Sora mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, acuzații la adresa anchetatorilor: „De ce s-a așteptat două zile până s-a început ancheta la fața locului?”

Dorința de a afla adevărul despre moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a făcut-o pe sora artistei să facă publice câteva întrebări la care nu a găsit răspunsuri, chiar dacă a trecut un an de la tragicul accident. Elena Hareș și-a pierdut încrederea și în oamenii legii, pe care îi acuză că nu și-ar fi făcut datoria.

Elena Hereș spune, într-o scrisoare, despre modul în care s-a desfășurat ancheta, despre neconcordanțele din cadrul acesteia și despre întrebările la care nu a găsit răspunsuri. Aduce acuzații anchetatorilor, despre care consideră că nu și-au făcut datoria, scrie bzi.ro. „Afirmam anul trecut în luna mai, după tragicul «accident casnic» al surorii mele, că am încredere în oamenii legii, că își vor face datoria. M-am înșelat crezând acest lucru. Mi-au înșelat încrederea! Mi-au înșelat încrederea persoane care trebuiau s-o apere pe sora mea și să acționeze pentru a afla adevărul. Chiar mi s-a reproșat că mă agit prea mult și e de datoria lor să apere victima. Oare?! La vremea aceea aveam multe semne de întrebare legate de cele întâmplate. Acum am și mai multe întrebări fără răspuns pe care vi le prezint, urmând a trage singuri concluziile: De ce s-a așteptat două zile până s-a început ancheta la fața locului (în 12 mai 2020), deși poliția cunoștea «speța» din 9 mai 2020, ora 23:45?”, a spus Elena Hereș.

Artista a avut urme de violență pe corp

În ciuda faptului că anchetatorii i-au spus că Maria Macsim Nicoară nu avea urme de violență pe corp, Elena Hareș susține că nu era așa. „Am văzut fotografiile de la internare și era desfigurată la față, cu fractură la nivelul nasului, cu echimoze și tumefierea ochilor, diagnosticul complet fiind: traumatism cranio-cerebral cu comă de gradul III (GCS 4), hematon epicranian fronto parietal stânga, fractură liniară cu o minimă deplasare parietal stânga, fractură occipito-parietală dreapta, fractură temporo sfenoidală dreapta, fractură vârf odontoida, hemoragie subarahnoidiană, contuzii hemoragice fronto-temporal bilateral și parietal stâng, hematon subdural fronto-temporal stâng – evacuat chirurgical, edem cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale VII, IX – stânga și III – IV dreapta, traumatism de bazin cu fractura aripă iliacă stângă, hemiplegie dreapta, afazie mixtă, echimoze periorbitare bilateral stânga dreapta, latero-cervicală…”

Întrebări fără răspunsuri   

„De ce nu am fost informați cu privire la finalizarea raportului de necropsie pentru a putea solicita o nouă expertiză? De ce nu am fost informați cu privire la dreptul de a avea un expert parte la ambele rapoarte de expertiză, inclusiv la necropsie? De ce raportul de primă expertiză medico-legală din data de 29.07.2020 s-a făcut numai după documentele medicale din spital, fără examinarea persoanei, care nu avea COVID-19 la internare, fără să se vadă o colaborare între medicii legiști și anchetatori. De ce nu s-a sesizat nimeni de ștergerea probelor din casa surorii mele?”, a mai spus sora artistei.

Sora artistei a rămas cu un gust amar și în ceea ce privește interesul privind alcoolemia mezzosopranei. Deși s-a vehiculat în media că artista ar fi consumat alcool înainte de producerea accidentului, ”suplimentul de expertiză spune că alcoolemia stabilită la internare este irelevantă din punct de vedere medico-legal, pentru că s-a folosit alcool la dezinfectarea rănilor și nu s-au respectat anumite cerințe la recoltarea probei biologice.”.

„Vom apela la toate căile legale pentru a afla adevărul!”

La finalul memoriului pe care l-am transmis către Parchet în ianuarie 2021, spuneam: «Vă solicităm să vă implicați cu toată responsabilitatea în rezolvarea acestui caz, deoarece dorim să aflăm, minut cu minut, modul în care s-a produs tragicul accident, care s-a soldat cu decesul surorii mele. Vom apela la toate căile legale pentru a afla adevărul! Am traversat un an din viață foarte greu, am trăit o experiență, o traumă care ne-a marcat întreaga existență, cu dureri și emoții terifiante. Pe lângă suferința produsă de durerile fizice ale Marinelei, de lipsa ei, bunătatea și frumusețea ei umană, s-a dăugat lupta epuizantă și interminabilă pentru niște drepturi și lucruri normale”, a declarat sora artistei.  

Accidentul care a trimis-o pe artistă în comă 

Maria Macsim Nicoară a fost găsită de soțul ei sâmbătă, 9 mai, la ora 23:00, căzută la capătul scărilor din locuința lor și a fost așezată pe un pat. Ulterior, spre dimineață, pianistul a realizat că soția sa se află în stare critică și a cerut sfatul mamei sale. La ora 7.10, Viorica Nicoară, soacra mezzosopranei, a sunat la numărul unic de urgențe 112 și a cerut ajutor, spunând că nora sa a suferit un accident casnic și este inconștientă. Luând în considerare toate aceste aspecte, rezultă că mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a stat aproximativ opt ore în agonie.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost dusă la spital în stare critică. Doctorii de la Spitalul de Neurochirurgie au considerat că oamenii legii trebuie să știe despre starea artistei și să verifice cum s-a putut întâmpla ca un simplu accident casnic să îi producă leziuni atât de grave. Poliția a început imediat o anchetă. Așadar, au fost audiați mai mulți martori, rude ale artistei, însă, pentru că Maria Macsim Nicoară nu a putut vorbi, cercetările au bătut pasul pe loc. După decesul îndrăgitei artiste, soldat pe 23 decembrie 2020, cercetările nu au fost finalizate. Procurorii încearcă să afle dacă mezzosoprana a fost victima unui accident casnic sau dacă, în acest caz, a fost vorba despre altceva. 

 

Citește și: 

Mezzosoprana Maria Macsim a murit. Artista era paralizată după ce a căzut pe scări şi s-ar fi infectat cu COVID-19 în spital

Soțul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, trimis în judecată în legătură cu moartea artistei 

Profilerul Mihaela Brooks anchetează cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. La ce concluzii a ajuns

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1