Sub 50% dintre angajații din învățământul preuniversitar vor să se vaccineze anti Covid-19

Ultima actualizare:

    În prezent, există trei vaccinuri anti Covid-19: Pfizer-BioNTech, Moderna și cel produs de Oxford Astra Zeneca
În prezent, există trei vaccinuri anti Covid-19: Pfizer-BioNTech, Moderna și cel produs de Oxford Astra Zeneca

Ponderea angajaţilor din învăţământul preuniversitar care s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze anti Covid-19 se apropie de 50%, anunţă la RFI ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În schimb, procentul din sistemul universitar a ajuns la 60%.

Sorin Cîmpeanu precizează că aproape jumătate dintre angajaţii din sistemul preuniversitar s-au arătat până acum disponibili să se vaccineze.

”Noi am iniţiat o interogare a întregului sistem. Întrebarea a fost adresată tuturor celor 340 de mii de membri ai sistemului naţional de educaţie. Până în momentul de faţă, învăţământul preuniversitar se apropie, deci în momentul acesta, data limită este vineri, 15 ianuarie, orele 16, până în acest moment, personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar se apropie de 50% cu privire la disponibilitatea de vaccinare, fără ca aceste răspunsuri să constituie o obligaţie legală de vaccinare, iar în sistemul de învăţământ universitar suntem deja la 60%”, a afirmat ministrul Educaţiei, protrivit News.ro.

În opinia sa, ”orice persoană vaccinată din sistemul de învăţământ va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus, deci practic, va însemna o diminuare a riscului la care sunt supuşi elevii şi profesorii”.

Citește și:

De ce refuză profesorii să se vaccineze. Cum influențează aceasta deschiderea școlilor

Ministrul Educației: ”Decizia de redeschidere a școlilor va fi anunțată cât mai repede cu putință”

Ministrul Educaţiei spune când se va decide eventuala redeschidere a şcolilor pe 8 februarie.

”Decizia va fi luată, punând la masă expertiza din Educaţie cu expertiza din Sănătate, pentru că este foarte îngustă fâşia dintre dreptul fundamental la educaţie şi dreptul fundamental la sănătate şi decizia va fi anunţată cât mai repede cu putinţă, oricum în luna ianuarie, rămânând practic cel puţin o săptămână până la data de 8 februarie, pentru ca şcolile, profesorii, elevii, părinţii să aibă suficient timp în vederea pregătirii începerii şcolii în format fizic, acolo unde se va putea”, precizează Sorin Cîmpeanu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
maebh howell business insider webp
iarna severe weather jpeg
santorini getty jpg
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
image
image