Horoscop săptămânal 22-28 noiembrie 2021. Recompense, fler la bani și laude pentru Balanțe

Ultima actualizare:

    foto: Pixabay.com
foto: Pixabay.com

Horoscopul săptămânal pentru perioada 22-28 noiembrie 2021 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 22-28 noiembrie 2021 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al sănătății, cât de bine vei sta cu banii, dar și cu dragostea. Horoscopul săptămânii sugerează că nativii zodiei Balanță obțin o recunoaștere publică sau diverse recompense.

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Berbec

Poziția strategică a lui Marte, guvernatorul vostru, vă energizează la maxim. Pregătiți-vă așadar mentalul, căci el va atinge o formă de gândire superioară mai ales în zonă financiară, dar în același timp, eliberați și zona inimii, pentru a face loc energiei venusiene care o să vă canalizeze exact spre obiectivele profesionale care vă vor aduce în prim-plan. Asta însă după ce veți regla tensiunile din casă. Veți avea o perioadă de comunicare activă și dinamică, nu fără gafe verbale bineînțeles, pentru că pripeala și graba vă vor caracteriza următoarea perioadă..

Creativitatea se va ridica și ea la cote înalte, vă veți relaxa și vă veți bucura de noile cunoștințe apărute în drumurile voastre. Ceilalți vă vor percepe ca fiind atrăgători și simpatici, așa că, să nu vă mire atunci când veți face noi cuceriri. Fiți preocupați de felul în care ieșiți în lume, schimbați-vă look-ul sau măcar completați-vă garderoba!

Horoscop săptămânal Taur: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Taur

Se pare că pe influențele mercuriene nu vă puteți baza decât într-un anume sectoracela al parteneriatului, așa încât fiți pregătiți de repararea de erori și neînțelegeri atunci când vine vorba de  comunicare, dar și de modul de a gândi lucrurile ori a trage concluzii legate de bani. În rest, uneori oamenii pur și simplu nu vor împărtăși opiniile voastre. Chiar dacă sunt complet incorecte ale lor sau le simțiți așa, va trebui să învățați să le acceptați așa cum vin spre voi.

În schimb, vă puteți baza pe energia marțiană ca să acționați și să ajungeți la miezul problemelor de cuplu.

Continuați șirul drumurilor scurte și dese, al completării de documente și al rezolvărilor de probleme printr-un simplu telefon sau email.

Elevii n-or să fie avantajați, mai ales dacă fac lucrurile în grabă sau mizează pe noroc și nici adulții care se perfecționează la cursuri de scurtă durată. Sugerez totuși ca,înainte de a pleca la drum, să verificați starea tehnică a mașinii, valabilitatea actelor, iar la volan să nu depășiți viteza pentru că riscați amendă.

Horoscop săptămânal Gemeni: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Gemeni

Soarele traversează din 21 zodia Săgetător, dar continuă pentru voi să aspecteze pozitiv cu zona cuplului, mai ales pentru aceia născuți în primul decan. Astfel, promisiunile perioadei sunt bune, iar oportunitățile care apar vor fi favorabile pentru proiectele de viitor, puse la cale împreună cu alții. Cineva ar putea să apară în viața voastră pentru a vă oferi ajutor și, de cele mai multe ori, veți putea lua deciziile corecte prin intuiție. Aceasta este perioada în care ar trebui să vă bucurați de micile succese din viață. Nu tindeți deocamdată la mai mult, ci încercați să vă simțiți mulțumiți cu ceea ce vine!

În carieră, aveți în continuare șansa de a reînnoi fructuoase colaborări și asocieri, iar rezultatele pe baza efortului în parteneriat nu vor întârzia să apară. Chiar dacă din weekend încolo o să fie nevoie să depuneți mai mult efort, rezultatele tot vor fi satisfăcătoare. Cu multă implicare din partea voastră, cu multă inițiativă personală, o să reușiți să depășiți orice obstacol s-ar putea ivi.

Horoscop săptămânal Rac: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Rac

Aceia harnici, punctuali și responsabili vor fi remarcați de șefii lor. Nu omiteți însă nici atenția pe care trebuie să o oferiți vieții personale de cuplu! Și acolo, Venus vă ajută câteva zile să rezolvați orice divergențe ar putea apărea în relații, asta dacă nu veți fi exagerați în reacții.

De asemenea, relația cu unul din părinți nu este strălucită pentru că vă deranjează conservatorismul său. Încercați să le fiți alături și să îi sfătuiți să fie corecți în judecarea situațiilor. S-ar putea ca  unii să fie ofensivi și să vă facă probleme. Nu le permiteți să vă intimideze ori să vă controleze! Cereți timp de gândire dacă aveți nevoie de el. Ca să reușiți asta, nu trebuie să mai fiți atât de critici cu voi și nici cu alții. Altfel, nu veți fi capabili să vă depașiți condiția. Faceți voi întâi cât de mult puteți, înainte de a-i lăsa pe alții să vă ajute.

Financiar, munciți mult pentru a avea, iar când îi aveți, îi risipiți cu prietenii și prin vacanțe. Așadar, e puțin probabil să vă dea cu plus banii din portofel.

Horoscop săptămânal Leu: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Leu

Ar trebui în continuare să vă așteptați la rezistență și opoziție a altora, în special dacă-s membri ai familiei. Tot opoziții ori judecăți nedrepte vă așteaptă și în ceea ce privește ideile și opiniile voastre în viața sentimentală. Dacă știți la ce să vă așteptați, puteți reacționa la astfel de situații cu mai multă conștiință, calm și înțelepciune. Când vine vorba de dragoste, artă și estetică, va trebui să mai așteptați perioada propice. Încă nu se îndreaptă lucrurile în direcția dorită.

Profesional, dacă simțiți că trebuie luate măsuri acolo, nu ezitați să lucrați la un plan în această direcție. Dacă ceva nu a mers bine, ar fi cel mai bun moment pentru a vorbi despre asta, chiar dacă primul impact al persoanelor implicate va fi de negație. Trebuie să profitați de așezarea astrală, de Mercur în retrogradare, pentru a repara.  Pentru a nu amplifica disensiuni acasă, ori la întâlnirile cu părinții, va trebui să vă monitorizați cu atenție energia, astfel încât să nu alunecați în agresiune și iritare, dar nici să nu ripostați la provocările celorlalți.

Relațiile cu alte persoane vor fi bune doar dacă acele persoane au o anumită influență și vă pot ajuta în acest timp.

Horoscop săptămânal Fecioară: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Fecioară

Financiar, săptămâna trebuie să fie una a economisirii și nu a cheltuielilor pe lucruri neînsemnate. Nu de alta dar, eventualele dificultăți din sfera financiară, pot afecta negativ, atât starea de spirit, cât și sănătatea. Noroc că suplimentați cu creativitatea!

Va trebui să vă concentrați mult mai mult decât de obicei și totul ar putea părea foarte obositor. De asemenea, veți avea tendința de a fi confuzi și distrași de la lucrurile grele. Mai bine v-ați relaxa cu prietenii.

Profesional, dacă ocupați o poziție de conducere sau chiar vă administrați propria afacere, vă sugerez să achitați restanțele și apoi să contractați un împrumut pentru investiția pe termen lung pe care doriți să o faceți. Veți avea nevoie nu numai de o abordare rezonabilă, ci și de un calcul atent.

Horoscop săptămânal Balanță: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Balanță

Pentru voi, Soarele va intra în casa comunicării, continuă să livreze energie puternică, susținându-vă vitalitatea, ajutându-vă să luați decizii corecte într-un mod intuitiv, să aveți încredere fără a fi aroganți, să vă simțiți într-o adevărată armonie corpul fizic cu starea dumneavoastră mentală, cu teoriile de viață.

Tranzacțiile în afaceri sunt favorabile, precum și tot ce se referă la înscrisuri, dacă vă bazați pe fler și nu vă implicați în investiții riscante.

Din weekend încolo, veți fi încurajați să vă gândiți dacă totul este pe drumul cel bun la locul de muncă sau dacă trebuie să aduceți unele îmbunătățiri. Veți avea mult curaj în acest timp pentru a aduce la cunoștință astfel de probleme șefilor voștri. Iar dacă reușiți să îi convingeți, s-ar putea chiar să obțineți o recunoaștere publică, o recompensă specială ca premiu, ceea ce va avea ca rezultat o laudă și o protecție.

Nici în relațiile de cuplu unii nu-s mulțumiți, dar ele vor fi doar probleme minore pe care le veți putea rezolva cu ușurință.

Horoscop săptămânal Scorpion: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Scorpion

Poziția guvernatorului secund chiar pe zodia voastră, vizavi de sectorul parteneriatelor, atrage atenția asupra asocierilor sau a implicării relațiilor de cuplu în zona voastră profesională. Acolo, dacă sunteți iritați și grăbiți, continuă neînțelegerile și totul stă ca pe un butoi cu pulbere, în așa fel încât nu ar trebui să mai puneți și voi sare pe rană în dialoguri. Dar dacă nu, aveți un curaj fantastic de a acționa lucrurile în favoarea voastră.

Evitați deocamdată parafarea de contracte sau emiterea de promisiuni profesionale, pentru că ați fi dezavantajați, dar continuați să vă faceți treaba și să vă achitați de responsabilitățile care vă revin! E nevoie să vă canalizați constructiv energia, pentru a nu o risipi în discuții interminabile și care nu rezolvă nimic. Concentrați-vă mai bine pe obținerea de informații referitoare la domeniul vostru de lucru sau chiar învățați ceva nou. Acest lucru este valabil și pentru aceia cu statut de subaltern, cu atenționarea că cineva, mai sus în funcție decât voi, nu o să ezite în încercarea de a vă exploata munca.

Horoscop săptămânal Săgetător: 22-28 noiembrie  2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Săgetător

O persoană dragă va fi pe ascuns sprijinul vostru fiabil și însoțitor în toate experiențele și faptele voastre. Acest sprijin va aduce o bună contribuție la relația voastră și chiar și mai mult, adică netezirea vechilor divergențe. Perioada curentă poate fi numită o etapă de "resetare", un moment în care totul intră în vigoare, dar se desfășoară deocamdată în spatele scenei.

Principalele evenimente pot apărea în zona banilor, iar ele vor fi frumoase dacă veți ști să țineți departe de ochii curioșilor planurile voastre .

Sunt posibile cheltuieli cu ceva reparații minore, dar de planificat o să gândiți poate pentru viitor la renovarea unui apartament, a unei case, reședințe de vară.

Unii nativi or să dedice timp părinților, rudelor, dar pot și primi sprijin bun din partea lor și moral, cât și financiar. După destule luni intense, acum vă puteți bucura de liniște și pace, pe care familia le va oferi de această dată.

Deși puteți petrece mult timp acasă, veți fi puternic atrași de comunicare. Sunt posibile întâlniri cu frați, surori, vecini, prieteni din copilărie. Încercați să dialogați mai des cu aceștia.

Horoscop săptămânal Capricorn: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Capricorn

Perioada vă este favorabilă pentru a face transformări esențiale, pentru reconciliere, pentru revenire sau finalizare de vechi legături, atât amoroase, cât și de afaceri. Membrii cuplului pot fi uniți de copii, căci este posibilă o excursie la care să participați toți.

Dacă a avut loc o ceartă recentă, iubiții vor supraviețui acum unui alt val de sentimente. Ei, de asemenea, sunt deschiși unei  călătorii, întâlniri cu prieteni care trăiesc într-un alt oraș sau într-o altă țară.

În relațiile cu copiii, este timpul să împliniți acordurile promise acum multă vreme, fie ca sunt cu privire la plimbarea pe la grădina zoologică, fie ca e vorba de ceva mult mai serios dacă fiul dumneavoastră este mai mare. Aceasta este săptămâna în care puteți repara și amintiți-vă bine ce doriți să  predați, să dați, să lăsați copilului interior. Nu pierdeți acest moment!

Unii nativi singuri pot întâlni o persoană interesantă care va deveni partenerul lor pentru o perioadă lungă de timp.

Horoscop săptămânal Vărsător: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Vărsător

Este momentul să clarificați relațiile și să redistribuiți rolurile, mai ales pe acelea legate de carieră. Cum astfel de momente nu sunt niciodată ușoare, vă sfătuiesc să  ajustați conversațiile amănunțite cu oamenii apropiați, inclusiv cu soțul ori soția. Toți vă vor susține emoțional într-un mod original.

Astrele vă recomandă șederea din timp în timp și acasă, să vă ocupați de treburile casnice să vă organizați, dar și să citiți cărți bune, să discutați cu părinții despre istoria și tradițiile familiei și să vă bucurați de viață, înconjurat de oameni dragi. Familia și părinții în acest moment pot juca un rol important în viața voastră. Părinții vor încerca să vă ghideze pe calea cea bună, așa că, nu respingeți instrucțiunile lor deoarece acestea vor contribui la perfecționarea dumneavoastră spirituală. Dacă manifestați respect față de părinți și respectați tradițiile ancestrale, Universul vă va ajuta și vă va proteja familia.

Horoscop săptămânal Pești: 22-28 noiembrie 2021

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Pești

Este o bună perioadă  pentru a pune lucrurile în ordine la serviciu și pentru a ajunge la un compromis pentru cele mai controversate probleme cu șefii. Pot spune chiar că, după o perioadă furtunoasă, în multe cazuri va veni pacea și liniștea acum.

În familie, vă sugerez să fiți romantici și deschiși la vorbă, să vă ascultați inima, pentru că restul, într-o relație, se va dezvolta de la sine.

Despre perechile aflate în căutare de locuință, mi-este greu să spun ceva deocamdată, dar este posibil ca măcar să primiți avizul și aprobarea părinților de a începe să locuiți o perioadă sub același acoperiș. Cât privește copiii, probabil acum le veți da o lecție de profunzime și de psihologia emoțiilor.

image
image
image
image
image
image
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
Cum să ți îmbunătățești abilitățile de ascultare în limba engleză  png
horoscop zilnic 15 aprilie jpg
riduri jpg
citate celebre despre bucurie si fericire 1024x576 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net