Campioana olimpică la canotaj Viorica Susanu ne atenționează: ”Stați acasă să nu vă sancționez!”

susanu-viorica-02.jpg

Campioana olimpică Viorica Susanu spune că are o senzație plăcută, de responsabilitate, mândrie ca agent de poliție
Campioana olimpică Viorica Susanu spune că are o senzație plăcută, de responsabilitate, mândrie ca agent de poliție
Foto: Facebook/VioricaSusanu

Multiplă campioană olimpică, mondială și europeană la canotaj, Viorica Susanu-Chermeș se află printre angajații Clubului Sportiv Dinamo care lucrează acum ca agent de poliție. În aceeași postură se află acum căpitanul echipei de handbal Dan Savenco, gimnasta Larisa Iordache sau antrenorul naționalei feminine de polo Nenciu Bertini.

Cea care coordonează secțiile de kaiac-canoe, natație, tir și gimnastică la gruparea bucureșteană a fost repartizată la Poliția orașului Buftea și a postat un mesaj pe contul ei de Facebook: ”După cum probabil ați aflat, și eu, și alți colegi de la Dinamo am îmbrăcat haina de polițist și suntem în aceste zile pe stradă, pentru a-i sprijini pe ceilalți colegi din zona operativă. Astăzi am participat la două intervenții, mâine vor fi cu siguranță altele. Este o senzație plăcută, de responsabilitate, mândrie, provocare, care mă încearcă în tot ceea ce fac acum. Am și un sentiment de liniște pentru că îi am alături pe colegii de la Poliția orașului Buftea, de la comandant până la cel mai tânăr agent. Vreau să le mulțumesc tuturor că ne-au primit cu brațele deschise, ca niște profesioniști adevărați. Ieșirea noastră pe teren nu o consider o chestie wow! Personal, nu m-am ascuns niciodată în spatele medaliilor câștigate ca sportivă și nici nu o voi face vreodată. Voi fi mereu acolo unde este nevoie de mine. Iar până la finele stării de urgență voi fi alături de noii mei colegi. Stati acasă să nu va sancționez!”.
Născută la Galați, în 29 octombrie 1975, Viorica Susanu are un palmares impresionant. La Jocurile Olimpice, ea a cucerit 4 medalii de aur și una de bronz. La Mondiale are 5 clasări pe locul 1, 3 pe locul 2 și 3 pe locul 3, iar la Europene a cucerit două titluri continentale. 
Un mesaj asemănător cu cel al Vioricăi Susanu a postat joi și gimnasta Larisa Iordache, iar printre agenții de poliție care acționează acum se numără Dan Savenco, handbalist la Dinamo, și Nenciu Bertini, antrenorul echipei feminine de polo a României. 

savenco-dan.jpg

Căpitanul echipei de handbal Dinamo, Dan Savenco
Foto: Facebook/DanSavenco

bertini-nenciu.jpg

Nenciu Bertini, antrenorul echipei feminine de polo a României
Foto: Facebook/RomanianGirlsofWaterPolo
 
Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1