O româncă de 18 ani, acuzată în Anglia de uciderea unui campion de dans. Ce metodă ar fi folosit

Ultima actualizare:

    Dansatorul Adrian MurfyFoto: adevarul.ro
Dansatorul Adrian MurfyFoto: adevarul.ro

Diana Cristea, o tânără româncă de 18 ani din Marea Britanie, este judecată de un tribunal londonez pentru crimă. Tânăra, ajutată de iubitul ei, un englez de 25 de ani, l-ar fi ucis pe Adrian Murphy, un mare campion irlandez de dans.

Potrivit presei britanice, dansatorul irlandez ar fi fost ucis pe 2 iunie, anul trecut, în apartamentul său de la etajul 17, din Battersea, în sudul Londrei. El ar fi murit drogat de Diana Cristea şi iubitul ei, Joel Osei. Cei doi au fost prinşi de poliţişti, după ce au încercat să cumpere diamante în valoare de 80.000 de lire sterline de la un bijutier din New York, dar s-au dat de gol folosind cardul victimei, scrie The Sun, care citează Croydon Crown Court, conform adevarul.ro. Cei doi amorezi mai sunt acuzaţi și de otrăvirea unui alt bărbat, pe 30 mai 2019. Din fericire, acesta a supraviețuit.

Cum acţionau

Diana Cristea și iubitul ei englez ar fi folosit scopolamină, un medicament despre care se spune că este „popular între tâlhari şi violatori” pentru a pune victimele în incapacitatea de a se apăra. Ei ar fi folosit acest drog în ambele cazuri pentru a-şi reduce la tăcere victimele, însă au folosit doze letale de fiecare dată.

Osei îşi contacta victimele prin intermediul unei aplicaţii de dating pentru gay, numită Grindr, după care se întâlnea cu ele. Iubita lui ar fi fost „creierul”, cea care „l-a îndemnat” să facă asta şi a vândut obiectele furate de la victime. Amândoi au fost acuzaţi de către procurori de crimă prin administrarea de otrăvuri sau a unei substanţe nocive care poate fi letală, lucru pe care amândoi îl neagă. În plus, ei sunt judecaţi pentru mai multe acuzaţii de fraudă şi două acuzaţii de furt.

Le turna „Respiraţia Diavolului” în pahare

Prima victimă a celor doi le-a povestit procurorilor cum s-au petrecut faptele în cazul său. Pe 30 mai, anul trecut, acesta l-a abordat pe Osei, care se prezenta drept ”Remy”, dar a fost „dezamăgit” să constate că inculpatul „nu părea să fie interesat în special de sex”. A fost de ajuns ca victima să se ducă până la toaletă pentu ca Osei să-i toarne „Respiraţia Diavolului” în sucul de portocale.

„Ultimele două lucruri pe care mi le amintesc au fost că am început să mă simt fără suflare şi simţeam că vine întunericul peste mine. Îmi amintesc că stăteam în picioare şi simţeam ca şi cum mi s-ar fi injectat plumb în ele sau ceva de genul acesta. Mai ţin minte că m-am gândit că o să leşin şi atunci trebuie să se fi întâmplat asta”, a relatat victima, potrivit anchetatorilor. Norocul bărbatului a fost că a fost descoperit repedede un vecin, care a chemat o ambulanţă. El a reclamat ulterior că i-au fost furate mai multe bunuri, inclusiv portofelul, cardurile bancare şi două laptopuri, în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline. În tot acest timp, Diana Cristea i-ar fi trimis mai multe mesaje lui Osei şi i-a plătit un taxi pentru a-l prelua de la casa victimei.

Ce a pățit dansatorul

Dacă prima victimă a scăpat totuşi cu viaţă din această experienţă traumatizantă, în cazul lui Adrian Murphy lucrurile s-au terminat tragic. Anul trecut, pe 1 iunie, Murphy (de şapte ori campion de dans în Irlanda) l-a întâlnit pe Osei tot prin intermediul aplicaţiei pentru homosexuali Grindr şi l-a invitat în apartamentul său din Battersea.

Corpul irlandezului a fost găsit două zile mai târziu, pe 4 iunie, de cel mai bun prieten al său şi de proprietarul locuinţei. O geantă, un portofel şi un laptop Louis Vuitton fuseseră furate, totul în valoare de aproximativ 2.000 de lire sterline.

Cum au fost prinşi

Anchetatorii au aflat că atât victima care a supravieţuit, cât şi Murphy l-au sunat sau au fost sunaţi în mai multe rânduri de Osei, chiar înainte de incidente. Apoi, Osei a fost identificat ca fiind Remy de către prima sa victimă. Mai mult, Osei a fost surprins şi de camerele de supraveghere când ieşea dintr-un lift şi se deplasa spre apartamentul lui Murphy.

În urma autopsiei lui Murphy, anchetatorii au găsit urme ale scopolaminei, care provine din familia de plante otrăvitoare a solaneelor. La percheziţia apartamentului lui Murphy, a fost găsită o cutie de Coca-Cola şi un pahar de sticlă care conţinea urme de scopolamină. Urme ale aceleiaşi substanţe au mai fost fost găsite şi într-un eşantion de păr al victimei supravieţuitoare.

Cu câteva zile mai devreme, Osei fusese arestat la un festival de muzică, unde intenţiona să vândă tablete de cofeină pe post de droguri. Cei doi inculpaţi neagă acuzaţiile care le-au fost aduse şi îşi vor susţine nevinovăţia în instanţă.

Citește și: 

Artiști români, uciși, otrăviți sau striviți în mașină

Cu ce substanță a fost otrăvit opozantul rus Aleksei Navalnîi. ”Sunt probe fără echivoc”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
alergii  jpg
protest INQUAM Photos  jpg
khamenei alegeri tw1 jpg
florentina jpg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
bucharest jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
edesia ro 202207 miedul bautura straveche din miere de albine 02 1024x684 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net