Cine este Mădălina Amăistroaie, sportiva calificată la Jocurile Olimpice la doar 18 ani

madalina_amaistroaie.jpg

Mădălina Amăistroaie este considerată viitoarea campioană a tirului cu arcul
Mădălina Amăistroaie este considerată viitoarea campioană a tirului cu arcul
FOTO: Guliver/ Gettyimages

Are 18 ani și deja a scris o pagină de istorie în sportul românesc. Mădălina Amăistroaie a devenit prima româncă practicantă a tirului cu arcul care va participa la Jocurile Olimpice de când s-au introdus calificările, adică din ultimele trei decenii.

Legitimată la CSS Rădăuți, clubul din orașul său natal, acolo unde a început tirul cu arcul în 2014, pe când avea doar 11 ani, Mădălina a reușit să câștige concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice, care a avut loc la Paris. Alături de ea, au mai obținut biletele pentru Tokyo reprezentantele Greciei, Poloniei, Cehiei și Mongoliei. 
Pentru cei care sunt familiarizați cu lumea acestui sport, calificarea Mădălinei nu este o surpriză majoră, pentru că ea tot anul a fost una dintre protagonistele întrecerilor internaționale. Nu mai departe de luna aprilie, ea a terminat pe locul 4 în concursul de Cupă Mondială din Guatemala, aceasta fiind cea mai bună clasare a unui sportiv din România la o astfel de întrecere. 
Clasată pe locul 27 în clasamentul mondial înaintea competiției de la Paris, Amăistroaie a urcat, de luni, pe poziția 21 și cei care o cunosc spun că nu se va opri aici ci că ascensiunea ei va continua. ”Sunt atât de fericită, nici nu îmi vine să cred ce am reușit să fac. Cine nu vrea la Jocurile Olimpice? A fost visul meu, dar acum, că am reușit să mă calific, trebuie să îl schimb”, a declarat ea pentru site-ul federației internaționale de profil. 
Antrenată la CSS Rădăuți de Ioana Covaliu și de Andrei Dănilă, Mădălina a fost medaliată cu aur în 2019, la Cupa Europeană de tineret. Ea a devenit a patra reprezentantă a României la tir cu arcul la JO. În 1980, când nu existau locuri cotă pentru țări și nici calificări, au concurat pentru România Aurora Chin (locul 13) și Andrei Berki (15), iar la Beijing, în 2008, Alexandru Bodnar a ocupat locul 31.

Delegația României la Jocurile Olimpice are 94 de membri

În urma calificării Mădălinei, delegația olimpică a României pentru Tokyo a ajuns la 94 de membri. Aceștia vor participa în 15 discipline sportive: atletism, baschet 3x3, box, canotaj, ciclism, canoe, înot, gimnastică artistică, fotbal, lupte, tenis de masă, judo, tir sportiv, scrimă și triatlon. Numărul lor se va apropia de 100 după anunțarea sportivilor calificați la tenis de câmp. Din păcate, pentru prima dată în istorie, România nu va participa în proba de haltere, federația noastră fiind suspendată de forul internațional din cauza dopajului sistematic, dovedit de testele făcute în ultimul an și care au dovedit că toți sportivii români participanți în proba de haltere la JO din 2012 au fost dopați. Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august.

Loading...