Simona Halep a trecut peste accidentarea la gleznă

Simona Halep a trecut peste accidentarea la gleznă

Ultima actualizare:

    În ultimii ani, Simona Halep a fost eliminată în turul 2 la Wuhan OpenFoto: EPA-EFE
În ultimii ani, Simona Halep a fost eliminată în turul 2 la Wuhan OpenFoto: EPA-EFE

La plecarea în China, fostul lider mondial Simona Halep a declarat că nu mai resimte dureri la gleznă. Aflată pe final de an competițional, ea va participa la turneele de la Wuhan (22-28 septembrie) şi Beijing (29 septembrie – 6 octombrie), precum și la Kremlin Cup (14-20 octombrie).

Și o va face cu gândul de a strânge punctele necesare atât unui salt în clasamentul mondial, dar și asigurării calificării la Turneul Campioanelor de la Shenzhen (27 octombrie – 3 noiembrie).  La plecarea în China, ieri, pe aeroportul Otopeni, constănțeanca a declarat că se simte destul de bine. "Sunt încrezătoare şi sper să-mi meargă bine. Este un pic mai diferit (n.r. – în China). Mâncarea este diferită. Aerul este diferit. Cultura de acolo mai diferită. Aşa că încerc să mă adaptez cât pot de bine şi să joc cât se poate de bine, însă nu este uşor. Fizic sunt sută la sută, nu am niciun fel de probleme. Am avut nişte probleme la gleznă, de fapt la tendonul lui Ahile împreună cu glezna. Acum mă simt bine. Am făcut recuperarea, tratament. M-am antrenat în ultima săptămână şi acum mă simt bine", a declarat Halep, care a adăugat că nu-l va avea alături pe Darren Cahill, colaborarea cu acesta urmând a fi reluată în 2020. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
Rapid CFR Cluj (Sportpictures) jpg
franco baresi jpg
fcsb auda jpg
image
image