Sorin Oprescu, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare de Tribunalul București

Ultima actualizare:

    Sorin Oprescu a fost reținut pe data de 5 septembrie 2015
Sorin Oprescu a fost reținut pe data de 5 septembrie 2015

Sorin Oprescu a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, în data de 13 mai. În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii.

DNA prezintă filmul șpăgii lui Sorin Oprescu

“Referitor la Sorin Oprescu, acesta a primit 25.000 de euro ca mită. Fapta sa e de luare de mită. El este acuzat şi de spălare de bani, pentru că a dat acea sumă numitei Maria Rus sub forma stingerii unei datorii. Apreciem că a fost dovedită fapta de luare de mită, pentru că inculpatul Popa a recunoscut că a luat suma de bani de la denunţători şi a dat-o mai departe lui Oprescu. Există interceptări clare dintre Popa şi Stanca pe tema sumei de bani ce trebuia să ajungă la Oprescu”, a afirmat reprezentantul DNA, la începutul lui mai la ultimele dezbateri din sala de judecată. Procurorul a mai amintit că există şi interceptări ce ar arăta inclusiv modalitatea în care se discuta despre sume de bani, şi anume, “pe câmp la ţară”.

“În seara de 5 septembrie 2015, Popa a mers la Ciolpani(nr.domiciliul lui Oprescu) şi i-a dat banii. Interceptările şi filajele demonstrează acest parcurs. Acolo apare pe interceptări că acea sumă i-a fost dată lui Oprescu cu afirmaţia ‘Mogoşoaia’. Rezultă că Oprescu ştia pentru ce era mita şi de unde provine”, a mai arătat procurorul.

“Suma nu a fost dovedită de Oprescu ca provenind din activităţi licite. Considerăm că această sumă provine din fapte de luare de mită. Avem mărturiile lui Popa şi ale altor contractori, care au spus că îi dădeau mită lui Oprescu. Popa a recunoscut că i-a dus mită lui Oprescu şi în alte rânduri”, a explicat magistratul. Cu această ocazie reprezentantul DNA a solicitat distrugerea aparatului de bruiat găsit la Oprescu.

 Procurorul DNA a cerut, Tribunalului Bucureşti aplicarea unor pedepse cu închisoarea persoanelor judecate în dosarului fostului primar Sorin Oprescu şi a lăsat la aprecierea completului cât de mari să fie aceste pedepse. DNA a mai cerut instanţei confiscarea a 1.262.000 de lei de la fostul primar al Capitalei. Pe 20 noiembrie 2015, primarul Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei economice din Primăria Generală, Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca, fost şofer al lui Oprescu, şi Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti. 

Reacția lui Sorin Oprescu în fața instanței

„Doamna președinte, am în curând 68 de ani, sunt la apusul carierei. Am foarte mulți tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de 3 ani și jumătate. Să țineți seama, respectuos vă rog, de faptul că în viața mea am avut responsabilități unde am administrat bugete deosebite față de celelalte și nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele. (...) Sper să analizați, să puneți în balanță lucrurile bune pe care le-am făcut și lucrurile de care sunt acuzat, reținând că în cei 68 de ani nu am avut nicio sancțiune legată de responsabilitățile pe care le-am avut. Cât am putut să fac pentru alegători, pentru bucureșteni, am făcut. Lumea va analiza”, a fost reacția lui Sorin Oprescu în fața instanței, potrivit hotnews.ro.

Instanța va pronunța o decizie pe data de 13 mai dar aceasta nu va fi definitivă. Sorin Oprescu nu a făcut închisoare decât câteva zile, fiind trimis în arest la domiciliu pe motiv de diabet în faza avansată și probleme cardiace. Pe data de 18 ianuarie, Curtea de Apel București i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat. Acum el profesează la Spitalul Universitar de Urgență București, un de este șeful uneia dintre clinicile de chirurgie. Directorul unității medicale este iubita sa, Adriana Nica.

image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net