500 de ani de la sfințirea Catedralei din Argeș, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab

Ultima actualizare:

    Eveniment aniversar: 500 de ani de la sfințirea Catedralei ArgeșuluiSursa foro: activenews.ro
Eveniment aniversar: 500 de ani de la sfințirea Catedralei ArgeșuluiSursa foro: activenews.ro

”Ctitoria Sfântului Neagoe Basarab exprimă credința, înțelepciunea și frumusețea sufletului românesc” a spus Patriarhul Daniel în predica pe care a rostit-o în ziua de 26 septembrie, când a fost sărbătorit Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstiri Argeșului.

Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Argeșului, este pomenit pe  26 septembrie, iar această dată a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  în ședința de lucru din data de 8-9 iulie 2008 și proclamată la București în ziua de 26 octombrie a aceluiași an, la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Predica rostită la evenimentul aniversar de Părintele Patriarh Daniel

”Sfântul Neagoe Basarab a fost un bun român și un creștin ortodox cu deschidere universală. Astfel, această ctitorie a sfântului domnitor exprimă credința, înțelepciunea și frumusețea sufletului românesc”, a evidențiat Părintele Patriarh Daniel în predica pe care a rostit-o în ziua când a fost sărbătorit Sfântul Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeș..

La sărbătoarea Sfântului Neagoe Basarab, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș. La mărețul eveniment au fost participat  reprezentanți ai autorităților centrale și locale, numeroși cr5edincioși, iar din  soborul slujitor au făcut parte:  Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

După ce a  citit Sfinta Evanghelie, Părintele Patriarh a evidențiat în cuvântul de învățătură faptul că  Sfântul domnitor Neagoe Basarab a avut parte de o educație aleasă și acest fapt i-a permis să se raporteze corect la situația politică și culturală a vremii în care el trăia. ”Domnitorul Neagoe Basarab reprezintă un exemplu pentru fiecare creștin. Acesta a știut să sprijine lupta pentru păstrarea identității naționale și ortodoxe prin cultură”.

Referindu-se la  meritele Sfântului Neagoe Basarab, Părintele Patriarh Daniel a scos în evidență și faptul că Domnitorul  a fost un om al păcii, dar totodată și un apărător al neamului său, că a știut să păstreze relațiile de prietenie cu toate statele vecine, evitând astfel jertfele omenești. Totodată, Părintele Patriarh a mai dat un alt exemplu de domnitor, promoter al păcii, Constantin Brâncoveanu, care  de-a lungul celor 25 de domnie nu a purtat niciun război.

Grija Domnitorul Neagoe pentru Biserica Ortodoxă

În expunerea sa, Patriarhul României a scos în evidență grija pe care a purtat-o domnitorul valah pentru Biserica Ortodoxă, grijă exprimată  pentru creștinii care au avut nevoie de ajutor: Sfântul Neagoe a ajutat Patriarhiile Ierusalimului și Constantinopolului și a fost alături de monahii din Muntele Athos. De asemenea, mai multe mănăstiri au primit ajutorul său  material pentru a fi recondiționate.

Rolul pe carela jucat Catedrala de la Argeș în istoria vremii

După oficierea Sfintei Liturghii, Părintele Patriarh a rostit cuvântarea intitulată ”O făclie de Înviere peste veacuri , Catedrala de la Curtea de Argeş” în care a menționat rolul pe care l-a  jucat Catedrală din Curtea de Argeș în istorie vremii, această monumentală construcție care a avut vocația împletirii timpului cu veșnicia, a artei cu spiritualitatea, a etosului național cu deschiderea spre universal.

La  evenimentul aniversar, 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii Curtea de Argeș, consilierul prezidențial Sergiu Nistor  a citit mesajul transmis de domnul Klaus Iohannis; în continuarea programului aniversar, Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a prezentat mesajul din partea guvernului României.

La împlinirea a 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii Argeșului, Părintele Patriarh Daniel a  oferit numeroase daruri Arhiepiscopului Calinic, printre care un set de Sfinte Vase, o Evanghelie, Volumul Învățătura despre sfintele icoane reflectată în teologia românească și o sfântă cruce. La rândul său, IPS Calinic a oferit Părintelui Daniel câteva daruri semnificative dintre care s-a remarcat :  un CD cu Paraclisul Sfântului Neagoe Basarab interpretat de elevii seminariști din Curtea de Argeș.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
image png
fata blonda zodii horoscop shutterstock 109970870 jpg
inselat jpeg
pardoseli dim jpg
zodii pixabay jpg
Cea mai tare rețeta de cozonac și cea mai căutată în comunitatea de cooking
relație jpeg
horoscop jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net