Serena Williams, primul trofeu cucerit ca mamă

serena_williams_si_fiica_trofeu_auckland.jpg

Serena Williams, cu cele două trofee ale sale: fiica, Alexis Olympia, și trofeul de la Auckland
Serena Williams, cu cele două trofee ale sale: fiica, Alexis Olympia, și trofeul de la Auckland
FOTO: EPA
Citeste tot despre: 

Serena Williams a devenit campioană la Auckland și a avut toate motivele să fie fericită: a câștigat, din a șasea încercare, primul trofeu în circuitul WTA de când a devenit mamă.

Principala favorită a turneului WTA de la Auckland, Serena Williams, ocupanta locului 10 WTA, a învins-o în finală, cu scorul de 6-3, 6-4, pe compatrioata ei Jessica Pegulla. Finala a durat o oră şi 36 de minute.

Acesta este unul dintre cele mai importante trofee pentru Serena pentru că este primul cucerit din postura de mamă. Ea a născut o fetiță, Alexis Olympia, la 1 septembrie 2017, după care a revenit în competiţii în martie 2018. De atunci, jucătoarea în vârstă de 38 de ani a mai jucat cinci finale, dintre care patru de Grand Slam, dar le-a pierdut pe toate. Dintre acestea două au fost la Wimbledon și două la US Open. În plus a mai jucat și pentru titlul turneului Roges Cup de anul trecut, care a avut loc la Toronto.

Serena Williams câştigase ultima dată un trofeu în ianuarie 2017, la Australian Open. Atunci era deja însărcinată, însă nu a anunțat decât după aceea, și a devenit prima jucătoare din istorie care a cucerit un titlu de Grand Slam fiind gravidă. Clasată pe locul 10 în clasamentul WTA înaintea startului turneului WTA de la Auckland 2020, Serena Williams a acumulat punctele necesare pentru a face un salt de un loc în ierarhia mondială care va fi publicată luni. Ea va face schimb de locuri cu olandeza Kiki Bertens, care a coborât pe 10 după ce a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Brisbane.

De-a lungul carierei ei de peste 20 de ani, Serena Williams a cucerit 73 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam, fiind liderul categoriei în Era Open. Ea mai are nevoie de două trofee de Mare Șlem pentru a deveni liderul absolut al câștigătoarelor indiferent de era în care au jucat.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
2
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1