Moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina fac minuni în multe lăcașuri ortodoxe din România

Ultima actualizare:

    Racla cu moaștele Sfântului Nectarie Măînăstirea Radu VodăSursa foto: Sfântul Nectarie.ro
Racla cu moaștele Sfântului Nectarie Măînăstirea Radu VodăSursa foto: Sfântul Nectarie.ro

În data de 9 noiembrie, ortodocșii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Astăzi, în ziua de prăznuire, la Mănăstirea Radu –Vodă din București, o veche vatră monahală , o oază de trăire ortodoxă românească, sfidând vremea nefavorabilă, din zorii zilei, sute și sute de pelerini așteptau cu evlavie să le vină rândul să se închine la racla cu sfintele moaște.

Sărbătoarea Sfintei Treimi este un moment special pentru Biserica Ortodoxă, iar pentru obştea călugărilor din Mănăstirea Radu-Vodă  este un moment aniversar. În acest an s-au împlinit 459 de ani de la înălțarea mănăstirii cu hramul Sfânta Troiţă (Treime). Al doilea nume de hram,  Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, cu dată de prăznuire la 9 noiembrie, a fost dăruit sfântului lăcaş în anul 2002. Atunci, un înalt ierarh grec a vizitat ineditul Complex Ortodox Radu- Vodă, din care face parte şi Mănăstirea. Fiind impresionat de frumuseţea acesteia, ierarhul a binecuvântat-o cu o donaţie: o raclă de argint, poleită cu aur, în care se odihnesc părticele din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul (Vindecătorul).

Miercuri dimineață, 8 noiembrie, cele două racle cu rămășițele pământești ale Sfântului Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou au fost scoase din mânăstire și așezate într-un baldachin în imediata apropiere a lăcașului. Începând cu ora 9.00, credincioșii au putut trece prin dreptul lor pentru a le atinge.

În ziua praznicului, joi dimineață, pe o ploaie măruntă, credincioșii au venit din nou să se închine la cel despre care se spune că a binecuvântat cu prunci familiile care aveau dificultăți în a avea urmași. Cei care nu au reușit să aibă copii pe cale naturală au aflat că există o rugăciune care i-a ajutat pe mulți alții înaintea lor să-și împlinească dorința.

Rânduri, rânduri, credincioşii se închină la racla cu moaşte, aduc un acatist în care sunt pomeniți membrii familiei și problemele lor  şi așteaptă să fie miruiţi de preot. Ritualul rugăciunii în ziua de prăznuire continuă , iar  fiecare credincios se îndreaptă spre candela aprinsă lângă icoana Sfântului, de unde ia ulei şi se unge cu el pe frunte sau în locurile unde boala s-a cuibărit. Despre minunile înfăptuite de Sfântul Nectarie, credincioșii care stau la rând, să se închine la racla cu sfintele moaște:  intelectuali, oameni simpli, mireni și preoți , tineri și bătrâni, povestesc la tot pasul despre minunile înfăptuite de Sfântul Nectarie.

În ziua de prăznuire am stat de vorbă, ore în șir, cu pelerinii

În ziua de prăznuire am stat de vorbă cu numeroși pelerini care s-au însănătoșit rugându-se la racla cu moaște a Sfântului Nectarie care stă din anul 2002 în incinta Mănăstirii Radu Vodă din București. Pelerinii au povestit în această zi de prăznuire că părticele din moaștele Sfântului Nectarie există în bisericile prezente în  apropierea multor spitale din țară. În rândul pelerinelor, doamna Maria din Ilfov a revenit la această mănăstire să-i mulțumească Sfântului pentru că a ajutat-o să se vindece de cancer la sân. De fapt, această credincioasă se roagă periodic în acest lăcaș, dar de șapte ani, în ziua de prăznuire, pe 9 noiembrie, ea vine din zorii zilei să se închine la racla cu moaște a Sfântului Nectarie și să-i mulțumească  pentru ajutorul pe care i l-a dat; ea povestește pelerinilor câte persoane întâlnite în spitalele unde a fost internată s-au vindecat de boli trupești, de afecțiuni grave, de diverse forme de cancer cu ajutorul Sfântului Nectarie. Ore în șir am ascultat  relatările pelerinilor care s-au rugat la Sfintele moaște și rugăciunile rostite la raclă au făcut minuni în viața lor. De fapt, în monografia Sfântului Nectarie sunt relatate astfel de cazuri și alte exemple vor fi prezentate în cărțile care vor fi tipărite în curând.  Rugăciunile pelerinilor vor continua  până seara târziu și în zilele următoare.

Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în biserica centrală a Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc în zeci de lăcașuri de cult din lume printre care : Biserica Sfântul  Gheorghe din Torino ( Canada), Biserica Sf. Nectarie   (Charlotte din Carolina de Nord).

România este binecuvântată cu numeroase racle care păstrează părticele de moaște ale Sfântului Nectarie, făcător de minuni, în numeroase lăcașuri ortodoxe. În incinta multor spitale există astfel de racle la care se închină bolnavii și rudele acestora:  

În Mănăstirea Putna (racla cu Moaștele Sfântului este în Sfântul Altar); În Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iași (racla cu moaștele sale este așezată, de asemenea, în Sfântul Altar); în Schitul "Sfinții Ioan și Nectarie" (localitatea Brădetu din județul Argeș), racla cu moaștle este găzduită de naosul paraclisului ; o raclă cu moaște există și în Biserica ”Sfânta Treime” din localitatea Bucium, județul Brașov; în Biserica Spitalului TBC din Sibiu bolnavii se roagă la moaștele Sfântului Nectarie; Și Biserica "Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Nectarie" din cartierul  Alexandru cel Bun, Iași  are o raclă părticele de  moaște făcătoare de minuni; În Biserica "Sfinții Doctori Cosma și Damian" din incinta Spitalului Fundeni, București, bolnavii se roagă la moaștele Sfântului; credincioșii se roagă pentru problemele lor și în Catedrala Episcopală din Galați; în Capela "Sfântul  Andrei" din incinta Spitalului Județean Galați se roagă, pentru sănătate, zeci de bolnavi ; de asemenea, bolnavii cred în puterea de vindecare cu ajutorul Sfântului Nectarie în Capela cu hramul "Împărații Constantin și Elena", din cadrul Spitalului Parhon din  București; în Biserica de lemn (sau Biserica studenților), vis-a-vis de cantina din campusul Studențesc Hașdeu, pe Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr. 45, Cluj-Napoca,  moaștele sunt scoase spre închinare, după Maslu, în fiecare zi de luni. Sunt cunoscute cazurile de vindecare ale bolnavilor care s-au rugat în Biserica "Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Nectarie", situată în curtea Spitalului de Pediatrie, Botoșani, județul Botoșani.Alte zeci de lăcașuri ortodoxe din țara noastră, cu racle în care se odihnesc părticele de moaște continuă să facă minuni în viața credincioșilor care-i cer ajutorul Sfântului Tămăduitor Nectarie din Eghina.

image
image
image
image
image
image
zodiac 2904106 1920 jpg
paula seling snitele de post jpg
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net