Simona Halep a defilat cu 50.000 de euro pe mână la petrecerea jucătoarelor de la Beijing

Simona Halep.jpg

Simona Halep
Citeste tot despre: 

Simona a fost una dintre principalele atracţii la dineul organizat pentru tenismene de organizatorii turneului de la Beijing. Jucătoarea noastră a defilat într-o ţinută casual, care i-a pus în lumina reflectoarelor ceasul, o ,,bijuterie” de 50.000 de euro.

Halep a îmbinat utilul cu plăcutul în China, având în ultimele zile o intensă activitate în afara terenului. Astfel, după ce vinerea trecută a vizitat Marele Zid, chiar de ziua ei de naştere (28 de ani), Simona a participat duminică la tradiţionalul party premergător competiţiei de la Beijing. „Schimbare rapidă de outfit”, a menţionat pe Twitter câştigătoarea de la Wimbledon, sugerând că a lăsat pentru câteva ore echipamentul sportiv pentru a plusa la capitolul eleganţă. Dacă la alte evenimente similare se îmbrăca în rochii de seară, Simona a optat acum pentru o ţinută casual, cu pantaloni scurţi de blugi şi cu o bluză albă care i-a permis să poarte la mâna stângă un ceas impunător. Este vorba despre un preţios exemplar al producătorului elveţian Hublot, companie aflată pe lista de sponsori ai constănţencei. „Big Bang One Click Sapphire” se cheamă mai exact modelul pe care jucătoarea noastră l-a primit gratuit în urmă cu un an. Pe site-ul oficial al celor de la Hublot, preţul unui asemenea ceas încrustat cu diamante ajunge chiar şi la 50.000 de euro.

Zâmbetul de pe faţa Simonei la petrecerea jucătoarelor nu s-a regăsit şi a doua zi, pe terenul de tenis, în meciul din turul al doilea contra unei adversare care în mod normal n-avea cum să-i pună probleme. Serios afectată de problema medicală care a făcut-o să abandoneze la precedentul turneu, Halep a fost depăşită categoric, scor 6-2, 6-3, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, o jucătoare clasată pe locul 39 în lume.

Conform primelor declaraţii date de Simona Halep după eliminarea de la Beijing, accidentarea la spate suferită la Wuhan s-a agravat. „Trebuie să merg acasă şi să fac un RMN. Am nevoie de odihnă şi de tratament. Alexandrova a jucat şi ea bine, m-a solicitat la limită, aşa că a fost dificil”, a declarat tenismena clasată pe locul 5 în ierarhia mondială. Rămâne de văzut dacă Simona Halep va mai juca în acest an, în special la Turneul Campioanelor de la finalul lunii octombrie, sau se va concentra pe recuperare în vederea sezonului următor.

Loading...