Pompier și preot, un sătmărean a salvat de la moarte o fetiță rănită grav în urma unui accident rutier

Ultima actualizare:

    Marius Siladi, în postura de pompier (al treilea, de la stânga la dreapta)Foto: adevarul.ro
Marius Siladi, în postura de pompier (al treilea, de la stânga la dreapta)Foto: adevarul.ro

Strivită sub roțile unui camion, o fetiță de 9 ani a avut un înger păzitor care a știut ce să facă să o smulgă din ghearele morții. Marius Siladi, un pompier sătmărean, a fost cel care i-a salvat viaţa, aflându-se în locul potrivit, la momentul potrivit.

În urmă cu o lună, o fetiţă de 9 ani a fost prinsă sub roţile unui camion, în oraşul Borşa, judeţul Maramureş. Una dintre primele persoane care a ajuns la faţa locului a fost Marius Siladi, pompier din cadrul ISU Satu Mare. Rănile suferite de copil erau foarte grave, iar lupta pe care o ducea pentru viaţa sa era una contratimp. A fost o minune, iar aceasta s-a numit Marius Siladi, doarece numai intervenţia promptă a militarului i-a salvat viața micuţei, scrie adevarul.ro.

Salvatorul este şi preot misionar

Pompierul Marius Siladi se afla în timpul său liber în Borşa. Pe lângă meseria de pompier, salvatorul este şi preot misionar, iar în ziua accidentului slujise într-o biserică din oraş. În timp ce se îndrepta spre prietenul său, preotul care îl invitase să slujească alături de el în Borşa, Marius a observat că pe drum se adunase multă lume şi era agitaţie, iar după ce cele două maşini care se aflau în faţa lui au plecat, bărbatul a observat şi tragicul accident. 

”Am coborât din maşină să văd ce se întâmplă mai exact, deoarece nu îmi dădeam seama, când am văzut-o pe fetiţă încolăcită sub roţile camionului, iar piciorul îi era strivit. Mi-am dat seama că starea este una critică şi pe moment nu credeam că va supravieţui, însă am început imediat să îi acord primul ajutor, până ce avea să ajungă ambulanţa. În maşină am mereu o geantă de prim-ajutor”, povesteşte salvatorul.  

”Fetiţa era practic zdrobită”

Pompierul a început imediat să evalueze starea fetiţei si să îi acorde primul-ajutor. Acesta i-a aplicat gulerul cervical, după care cu ajutorul altor martori a reuşit să o poziţioneze pe fetiţă de aşa natură încât să îi elibereze căile aeriene, în caz contrar, aceasta se putea asfixia. „De când fac parte din echipajul de pe SMURD nu am avut parte de un asemenea accident. Fetiţa era practic zdrobită, şi toţi cei prezenţi se mirau că încă era în viaţă”, spune acesta.   

Cadrele medicale au apreciat intervenţia eroului, fiind de acord că dacă acesta nu se afla la faţa locului micuţa putea să îşi piardă viaţa din cauza rănilor extrem de grave. Imediat după accident, aceasta a fost transportată la un spital din Târgu Mureş. Acum, din fericire, copila a primit o nouă şansă la viaţă. Ea a avut un picior zdrobit, iar iniţial medicii au luat în considerare opţiunea de a i-l amputa. Cu toate acestea, eforturile depuse de echipa medicală au fost răsplătite deoarece după o operaţie complexă care a durat 7 ore, piciorul fetiţei a fost reconstruit și în cele din urmă aceasta va putea duce o viaţă normală. 

Marius Siladi este şi preot
Marius Siladi este şi preot

Salvatorul face parte din cadrul ISU Satu Mare din anul 2007, şi nu este o figură nescunoscută pentru sătmăreni. De-a lungul anilor, acesta şi-a dedicat viaţa comunităţii, iar de mai bine de un an a devenit şi preot misionar. Pompierul sătmărean este cunoscut pentru spiritul civic de care a dat dovadă de fiecare dată când au fost organizate acţiuni caritabile. 

Citește și: 

Intervenție dramatică în Botoșani. Un copil de cinci ani a fost salvat după ce a căzut într-o fântână de 10 metri 

Copilul s-a smuls din mâna tatălui şi a scăpat de o moarte cumplită

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net