Jocurile Olimpice de la Tokyo, în era Covid-19. Reguli draconice pentru sportivii nevaccinați

Ultima actualizare:
Toshiro Muto, directorul general al Comitetului de organizare a JO de vară de la Tokyo, a declarat că nu există nici o intenție de a amâna sau anula competiția
Toshiro Muto, directorul general al Comitetului de organizare a JO de vară de la Tokyo, a declarat că nu există nici o intenție de a amâna sau anula competiția

În cazul în care jocurile Olimpice de la Tokyo nu vor fi anulate, așa cum se zvonește în ultima vreme, competiția se va desfășura în condiții excepționale, iar sportivii vor fi obligați să respecte reguli drastice. Cei care nu vor fi vaccinați vor avea un regim special. Ei ar putea fi plasați două săptămâni în carantină și obligați să efectueze zilnic teste anti Covid.

Sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, peste şase luni, şi care nu vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus, vor trebui să facă faţă unor condiţii "extrem de dificile", a avertizat luni Denis Masseglia, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOSF) francez, scrie AFP, citat de Agerpres. Denis Masseglia, care a participat vinerea trecută la o videoconferinţă cu preşedintele CIO, Thomas Bach, a evocat, pentru sportivii nevaccinaţi, varianta unei carantine de două săptămâni în Japonia şi teste anticovid ce ar putea fi făcute zilnic, dimineaţa şi seara. 


    Toshiro Muto, directorul general al Comitetului de organizare a JO de vară de la Tokyo, a declarat că nu există nici o intenție de a amâna sau anula competițiaSursa foto: olympic.org
Toshiro Muto, directorul general al Comitetului de organizare a JO de vară de la Tokyo, a declarat că nu există nici o intenție de a amâna sau anula competițiaSursa foto: olympic.org

Toshiro Muto, despre vaccinul anti Covid: „Vaccinul ajută, dar nu e un panaceu”

Săptămâna trecută, directorul general al Comitetului de organizare a JO de vară de la Tokyo, Toshiro Muto, şi-a manifestat un optimism moderat în legătură cu vaccinarea anti-Covid pornită la nivel mondial, care ar putea conduce la desfăşurarea în siguranţă a celui mai mare eveniment sportiv din lume, informează Agerpres. Potrivit lui Muto, vaccinurile ajută la organizarea Jocurilor Olimpice, deşi acestea nu sunt un panaceu. ''Odată ce vaccinările sunt efectuate pe scară largă în SUA şi în Europa, cred că nu există nicio îndoială că va exista un efect pozitiv privind desfăşurarea JO. Cu toate acestea, ele nu rezolvă toate problemele. Suntem încrezători în vaccinuri dar, în acelaşi timp, eu cred că este ceva nepotrivit să fii total dependent de el", a arătat Muto.

Toshiro Muto, despre carantinarea sportivilor: „E nepotrivit să le ceri să nu se antreneze”

Ca măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, oficialii niponi au venit cu o serie de măsuri de siguranță printre care distanţarea socială în Satul Olimpic şi un regim de testare strict.

Cu toate acestea, sportivii nu vor trebui să stea două săptămâni în carantină la sosirea în Japonia, aşa cum se întâmplă în prezent cu participanţii la primul turneu de tenis de Grand Slam al anului, Australian Open, a mai spus Muto. "Este o iniţiativă normală să ai o carantină de 14 zile în actualul context. Cu toate acestea, cred că este nepotrivit să le ceri sportivilor să nu se antreneze deloc cu două săptămâni înainte de a intra în competiţii", a mai spus Muto.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net