Secetă extremă în Bărăgan. Nu a mai plouat de 185 de zile

seceta_extrema-pamant_uscat.jpg

seceta_extrema-pamant_uscat
Este secetă extremă în sudul țării, în Bărăgan, Dobrogea, sudul Moldovei, sudul Olteniei și în Banat. Sunt zone unde nu este apă până la 100 cm adâncime
FOTO: Click!

Este secetă extremă în sudul țării, în Bărăgan, Dobrogea, sudul Moldovei, sudul Olteniei și în Banat. Sunt zone unde nu este apă până la 100 cm adâncime. În Bărăgan nu a plouat de 185 de zile.

Meteorologii ANM spun că și în următoarele zile vor fi temperaturi mai mari decât ar fi normal la jumătatea lunii ianuarie, iar precipitații vor fi puține și slabe. Specialiștii ANM spun că s-a instalat seceta extremă în mai multe regiuni din țară.

În Bărăgan, nu a mai plouat de 185 de zile

Temperaturile din următoarele zile vor fi mai mari cu până la 6 grade mai mari decât ar trebui în această perioadă a țării. ”Toți am observat că anotimpurile sunt decalate cu până la o lună și jumătate. Nici în următoarele zile nu vor fi precipitații importante”, ne-a explicat Alina Șerban, meteorolog ANM. Cu alte cuvinte, de câțiva ani, iarna adevărată nu mai începe în decembrie, ci după jumătatea lunii ianuarie.

Fermierii se confruntă cu o secetă cumplită și sunt îngrijorați că nu vor avea recolte bogate. De pildă, ogoarele pentru însămânţarea rapiţei au fost pregătite din vară, după recoltarea grâului, dar plouat foarte puţin după 14 iulie. Practic, de 185 de zile, au fost puține precipitații.

În plus, în centrul țării este posibil ca temperaturile să coboare în următoarele nopți până la minus 16 grade, ceea ce înseamnă că se va produce îngheț la sol.

Precipitații puține până pe 21 ianuarie 2020

”Până pe 21 ianuarie, sunt posibile precipitaţii mixte -ploaie, lapoviță și ninsoare, reduse cantitativ, în majoritatea regiunilor agricole, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în zonele joase și de luncă vor fi condiţii de producere a ceții, izolat asociată cu depuneri de chiciură. Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică și extremă), în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, local în nord-vestul, centrul și sudul Transilvaniei, nordul, nord-vestul și vestul Banatului, nordul, estul, izolat sudul și sud-estul Moldovei, sudul Olteniei și al Crișanei”, spun specialiștii ANM.

Ca urmare, culturile agricole se vor afla în continuare în starea de repaus biologic în cea mai mare parte a ţării, izolat fiind posibile reluări lente şi temporare ale proceselor vegetative, îndeosebi în zonele de câmpie sudice şi vestice, mai spun specialiștii ANM.

Citește și:

Cum este vremea în luna ianuarie în România

Cele mai cumplite ierni din ultimul secol România. Recordul de frig: -34,5ºC

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1