Novak Djokovic: ”Meciul cu Roger Federer a fost cel mai solicitant psihic la care am participat vreodată”

Ultima actualizare:

    Novak Djokovic a primit trofeul de la Ducesa de CambridgeFoto: EPA-EFE
Novak Djokovic a primit trofeul de la Ducesa de CambridgeFoto: EPA-EFE

Lider mondial și deținător al trofeului, Novak Djokovic l-a învins cu 7-6/5, 1-6, 7-6/4, 4-6, 13-12/3 pe Roger Federer în finala ediției 2019 a turnului de Mare Șlem de la Wimbledon. Disputa a durat aproape cinci ore, fiind cea mai lungă confruntare cu trofeul pe masă din istoria întrecerii londoneze.

Pentru Novak Djokovic, acesta este trofeul cu numărul 5 la Wimbledon după acelea câștigate în 2011, 2014, 2015 şi 2018. Totodată, ATP a anunţat în această seară că tenismenul sârb s-a calificat la Turneul Campionilor după succesul obţinut la Wimbledon. La această întrecere selectă și-a asigurat prezența şi spaniolul Rafael Nadal.După ce a câștigat al 16-lea trofeu de Grand Slam din carieră, Novak Djokovici a declarat: “Cred că este în top două sau trei finale din cariera mea. Îl respect mult pe Roger. Din nefericire, în astfel de meciuri cineva trebuie să piardă. Este ireal, am salvat două mingi de meci. Este un pic ciudat să joci tie-break. Ştiu că am mai spus asta, dar când eram mic, la 4 sau 5 ani, acesta a fost turneul pe care mi-am dorit să îl câştig cândva. Îmi făceam trofee din diverse materiale în camera mea şi îmi imaginam că într-o zi voi fi aici”, a spus Djokovici în interviul de pe teren.Ulterior, în conferinţa de presă de după finală, Novak Djokovici a afirmat că a fost meciul cel mai solicitant psihic jucat vreodată de el. “Este tipul de meci pentru care munceşti şi trăieşti. Mi-am promis atunci când am intrat pe teren că voi încerca să rămân calm şi concentrat, pentru că ştiam că atmosfera va fi cum a fost. Probabil a fost meciul cel mai solicitant psihic la care am participat vreodată. Sunt copleşit de emoţii. Deznodământul ar fi putut fi oricum, iar Roger a servit exraordinar astăzi. Este atât de talentat… Are un joc perfect pentru această suprafaţă, aşa că trebuia să am ceva varietate în joc şi să fiu atent la oportunităţi. Uneori am fost, alteori nu am fost”, a adăugat el, potrivit bbc.com.De partea cealaltă, elveţianul Roger Federer a declarat că nu vrea să dramatizeze pentru că a pierdut, deoarece meciul cu Novak Djokovici a fost incredibil: “Voi încerca să uit. A fost un meci mare. A fost lung, a avut de toate, am avut şansele mele, la fel şi el. Am jucat un tenis de mare clasă. Felicitări, Novak”, a spus Federer în interviul de pe teren. Și a adăugat în conferinţa de presă de după meci: “Nu contează cine a fost jucătorul mai bun. Ştiu ce am făcut bine şi cât de aproape am fost. Pot fi mulţumit de prestaţia mea. Primeşti lovitura, mergi mai departe şi încerci să uiţi. Voi încerca să reţin lucrurile bune din acest meci, pentru că au fost foarte multe. Doare, aşa cum doare orice înfrângere la Wimbledon. Dar sunt foarte puternic. Nu vreau să mă deprim pentru că am pierdut un meci de tenis incredibil. Nu ştiu ce simt acum. A fost o oportunitate incredibilă pe care am pierdut-o, dar asta este situaţia…”La finală au asistat ducele şi ducesa de Cambridge, dar și alte personalități precum Benedict Cumberbatch, Tom Hiddleston, Woody Harrelson şi Stanley Tucci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net