Meciul de fotbal România - Serbia modifică traseul Maratonului Internațional București

Ultima actualizare:

    Valeria Răcilă van Groningen a anunțat că alergătorii MIB 2018 nu vor mai da ocol Arenei NaționaleFoto: Marian Burlacu
Valeria Răcilă van Groningen a anunțat că alergătorii MIB 2018 nu vor mai da ocol Arenei NaționaleFoto: Marian Burlacu

Programat duminică dimineața, Maratonul Internaţional Bucureşti va avea un traseu modificat față de cel din anii precedenți în sensul că alergătorii nu vor mai înconjura Arena Națională. S-a luat această decizie fiindcă la ora 16.00 acolo se va disputa meciul de fotbal România - Serbia din Liga Națiunilor.

Preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, Valeria Răcilă van Groningen, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că participanţii la maraton nu vor mai alerga în jurul Arenei Naţionale, precizând însă că a găsit un traseu plat, care să permită stabilirea unui record al cursei. “A trebuit să modificăm traseul maratonului din acest an datorită meciului România-Serbia, care se va disputa de la ora 16.00. Iar spectatorii vor avea acces pe stadion cu două ore înainte. Nu am vrut să riscăm şi a trebuit să modificăm traseul, nu se va mai alerga în jurul stadionului. Dar am găsit distanţa necesară pentru 42 de kilometri, e un traseu plat. Sper să avem şi de această dată nou record de cursă”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, care a precizat că la toate cursele ediţiei a XI-a a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon vor particpa 19.000 de alergători.

La ediţia din acest an a Maratonului Internaţional Bucureşti, organziatorii au invitat şi 18 atleţi de elită, 14 la masculin şi 4 la feminin, din Kenya şi Ethiopia. La masculin, Berga Birhanu Bekele, din Ethiopia, are cel mai bun timp la maraton, 2 ore, 9 minute şi 41 de secunde, iar la feminin, cea mai performantă sportivă este Gebremeskel Abeba Tekulu, tot din Ethiopia, cu timpul de 2 ore, 30 de minute şi 18 secunde. De asemenea, pe lista de start se vor afla Kimeli Patrick Kiprino (Kenya), câștigător în 2015, respectiv Erba Almaz Gelana (Ethiopia), care s-a impus la ediția de anul trecut.  

Traseul Maratonului Internațional București 2018
Traseul Maratonului Internațional București 2018

Programul evenimentelor din cadrul Maratonului Internațional București 2018Vineri, 12 Octombrie13:00-20:00 – Înscrieri și ridicare kit-uri pentru Maraton, Semimaraton, Cursa Individuală, Ștafetă, Fotolii Rulante (Cursa de 10 km) și Cursa Populară.Sâmbătă, 13 Octombrie07:00 – 09:30 – Înscrieri (în limita locurilor disponibile) și ridicare kit-uri de concurs pentru Cursa Adolescenților și Cursa Populară;07:00 –14:00 – Înscrieri (în limita locurilor disponibile)şi ridicare kit-uri de concurs pentru Cursa Copiilor;11:00 – 20:00 – Înscrieri (în limita locurilor disponibile)și ridicare kit-uri de concurs pentru Maraton, Semimaraton,Cursa Individuală, Ștafetă și Fotolii Rulante (Cursa de 10km).09:53 – Start Fotolii Rulante10:00 – Start Cursa Populara11:30 – Start Cursa Adolescentilor13:00 – Start Cursa Copiilor categoria 0-5 ani13:20 – Start Cursa Copiilor categoria 6-7 ani baieti13:40 – Start Cursa Copiilor categoria 6-7 ani fete14:00 – Start Cursa Copiilor categoria 8-9 ani baieti14:20 – Start Cursa Copiilor categoria 8-9 ani fete14:40 – Start Cursa Copiilor categoria 10-11 ani baieti15:00 – Start Cursa Copiilor categoria 10-11 ani fete15:20 – Start Cursa Copiilor categoria 12-13 ani baieti15:40 – Start Cursa Copiilor categoria 12-13 ani feteDuminică, 14 Octombrie7:00 – 7:30 Ridicare kit-uri, DOAR pentru cei dejaînscriși și care pot face dovada sosirii lor în București pentru: CursaIndividuala de 10km;07:00- 09:00 Ridicare kit-uri, DOAR pentru cei deja înscriși și care pot face dovada sosirii lor în București pentru: Maraton, Semimaraton și Ștafetă;07:53 – Start Fotolii rulante 10K08:00 – Start 10K09:30 – Start Maraton, Semimaraton, Relay

Traseul MIB 2018 în zona centrală a orașului
Traseul MIB 2018 în zona centrală a orașului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nikolai Patruşev foto twitter
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net