Scandalul „Alimente pentru Est“: Companiile vinovate, amendate cu milioane de euro

Ultima actualizare:

    Mai multe produse s-au dovedit de calitate inferioară în magazinele din estul Europei, dar aveau același ambalaj ca în țările din vest
Mai multe produse s-au dovedit de calitate inferioară în magazinele din estul Europei, dar aveau același ambalaj ca în țările din vest

Comisia Europeană a tranşat, în sfârşit, afacerea „Alimente pentru Est“ care se referă la faptul că est-europenii primesc produse de calitate mai slabă decât cei din vest. Un nou regulament prevede amenzi uriașe pentru producăttorii care continuă aceste practici.

Este confirmat oficial. Există companii care vindeau produse cu același ambalaj, dar cu conținut de mai slabă calitate, în țările din estul Europei, inclusiv în România. Comisia Europeană (CE) a emis un nou cod de conduită pe care toate firmele producătoare din UE sunt obligate să îl respecte.

Astfel, companiile care aplică dublu standard pentru produsele din Est şi Vest vor putea fi amendate cu cel puţin 4 % din cifra de afaceri anuală, conform unui regulament adoptat de Comisia Europeană, citat de adevarul.ro. Sumele ar putea ajunge la milioane de euro.

Concret, CE a pus la punct un regulament care sancţionează dur producătorii care scot aceleaşi produse, dar la calităţi diferite pe diverse pieţe din Uniunea Europeană.  În plus, statele membre UE sunt libere să introducă amenzi maxime mai mari.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, la publicarea regulamentului, că documentul vizează companiile care prin demersurile lor au făcut ca piaţa europeană să nu fie unitară, scrie adevarul.ro.

„Noul regulament va oferi o piaţă unică de care să beneficieze toţi consumatorii. Vom proteja astfel grupe mari de consumatori europeni în faţa comercianţilor care fac abuzuri în mod deliberat. Aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi dure”, a mai spus Frans Timmermans.

Cum procedau producătorii

Regulamentul vine după ce, în urmă cu o lună, Parlamentul European (PE) şi-a asumat un raport despre dubla calitate a produselor comercializate la nivelul Uniunii Europene, document care anunţa un cutremur de proporţii în domeniu. „Deşi denumirea de marcă, designul ambalajului şi aspectul de comercializare la prima vedere sunt identice, mai multe cercetări efectuate în diferite state membre au relevat în cadrul pieţei unice a UE produse care au compoziţii clar diferite din punct de vedere al reţetei, materiilor prime utilizate, toate acestea depinzând de ţara de cumpărare“, arată Raportul întocmit de Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din PE.

Investigaţia arată că aceste practici nu au fost descoperite exclusiv în industria alimentară. „Nu se poate exclude faptul că aceste constatări privind calitatea dublă a produselor se referă numai la alimente şi băuturi, dar se pot aplica şi bunurilor de consum, cum ar fi detergenţi sau bunuri de igienă“, se arată în document, citat de adevarul.ro.

Cele patru şabloane folosite de marii producători

În primul rând, există companii care plasează produse de diferite calităţi pe pieţele din Est şi Vest, dar cu acelaşi aspect şi cu acelaşi ambalaj. Mai grav este că funcţionari europeni au descoperit că uneori se umblă şi la gramajul produselor.

Există producători care „plasează produse de diferite greutăţi pe piaţă, dar cu acelaşi aspect şi cu ambalaj similar sau cu diferenţe care nu pot fi distinse de consumator“, arată documentul. 

Sunt și producători care plasează pe diverse pieţe produse cu arome şi compoziţii diferite, cu un ingredient principal diferit, dar având acelaşi aspect şi acelaşi ambalaj. În cel mai bun caz, relevă documentul, există nişte mici diferenţe pe ambalaj, diferenţe considerate de funcţionarii europeni insesizabile pentru consumatorul care îl ia de pe raft. 

Producătorii care vor să-şi păcălească clienţii finali denaturează în timp reţeta unui produs. Concret, la lansarea pe piaţă, produsele au o calitate şi în timp aceasta se modifică deliberat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net