Wimbledon 2019: Roger Federer e primul jucător de tenis din istorie cu 100 de victorii la un turneu de grand slam!

federer-rojer-tenis-wimbledon-2019-epa-efe-h_55334562.jpg

Roger Federer e primul jucător de tenis devenit ”centurion”
Roger Federer e primul jucător de tenis devenit ”centurion”
Foto: EPA-EFE

Participant pentru a 21-a oară la Wimbledon, Roger Federer (cap de serie nr. 2) s-a calificat în semifinale după ce a trecut (4-6, 6-1, 6-4, 6-4) de japonezul Kei Nishikori, favorit nr. 8. Elvețianul a devenit primul jucător de tenis din istorie care atinge 100 de victorii la un singur turneu de mare șlem!

Precedentul record, de 98 de victorii, era deţinut de Jimmy Connors, care a reuşit performanţa la US Open.
De 8 ori câștigător la Wimbledon, finalist în alte două ediții, Roger Federer îl va întâlni în semifinale, vineri, pe Rafael Nadal (favoritul nr. 3), care a trecut (7-5, 6-2, 6-2) de americanul Sam Querrey.
Totodată, Federer a bifat victoria cu numărul 352 la turneele de mare șlem.
”Vin aici de atâta timp, iar asta mi-a oferit oportunitatea de a câștiga multe meciuri. O sută de victorii la Wimbledon... Cine ar fi crezut? Eu nu, cu siguranță”, a declarat elvețianual.  
În cealaltă semifinală, programată tot vineri, se vor înfrunta sârbul Novak Djokovici, care l-a depășit (6-4, 6-0, 6-2) pe belgianul David Goffin, cap de serie 21, și spaniolul Roberto Bautista Agut, cap de serie 23, care l-a învins (7-5, 6-4, 3-6, 6-3) pe argentinianul Guido Pella. Este de subliniat că liderul ATP s-a calificat pentru a 9-a oară în careul de ași la Wimbledon, în timp ce pentru iberic este vorba despre o premieră. 

Loading...