S-a deschis primul hotel la mare în plină pandemie de coronavirus. A avut persoane cazate

Ultima actualizare:

    Angajații Hotelului Decebal, din Neptun, au așteptat clienții cu măști de protecțieFotografii: FPTR
Angajații Hotelului Decebal, din Neptun, au așteptat clienții cu măști de protecțieFotografii: FPTR

Hotelierii nu mai au răbdare să se ridice restricțiile, astfel că în plină pandemie un afacerist din domeniu a dat deja drumul la cazare. Primul hotel deschis se află pe Litoral și a primit câțiva clineți, care au fost întâmpinați de personal cu măștile pe față.

Din 16 martie, România se află în stare de urgență, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat că aceasta va expira pe 15 mmai.

A vorbit despre relaxarea restricțiilor, însă mai sunt încă două săptămâni până atunci. În plus, a spus că ieșirile din localitate se vor face doar pentru motive serioase.

Dar iată că patronul Hotelului Decebal, de 3 stele, din Neptun, nu a mai avut răbdare și a anunțat că a deschis, pe 28 aprilie, dar că a avut clienți pentru trei zile.

Potrivit reprezentanților Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), angajații au purtat măști de protecție, iar persoanelor cazate li s-a servit mâncarea în cameră. Nu a fost deschis restaurantul.

”Pe data de 28 aprilie, un hotel din Neptun și-a deschis activitatea pentru câțiva clienți, personal tehnic al unor firme de construcții care desfășoară lucrări în zonă. Din păcate, aceștia au părăsit hotelul după două nopți, pentru că și-au terminat lucrările, iar acum hotelul este nevoit să își suspende întreaga activitate în preajma zilei de 1 Mai pentru că nu există turiști", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte FPTR. 

Acesta spune că hotelul a funcționat respectând ordonanțele militare.

Clienții hotelului deschis au primit mâncarea în camere

La data deschiderii, singura activitate de alimentație publică desfășurată a fost cea de room-service, deoarece activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației este suspendată în baza Ordonanței Militare nr. 1, din 17 martie 2020.

Astfel, turiștii au putut servi masa la hotel, însă au primit mâncarea și băuturile în cameră, iar angajații au purtat măști. Puținele hoteluri care aveau program și în extrasezon au fost nevoite să-și suspende și activitatea de cazare din cauza lipsei de turiști și să trimită angajații în șomaj tehnic până la expirarea stării de urgență. 

Toate hotelurile de pe Litoral se deschid după 15 mai

După data de 15 mai, unitățile de cazare sezoniere de pe litoral se pregătesc pentru deschidere conform autorizațiilor de funcționare eliberate de primăriile locale. 

Pentru ca turiștii să se simtă protejați, purtarea măștii în județul Constanța a devenit obligatorie din 14 aprilie.

Clienții cazați la Hotelul Decebal au venit la recepție cu masca pe față, la fel ca și recepționerele
Clienții cazați la Hotelul Decebal au venit la recepție cu masca pe față, la fel ca și recepționerele

”Faptul că hotelul din Neptun a funcționat fără probleme, chiar și în condițiile date, iar clienții au putut să se bucure de ospitalitatea acestuia, demonstează că Litoralul e pregătit să primească turiști după data de 15 mai, când ar trebui să se anuleze restricțiile de circulație și în condițiile în care Guvernul va emite actul normativ prin care se stabilesc procedurile și standardele pentru siguranța turiștilor și a salariaților”, a mai spus Dragoș Răducan.

Sunt peste 250.000 de locuri de cazare pe Litoral

Litoralul românesc oferă opțiuni de cazare multiple. Turiștii au la dispoziție peste 250.000 de locuri de cazare în hotelurile, vilele și pensiunile agroturistice din cele 12 stațiuni de la malul mării: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, la care se adaugă 2 Mai și Vama Veche.

Citește și: 

https://www.click.ro/entertainment/sfaturi/cum-sa-faci-economii-pentru-urmatoarea-vacanta-p

https://www.click.ro/news/national/sezon-estival-inedit-cazare-si-zbor-gratuit-sicilia-vara-asta

https://www.click.ro/news/national/se-ia-coronavirusul-din-mare-sau-din-piscina-ce-spun-medicii

https://www.click.ro/news/national/ce-trebuie-sa-faci-ca-sa-ti-repogramezi-vacanta-platita-afla-la-numarul-dat-de

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensie punct de pensie carte de munca carnete de munca calcule pensii lista
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net