.

Claudia Rawlings,  designer
Claudia Rawlings, designer

Nu există femeie urâtă dacă ştie să se machieze, să se îmbrace astfel încât să-şi pună în valoare calităţile şi să-şi acopere defectele. Ca să-ţi identifici forma corpului, specialistul îţi prezintă mai multe tipologii, sfătuindu-te, la fiecare caz în parte, ce e bine să porţi şi ce nu.

Forma “pară” - mare în şolduri şi mică în partea de sus

Evită petele de culoare, bulinele, imprimeurile şi croielile care atrag atenţia asupra şoldurilor. Pune-ţi în valoare talia şi braţele şi distrage atenţia de la şolduri, purtând fuste în nuanţe neutre, forme conice (evazate de la linia şoldurilor în jos). Poartă rochii care nu au bretele, volane, care urmează linia corpului până la şold, apoi devin evazate (tip sirenă). Te avantajează decolteurile tip „bărcuţă” jachete care să „taie” silueta exact în talie şi încălţămintea în nuanţe nude, care îţi alungeşte vizual piciorul.

“Triunghiul invertit” - mare în bust şi umeri, mică în şolduri

Adu atenţia asupra taliei şi şoldurilor purtând fuste în culori mai accentuate, iar sus bluze în nuanţe neutre. Evită bretelele, decolteul stil „bărcuţă”. Ţi se potrivesc rochiile asimetrice, pe un singur umăr, strâmte pe talie şi evazate în jos. Pantalonii şi fustele cu talie înaltă te avantajează.

“Femeile-coloană” - atletice, fără forme, drepte de sus până jos

Ai braţe şi picioare frumoase pe care trebuie să ţi le scoţi în evidenţă. Creează-ţi forme, purtând volane, accesorii care îţi măresc bustul, pune accent pe talie (cu o curea, un cordon) şi experimentează tot felul de culori. „Prin culoare adaugi straturi şi dimensiuni şi poţi crea forma ideală de clepsidră”, spune Claudia Rawlings.

Forma “măr” - cu burtă proeminentă din profil

Tu trebuie să pui accent pe picioare. Pentru ca silueta să pară mai lungă şi să dai iluzia că ai talie poartă rochii tăiate la gât în formă de „V”, strânse până în talie, după care mai largi şi lungi doar până în zona genunchiului, sutiene care să-ţi ridice bustul. Evită rochiile lungi, precum şi pe cele strânse imediat sub bust, crezând că, astfel, ascunzi burta sub volane, pentru că nu vei face decât să dai şi mai mult volum în acea zonă, iar mulţi cunoscuţi se vor grăbi să te felicite, crezând că eşti însărcinată.

Clepsidra – talie mică, umerii şi şoldurile la acelaşi nivel

Aceasta este forma ideală a corpului unei femei. Dacă o ai, eşti norocoasă! Trebuie doar să alegi îmbrăcămintea care nu-ţi ascunde frumuseţea. Poartă rochii pe corp, structurate, care se leagă sub bust sau în talie, din materiale diafane, uşoare, fine, scurte sau lungi.

Ce găseşti în magazine sub 100 de lei

La modă în această vară

Potrivit designerului Claudia Rawlings, vara aceasta se poartă hai­­­nele confortabile, din materia­­le fluide, transparente, mătase, dan­­­­tele. Albastrul, verdele, rozul prăfuit, galbenul, verdele sunt culorile la modă, în diverse nuanţe de intensitate. Şi la serviciu poţi să te îmbraci colorat, dar cu gust şi decent. “Hainele florale sunt la modă şi trebuie să ştii că ele vor atrage atenţia asupra acelor zone pe care sunt purtate. Astfel, nu alege o bluză înflorată dacă ai bustul mare, ci mai degrabă una în nuanţe neutre. În felul acesta îţi proporţionezi corpul”, spune specialistul. Evită pantalonii prea scurţi, decolteurile adânci, tocurile prea înalte, cu platformă, ca să nu arăţi mai mult decât trebuie. Asta dacă vrei ca şefii şi colegii să te ia în serios la locul de muncă.

image
image
image
image
image
image
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
dormitor jpg
emoji fericire zambet unsplash jpg
horoscop
image
actualitate.net
image
actualitate.net