Va beneficia Simona Halep de un regim special la Australian Open 2021?

halep-simona-australian-open-gettyimages-1202901878.jpg

 Simona Halep va fi pentru a 11-a oară pe tabloul principal la Australian Open
Simona Halep va fi pentru a 11-a oară pe tabloul principal la Australian Open
Foto: Guliver / GettyImages

Participanții la ediția din acest an a Australian Open (8-21 februarie) vor fi nevoiți să rămână pentru 14 zile în carantină. În acest sens, organizatorii turneului de grand slam de la Melbourne au anunțat că fi instituită „o bulă” pentru circa 1.250 de persoane în metropola din țara-continent. Totodată, s-a precizat că primii trei clasați la masculin și la feminin vor locui la Adelaide. Ceea ce a stârnit reacția potrivnică a unor jucători.

În această situație ce pare, dacă nu privilegiată, atunci cel puțin ciudată se află Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Ashleigh Barty, Simona Halep și Naomi Osaka. Potrivit lui Craig Tiley, șeful Tennis Australia, organizatoarea turneului, decizia de a se constitui o a doua „bulă”, la Adelaide, a fost luată fiindcă nu toată lumea va avea loc în cea de la Melbourne. Acesta a dat asigurări că în ambele locuri condițiile de cazare, masă și pregătire vor fi aceleași. Ori presa a descoperit că la Melbourne doar un însoțitor al fiecărui jucător/jucătoare ar putea ieși din camera de hotel, în timp ce la Adelaide n-ar exista această restricție...
Firește că această separare a fost deja criticată de participanți. „Este bizar pentru un sport care încearcă să ne țină pe toți pe picior de egalitate. Acest anunț pentru top 3 este bizar. Ei pot beneficia chiar de o sală de gimnastică la hotel și își pot face exercițiile care nu vor conta în cota de cinci ore. Toată lumea va putea ieși. Ei vor putea trăi aproape normal. Deja sunt prea multe privilegii...”, a declarat Jeremy Chardy, potrivit lequipe.fr.
Australian Open se va desfășura în perioada 8-21 februarie şi nu între 18 şi 31 ianuarie, cum era programat iniţial. Această schimbare a fost susținută de guvernanții din statul Victoria. La sfârșitul lunii noiembrie, premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat că jucătorii străini care vor participa la Australian Open vor fi obligați să stea în carantină 14 zile. Motiv pentru care primul turneu de grand slam al anului a fost decalat cu două-trei săptămâni.  

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1