Istoria icoanei făcătoare de minuni din Biserica Adormirea Maicii Domnului(Biserica Olari)

biserica_olari_jpg.jpg

La icoana Maicii Domnului din Biserica Olari primesc ajutorul divin cei care se roagă cu deplină credință
Sursa foto: Click.ro

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului ( Biserica Olari), împlinește rugăciunile credincioșilor rostite cu credință. De zeci și zeci de ani s-a dus vestea în rândul credincioșilor despre minunile împlinite în sfântul lăcaș. La această icoană se roagă nu numai credincioșii din Capitală, ci și pelerinii care vin din provincie în București.

Sunt renumite minunile  împlinite în viața celor care au avut probleme grave de sănătate, care s-au confruntat cu necazuri financiare și  s-au despărțit de inima pereche prin destrămarea neașteptată a căsniciei lor. În urma rugăciunilor rostite la icoana Maicii Domnului, prezentă în sfântul lăcaș,  necazurile acestora s-au topit și bucuriile au revenit în viața lor așa cum și-au dorit.

Icoană  făcătoare de minuni  a fost adusă din Turcia

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită în Biserica Olari, a fost adusă în țara noastră în anul 1810, în vremea războiului ruso-turc, de un grup de preoți și călugări refugiați din Mănăstirea Arnachiul din Turcia.

Preoții și călugării refugiați au adus  mai multe icoane

Preoții și călugării  refugiați din Turcia au adus   în țara noastră mai multe  icoane și obiecte de cult printre care: Icoana Mântuitorului Iisus Hristos, moaștele Sfântului Mucenic Antipa al Pergamului și Sfântului Mucenic Mercurie. După numeroase investigații, refugiații au considerat că miraculoasele odoare aduse în țara noastră pot fi depuse în această biserică, un loc minunat de închinăciune, unde credincioșii vor primi ajutorul divin de care au mare nevoie. Și, de-a lungul deceniilor, intuița lor s-a împlinit, iar credincioșii care vin aici se bucură de protecția icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului  și a sfinților din sfântul lăcaș. Totodată,  preoții care slujeau în acest lăcaș de cult, binecuvântat de puterea divină cu atâtea odoare religioase, au schimbat (ferecătura) îmbrăcămintea de argint a icoanei Maicii Domnului. Pe marginea noului veșmânt religios, confecționat din argint aurit, au fost aliniate 24 de medalioane care înfățișează o parte dintre renumitele minuni înfăptuite de Maica Domnului.

Biserica Adormirea Maicii Domnului ( Biserica Olari) are două hramuri

Biserica ortodoxă din București Adormirea Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Biserica Olari. Sfântul lăcaș este situat pe strada Olari, aproape de Calea Moșilor, și are doua hramuri: Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în data de 15 august, și Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în ziua de 6 decembrie. Biserica Olari este construită în formă de cruce și, de-a lungul timpului, a fost restaurată și repictată.

Denumirea de Olari provine de la cartierul în care a fost zidită biserica

Un document datând din anul 1752 explică supranumele Bisericii Olari, provenit de la cartierul în care a fost zidit lăcașul religios și se datorează faptului că în zona respectivă existau mai multe gropi, din care olarii scoteau lut.

Icoana făcătoare de minuni din Biserica Olari

În Biserica Olari este prețuită la loc de mare cinste o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost adusă aici în anul 1810 de mai mulţi călugări şi preoţi alungaţi din Mănăstirea Arnăuchiul din Turcia, în urma războiului ruso-turc. Este semnificativ evenimentul din anul 1864 când a fost schimbată ferecătura de argint aurit a icoanei. Noua formă a icoanei prezenta pe margini 24 de mici medalioane care ilustrează câteva dintre minunile săvârşite de Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. În istoria Bisericii Olari este importantă  opinia istoricului G. I. Ionescu-Gion care afirma la sfârşitul secolului al XIX-lea, că „Maica Domnului de la Olari este îndeobşte cunoscută”. În arhiva bisericii se menţionează minunile împlinite aici vreme de peste 200 de ani,  referitoare la vindecările sufletești și trupești a numeroşilor credincioşi care au cerut ajutorul Maicii Domnului.

Pentru a primi ajutorul divin

 Credincioșii care au nevoie de ajutorul divin pot veni să se roage în  Biserica Olari din București, pe strada Olari numărul 2. 

 

 

Loading...