Horoscop săptămânal 15-21 aprilie 2019: Balanţele pot cădea în stări de anxietate

Ultima actualizare:

    Horoscop săptămânal 15-21 aprilie 2019: Balanţele pot cădea în stări de anxietatefoto: Pixabay
Horoscop săptămânal 15-21 aprilie 2019: Balanţele pot cădea în stări de anxietatefoto: Pixabay

Horoscopul săptămânal pentru perioada 15-21 aprilie 2019 îți aduce previziuni astrale complete pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru 15-21 aprilie 2019 îți spune dacă vei avea succes în carieră, ce te așteaptă din punct de vedere al sănătății, cât de bine vei sta cu banii, dar și cu dragostea. Horoscopul săptămânii viitoare spune că nativii zodiei Balanţă pot avea stări de anxietate.

Sunteți într-o cursă în care trebuie să echilibrați viața de familie, planul social și viața profesională. Adăugați și faptul că aveți nevoie și de timp personal, mai ales că e posibil să devină sursă de stres simpla organizare a programului. Vă entuziasmați pentru diferite proiecte noi, atât individuale cât și ale membrilor de familie care vă solicită atenția și ajutorul, dar numărul acesta pare să crească și se adună restanțe la sarcinile deja asumate. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Berbec

Progresul pe care îl aveți în minte încetinește, apar situații care vă forțează să reveniți, să faceți modificări și nu puteți doar cu improvizații. Vi se cer seriozitate, dăruire, chiar o aprofundare a unor metodologii de lucru pe care le-ați folosit mai superficial și e nevoie să le aplicați cu strictețe și cu respectarea tuturor regulilor. Veștile bune vin de la sănătate și planul comunicării. Aveți energie suficientă și capacitate de regenerare să faceți față alergăturii.

Horoscop săptămânal Taur: 15-21 aprilie 2019

Sunteți solicitat. Aveți de făcut drumuri, de transmis răspunsuri, iar nivelul vostru energetic nu e la înălțime pentru un număr mare de responsabilități. Aveți nevoie de regenerare, de discursuri motivaționale și de susținere emoțională, fie de la cei din familie, fie de la grupul de prieteni. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Taur

Ocupați-vă de curățenie, a spațiului fizic unde locuiți sau de curățenie a gândurilor, a lucrurilor pe care nu le mai folosiți, iar în cadrul acestui proces puteți implica și pe ceilalți din casă pentru a face lucrurile mai amuzante și mai productive. Faceți la final mici cadouri drept recompensă. Profitați în orice ocazie de întrunirile de grup și rezolvați, discutați acolo unde relațiile au fost tensionate sau s-a acumulat nemulțumire. Fiți atent la propriile reacții!

Horoscop săptămânal Gemeni: 15-21 aprilie 2019

E momentul favorabil să vă exprimați ideile, nu se vor valoriza imediat dar, dacă visați la un nou mod de a vă folosi talentele acum, e indicat să spuneți public cum vedeți voi lucrurile, iar de partea practică se vor ocupa cei din jur. Familia sau anturajul vă sar în ajutor cu diferite soluții, unele pe care la început aveați tendința să le respingeți ca fiind prea departe de viziunea voastră sau prea extinse, cu bătaie prea lungă față de ideea originală. Păstrați-le totuși ca o schiță, fiți diplomat în manifestări și vedeți că printre prieteni poate există persoane cu potențial de colaboratori care să fie la fel de prinși de entuziasm ca și voi. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Gemeni

Renunțați la control și fiți dispus să împărțiți proiectul și ulterior și profitul. Planul relațional e susținut dacă rămâneți la variante clasice de ieșiri, fără prea multe extravaganțe sau locații noi. Mai aveți răbdare pentru a explora noi posibilități pentru timpul liber, urmează o revigorare a romantismului și veți avea timp să experimentați. Acum optați să mergeți la restaurante unde vi se cunosc preferințele sau știți specificul locului și comunicați ușor cu personalul. Fiți proactiv însă și scoateți partenerul din casă, nu așteptați să fiți invitat, luați inițiativa și planificați.

Horoscop săptămânal Rac: 15-21 aprilie 2019

Ambițiile personale vă conduc programul. Vă stabiliți obiective majore, unele pe care acum nu vă dați seama foarte bine de cât de ample sunt și, după ce trece entuziasmul inițial, puteți intra ușor în panică față de cât de multe detalii sunt de luat în calcul și cât de multă muncă este de planificat. Căutați să vă organizați mental, să faceți și previziuni financiare, să vedeți așteptările bănești raportate la timpul investit. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Rac

Nu porniți să dați bani și să vedeți pe parcurs dacă și cum se așează lucrurile. E un moment în care trebuie luat în calcul și făcute acte oficiale pentru orice tip de asociere, de clarificat contribuțiile fiecărei persoane care se implică în proiectele voastre. Acceptați ajutor, chiar faceți cereri în acest sens, dar stabiliți termenii înțelegerilor. Planul familial vine cu momente încărcate de emoție, împărtășiți atât bucurii cât și tristeți, vi se fac destăinuiri și apare ocazia să faceți unele îmbunătățiri sau reamenajări și în cămin. De asemenea pot fi chiar impuse schimbările de situația locativă a unor membri de familei care vă pot solicita ajutor.

Horoscop săptămânal Leu: 15-21 aprilie 2019

Vă simțiți în elementul vostru, sunteți energici și îi molipsiți pe ceilalți de pofta de viață. Începutul perioadei vă prinde cu garda jos, sunteți apatici dar pe măsură ce se adună veștile bune, realizați că scenariile negative au loc doar în mintea voastră și ieșiți din carapace. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Leu

Planificați timp pentru studiu individual, aruncați un ochi și pe variantele online ale unor specializări, aprofundați regulamentele după care vă desfășurați activitatea, asta pentru a nu fi luați prin surprindere de evaluări spontane sau chiar sarcini care trebuie să fie îndeplinite urgent. La cheltuieli nu alegeți varianta cea mai ieftină, acum chilipirurile sunt exact asta – marfă puțin valoroasă. Indiferent de natura achiziției, mai ales dacă sunt lucruri folosite în contact cu corpul vostru, aveți ocazia să vă răsfățați și să trăiți puțin pe picior mare. Fiți atenți la pielea voastră!

Horoscop săptămânal Fecioară: 15-21 aprilie 2019

Planul relațional e supus la presiuni, vă puteți trezi cu reproșuri sau acuze nefondate din punctul vostru de vedere, dar dacă nu faceți compromisuri, unii dintre susținători sau protectori posibil să aleagă să încheie relația definitiv. Apelați la rezervele de înțelegere și răbdare, nu vă inflamați și nu răbufniți instant. Găsiți apoi metode de a descătușa tensiunea și iritarea acumulată – mișcați-vă corpul, mergeți la ședințe de dans, la masaje, tot ce credeți că ar putea să reducă autocritica și învinovățirea altora. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Fecioară

Rămâneți fidel principiilor de viață după care v-ați ghidat și nu uitați că, atunci când o ușă se închide, o fereastră se deschide. Adunați-vă forțele nu pentru a pregăti un contraatac sau a demonstra că aveți dreptatea de partea voastră, ci pentru a găsi noi colaboratori, noi persoane care să vă acorde încredere. De la un punct încolo, banii trec în plan secundar și preferați să solicitați chiar voi întreruperea unor contracte.

Horoscop săptămânal Balanță: 15-21 aprilie 2019

Rezistați. Sunteți în atenția publicului și se urmărește modul cum respectați litera legii, atât acasă, cât mai ales la locul de muncă. Deveniți obsesiv de concentrat pe a nu face greșeli, simțiți că sunteți supravegheat și e bine să vă luați totuși pauze mai des. Respectați și ritmul organismului vostru, luați pachet cu mâncare pentru a nu mânca haotic noaptea târziu când reveniți acasă. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Balanță

Urmăriți și echilibrul psihologic, puteți cădea în stări de anxietate care să vă deturneze planurile. Vi se reamintește și puterea parteneriatelor, dar acest sector poate avea efecte de bumerang. Dacă cereți ajutor unuia din oamenii cheie ai celor care vă supraveghează, nu prea vă este favorabil, nu toată lumea are ca prioritate binele și interesul vostru. Interesați-vă de legăturile existente la locul de muncă și între colaboratorii vizați, ca să le solicitați sprijinul, aplecați urechea și la micile bârfe, ideea e să fiți informat .

Horoscop săptămânal Scorpion: 15-21 aprilie 2019

Sectorul sănătății vă susține să faceți față zbuciumului profesional. Scoateți salteaua de yoga, apelați la mâncare sănătoasă, fortificați sistemul imunitar și întrețineți echilibrul care vă aduce puterea de a rezista la suprasolicitarea și stresul de la muncă. Vi se propun deplasări în scop de specializare, protectorii și prietenii vă întăresc ideea că sunt necesare, chiar dacă oboseala și îndepărtarea de casă vă fac să stați pe gânduri. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Scorpion

Cereți păreri legat de modul cum ați putea să treceți mai ușor peste diferențele de fus orar, decât despre cum ați putea să ocoliți aceste sarcini care până la urmă se dovedesc totuși oportunități de a vedea alte mentalități, alte obieceiuri și oameni în situații profesionale similare cu ale voastre. Plus că, dacă sunteți organizat, aveți timp și de vizitat sau de căutat suveniruri pentru cei de acasă, la care vă întoarceți cu un suflu proaspăt și cu idei de îmbunătățire a confortului căminului.

Horoscop săptămânal Săgetător: 15-21 aprilie 2019

Puneți la punct detaliile rămase nediscutate din conversații. Nu lăsați la voia întâmplării sau să așteptați ca interolocutorul să subînțeleagă ce ați vrut să spuneți, pentru că fiecare om are un set predefinit de valori după care se conduce și sunt unice. Sunteți chemat pe scenă și e bine să aveți rolul pregătit, replicile știute și clar stabilite. Sunteți pregătit să fiți admirat, vă cumpărați haine noi, vă informați legat de moda curentă, vreți să purtați ultimul stil și faceți transformări care îi iau prin suprindere pe toți, inclusiv pe voi. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Săgetător

Atrageți tipologii noi de oameni în jurul vostru, în special prin intermediul carierei sunteți puși în fața unor conversații sau colaborări noi. Accesul la diferite culturi și naționalități vă face mai deschis, neconvențional și înțelegător cu anumite bariere sau autolimitări pe care acum spuneți și simțiți că vreți să le depășiți. Pot fi bariere de limbă și atunci vă apucați sau vă înscrieți la cursuri pentu a învăța o limbă străină, pot fi bariere de stil și atunci mergeți la coafor, vă schimbați complet tunsoarea sau culoarea la păr.

Horoscop săptămânal Capricorn: 15-21 aprilie 2019

Vă întoarceți către voi. Vi se pare că ați socializat destul, nu mai aveți răbdare decât cu cei apropiați, cu partenerul sau cu rudele de la distanță. Aveți nevoie de timp de reflecție, simțiți un imbold interior de a face transformări, imbold care e întărit de spusele partenerului. Preferați să vă selectați cercul social, să vă preocupați mai mult de studiu, fie pentru domeniul profesional, fie chiar pentru propria dezvoltare, citiți despre pasiunile voastre sau discutați cu cei dragi plecați la distanță despre sistemele de valori și credințe care se aplică acolo. 

Carieră, dragoste, sănătate şi bani - previziunile săptămânii pentru zodia Capricorn

Curiozitatea voastră se îndreaptă mai mult către aspectele filozofice, legale și nu prea sunteți practic. Uitați să cumpărați ce ați promis că luați în drum spre casă, mai pot apărea astfel reproșuri, dar nimic care să fie de nerezolvat .Echilibrul emoțional e cu suișuri și coborâșuri, vă bucurați de o perioadă de liniște și, deodată vi se pare că ceva sau cineva vă atacă ,luați lucrurile personal și problema e că nu reacționați exterior ci în interior. Apar astfel dureri de cap, de stomac sau sistemul osos vă forțează să mergeți la pillates sau stretching.

Horoscop săptămânal Vărsător: 15-21 aprilie 2019

Aplicați tușele de final la proiecte, aveți grijă la partea de detalii și verificați de două ori ce e scris și cum poate fi interpretat. La fel, puteți finaliza planificarea bugetului și în ambele variante aveți de trecut prin discuții. Comunicarea e accentuată, la locul de muncă vi se cer explicații și trebuie să găsiți logica pentru fiecare modificare sau ajustare pe care simțiți că e nevoie să se facă. 

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Vărsător

Acasă sau în relațiile de parteneriat e nevoie să comunicați propriile nevoi pentru a stabili bugetul individual, la fel și cel comun. Deci iarăși aveți nevoie de capacitate de negociere, de înțelegere a nevoilor celuilalt și de adaptare. Mesajul voastru ajunge la destinație, dar e importantă forma în care îl transmiteți. Puteți avea conversații în mintea voastră, să vizualizați cum ar trebui să decurgă respectivele discuții iar când sunteți față în față să fiți defazat, să aveți senzația că deja ați discutat unele amănunte și să pierdeți din vedere planul concret.

Horoscop săptămânal Pești: 15-21 aprilie 2019

Vă bucurați de evenimente sociale și în același timp faceți profit. Sunteți pragmatic, vă vedeți interesul și speculați orice persoană care vine cu o idee de a vă spori veniturile. Fiți atenți la asocierile pe care le faceți acum  pentru că, deși interesul inițial poate fi comun, ulterior e nevoie să țineți lucrurile sub supraveghere pentru că, la rândul vostru, puteți fi folosiți pentru beneficiul cuiva.

Carieră, dragoste, sănătate și bani - previziunile săptămânii pentru zodia Pești

Vă fac să să simțiți bine lucrurile simple, nu aveți nevoie de chestii sofisticate, iar în cheltuieli optați mai mult pentru elemente clasice, decât pentru care acelea care sunt în trend sau mai moderne .Înțelegeți clar când e moment pentru muncă, știți când să apăsați pedala de accelerație pe forța propriului organism și știți când să vă opriți. Impedimentul major vine de la tensiunea arterială sau din zona rinichilor. Hidratarea devine esențială în ambele cazuri .

image
image
image
image
image
image
horoscop jpeg
zodiac 2904106 1920 jpg
paula seling snitele de post jpg
leurda planta reteta jpeg
unghii jpeg
paște pixabay jpg
1 mituri despre zodii jpg jpeg
1 sarmale de post jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net